Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 226/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.226 /R/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 25 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru
- - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Curtea de Apel Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 100/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- având ca obiect - drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.100/CA/30.01.2008 a Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ au fost dispuse următoarele: a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând:
- majorarea salariului de încadrare lunară cu un procent de 5 % de la 1 ianuarie 2005 până la 24 iulie 2005 și cu un procent de 7 % de la 25 iulie 2005 și în continuare;
- sporul de fidelitate de 15 % calculat de la data de 1 ianuarie 2005;
- salariul de merit în procent de 20 % aplicat la salariul brut, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație la data plății;
- acordarea beneficiului asistenței medicale gratuite, medicamente și proteze gratuite;
- decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă.
De asemenea, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să cuprindă în buget sumele necesare plății drepturilor menționate. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturilor menționate mai sus.
Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este încadrată ca funcționar public în cadrul Curții de Apel Brașov.
În această calitate, drepturile salariale i-au fost stabilite conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată și OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2005.
Potrivit art. 40 din nr.OUG 92/2004, "Funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea".
Drepturile solicitate de reclamantă prin prezenta acțiune sunt prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete, conform Legii nr. 50/1996, modificată și completată de OG nr. 83/2000 și de Legea nr. 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Cum, reclamanta își desfășoară activitatea în calitate de funcționar public în cadrul Curții de Apel, rezultă că, în temeiul art. 40 din OUG nr. 92/2004, beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale, prevăzute de lege pentru personalul auxiliar de specialitate din parchetele respective.
Art. 41 din OUG nr. 92/2004, care stipulează că " Prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale, care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar", nu influențează sub nici o formă, dispozițiile art. 40.
Dispozițiile art. 41 trebuie interpretate în sensul că funcționarii publici beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 188/1999 și cele ale actelor normative speciale care reglementează salarizarea, iar în condițiile în care în instituțiile în care își desfășoară activitatea se acordă și alte sporuri sau drepturi, beneficiază tot de acestea.
A se interpreta altfel ar însemna să se lase fără conținut dispozițiile art. 40, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.
Nu se poate reține nici susținerea că prin admiterea solicitării reclamantei s-ar determina schimbarea sistemului de salarizare al funcționarilor publici. Aceasta deoarece, salarizarea de bază a reclamantei este în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999și ale OUG nr. 92/2004, iar ceea ce se solicită sunt sporuri și drepturi suplimentare sau în cuantum superior, în concordanță cu art. 40 din OUG nr. 92/2004.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantei, conform dispozitivului.
În cauză au declarat recurs Curtea de Apel Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției, solicitând în esență admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este scutit de plata taxelor de timbru, recurenții Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției au timbrat legal recursurile declarate, recursul Curții de Apel Brașov nefiind timbrat, astfel încât acest din urmă recurs urmează a fi anulat ca netimbrat, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 cu modificări.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat în motivarea recursului său că Tribunalul Brașov în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF în temeiul art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, deoarece pe de o parte MEF (care funcționează în baza HG nr.386/2007) nu trebuie confundat cu Statul Român, iar pe de altă parte HG nr.208/2005 a fost abrogată prin HG nr.495/2007, art.25 și MEF nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții publice. Rolul MEF este numai acela de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat pe baza proiectelor de bugete ale ordonatorilor principali de credite ai acestui buget de stat, ordonator principal de credite față de personalul angajat din Autoritatea Judecătorească, cum este și cazul reclamantei, fiind Ministerul Justiției. Ca atare, recurentul MEF învederează instanței de recurs că acest minister nu poate să fie obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamantă prin acțiune.
Referitor la fondul cauzei, recurentul MEF a arătat că acțiunea reclamantei nu este întemeiată, sumele solicitate de reclamantă cu titlul de majorare a salariului de încadrare, plata sporului de fidelitate și salariul de merit nefiind datorate.
De asemenea se arată că este important de reținut că Legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Mai mult, s-a reținut că potrivit art. 116 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, managerii economici și personalul de specialitate din activitatea financiar - contabilă și din birourile de expertize tehnice și contabile au calitatea de funcționari publici având drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 188/1999. Cu referire la salarizarea funcționarilor publici se reține că potrivit art. 29 alin. 3 din actul normativ mai sus menționat, aceasta se face potrivit prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici.
Raportat la pretențiile ridicate de reclamantă, solicită să se observe că pentru anul 2005, drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea unor drepturi salariale. În concordanță cu dispozițiile art. 4 ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, funcționarii publici beneficiază de un salariu de bază în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării activității, în raport de categoria/gradul profesional al funcției și de nivelul instituției în care își desfășoară activitatea.
În afara salariului de bază stabilit potrivit legii, funcționarii publici beneficiază de creșteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de salariu de merit, spor vechime, spor de confidențialitate, plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlul științific de doctor.
În soluționarea recursului se va reține că din cuprinsul dispozițiilor art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 reiese faptul că acest act normativ se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, precum și cu alte dispoziții normative ce reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Astfel se va reține că intimata - reclamantă din prezenta cauză beneficiază de toate drepturile salariale stabilite prin lege pentru funcționarii publici.
Ori, prin acțiunea sa reclamanta solicită acordarea unor sporuri specifice autorității judecătorești de care însă aceasta nu poate beneficia întrucât nu își desfășoară activitatea și nu se încadrează în categoria persoanelor civile care lucrează în penitenciare sau în cadrul serviciului independent de protecție și anticorupție.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei instituții prevăd în mod expres categoriile de beneficiari ai unor drepturi salariale.
Drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor nu pot fi extinse și la alte categorii de persoane în condițiile în care actul normativ respectiv prevede în mod expres categoriile de persoane cărora li se aplică.
Instanța de recurs va trebui să rețină că salariul de bază, sporul de vechime, salariul de merit, sporul de confidențialitate de care beneficiază reclamanta au fost stabilite în temeiul Legii nr. 188/1999 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 6/2007, în raport de criteriile privind atribuțiile și complexitatea fișei postului și nu pot fi asimilate drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate, care au avut la bază alte criterii, reglementate expres de Legea nr. 50/1999, Legea nr. 567/2004.
Învederează că nici celelalte drepturi solicitate de reclamantă, respectiv asistență medicală gratuită și decontarea transportului pe timpul concediului de odihnă nu pot fi asimilate drepturilor recunoscute personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor dat fiind faptul că intimata - reclamantă îndeplinește funcția de manager public, fiind inclusă în Statutul Funcționarilor Publici și nicidecum în Statutul personalului auxiliar.
În recursul formulat, recurentul Tribunalul Brașova solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiune, reclamanta solicitată să i se recunoască și totodată să i se calculeze și achite drepturi salariale constând în salariul de încadrare lunar, spor de fidelitate, salariu de merit precum și alte drepturi prevăzute de legislația specifică autorității judecătorești, cererea având ca temei prevederile art. 40 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 - privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2005, potrivit cărora " funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea".
Solicită să se admită recursul să se caseze sentința recurată iar pe fond să se respingă acțiunea motivat de faptul că:
Pe cale de excepție invocă autoritatea de lucru judecat având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 178/M/2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 178/M/2006 care a avut același părți și același obiect și prin care s-a respins acțiunea reclamantei. Sentința a rămas irevocabilă.
Acțiunea este neîntemeiată pentru motivele ce se vor expune:
- potrivit art. 116 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, managerii economici și personalul de specialitate din activitatea financiar - contabilă și din birourile locale pentru expertize tehnice și contabile au calitatea de funcționari publici având drepturile și obligațiile prevăzute de legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Numirea acestora în funcții publice se face prin actul emis de conducătorul autorității și instituției publice, la propunerea agenției naționale a funcționarilor Publici, în urma concursului organizat pentru fiecare funcție.
În privința salarizării funcționarilor publici, potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, acesta face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici sunt reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor public.
Astfel, potrivit art. 4 din actul normativ sus - menționat, funcționarii publici beneficiază de un salariu de bază în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării activității, în raport de categoria/ gradul profesional al funcției și de nivelul (central sau local) al instituției în care își desfășoară activitatea.
În afara salariului de bază astfel stabilit, aceștia beneficiază de creșteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de salariu de merit, spor de vechime, spor de confidențialitate, plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlu științific de doctor, de premiu anual.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, rezultă că acest act normativ se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 ( modificată și completată) precum și cu alte dispoziții normative care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Prin urmare, reclamanta beneficiază de toate drepturile salariale stabilite pentru funcționarii publici, respectiv cele prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, dispoziții ce se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 și cu alte acte normative speciale, prevăzute pentru salarizarea personalului bugetar și nicidecum cu cele prevăzute pentru autoritatea judecătorească, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, aprobate și modificate prin Legea nr. 347/2002 sau Legea nr. 50/1996 modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - (în privința salarizării personalului auxiliar).
Este adevărat că art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2007, prevede că funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specială reprezintă o dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal ci la unele " drepturi specifice" unor domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează în acele dispoziții legale.
Sporurile specifice autorității judecătorești sunt prevăzute în Ordonanța nr. 8/2007, de care însă nu poate beneficia reclamanta întrucât nu își desfășoară activitatea și nu se încadrează în categoria persoanelor civile care lucrează în penitenciare sau în cadrul serviciul independent de protecție și anticorupție etc.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei instituții prevăd expres categoriile de beneficiari ai unor drepturi salariale.
Drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor nu pot fi extinse și la alte categorii de persoane atâta vreme cât actul normativ prevede expres căror persoane se aplică, fiind enumerate limitativ.
Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere că funcționarii publici din cadrul instanțelor să fie asimilați și salarizați ca și personalul auxiliar de specialitate ar fi inserat în mod expres această situație, așa cum a procedat în cazul informaticienilor din instanțe care au fost eliberați din corpul funcționarilor publici fiind asimilați personalului auxiliar de specialitate.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2007 nu a fost cea de echivalare a sistemului de salarizare prevăzut expres de acte normative distincte în funcție de categoriile de personal beneficiare, ci aceea ca, în funcție de locurile de muncă în care își desfășoară activitatea funcționarii publicii să poată beneficia de sporurile "specifice" acestora, fără însă a-i scoate din Corpul funcționarilor Publici.
Salariu de bază, sporul de vechime, salariul de merit, sporul de confidențialitate de care beneficiază reclamanta au fost stabilite în temeiul Legii nr. 188/1999 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2007, în raport de criteriile privind atribuțiile și complexitatea fișei postului și nu pot fi asimilate drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate, care au avut la bază alte criterii, reglementate expres de legea nr. 50/1999, Ordonanța Guvernului nr. 83/200 și Legea nr. 567/2004.
Nici celelalte drepturi solicitate de reclamantă, decontarea transportului pe timpul concediului de odihnă, asistență medicală gratuită, nu pot fi asimilate drepturilor recunoscute personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor întrucât, acesta îndeplinește funcția de manager economic, fiind inclusă în Statutul Funcționarilor Publici și nu în Statul personalului auxiliar.
În considerarea celor de fapt și de drept mai sus - expuse, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește plata sumelor solicitate cu aplicarea indicelui de inflație, consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 Cod civil. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că reclamanții creditori a unei obligații având ca obiect o sumă de bani nu pot pretinde decât dobânda legală, acesta fiind datorată numai cu începere din ziua chemării în judecată. Totodată daunele interese acordă sub forma dobânzii legale, fără a se pune însă problema indexării deoarece însuși acest tip de dobândă legale, fără a se pune însă problema indexării deoarece acest tip de dobândă presupune raportarea sa la o dobândă fluctuantă, calculată de BNR în funcție de evoluția pieței economice.
În motivarea recursului declarat, recurentul Ministerul Justiției a arătat următoarele:
În primul rând, să se constate că obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța de judecată viza despăgubiri justificate de reclamantă prin aceea că există instanțe de judecată in tară care au admis cererile de chemare in judecată formulate de alți manageri economici in ce acțiunea vizând același obiect a fost respinsă prin sentința civilă nr. 178/M/2006 a Tribunalului Brașov, irevocabilă prin decizia civilă nr. 156/M/2006 a Curții de Apel Brașov, În alte cuvinte, reclamanta din această cauză și-a justificat pretențiile, constând in despăgubiri pe existenta unei practici judecătorești neunitare. La dosarul cauzei s-au depus in probațiune hotărâri ale instanțelor din B care au admis acțiuni ale funcționarilor publici, întemeiate pe dispozițiile. art. 40 din nr.OUG 92/2004.
De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii instanței de fond, rezultă clar că instanța nu a analizat pretențiile afirmate ca despăgubiri ci ca drepturi cuvenite in opinia Tribunalului in conformitate cu prevederile art. 40 din OUG nr. 92/2004. În aceste condiții este cert că a trecut peste voința clar exprimată a reclamantei care a solicitat despăgubiri justificate printr-o practică judecătorească neunitară si nu drepturi salariale întemeiate pe dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004.
Mai mult decât atât așa cum a analizat instanța cererea cu care a fost investită in rejudecare, nesocotește complet autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care inițial reclamantei i s-au respins aceleași pretenții.
Este adevărat că prin Decizia nr. 26/R/13.11.2007 Curtea de Acel Bas tabilit limitele rejudecării dar numai in ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat. Prin această decizie s-a apreciat că nu este incidentă excepția autorității tocmai justificat prin faptul că în primul dosar era vorba de drepturi salariale, iar in cel de-al doilea despăgubiri. Așadar, Tribunalul Brașov trebuia să retină că obiectul cererii îl constituie despăgubiri si nu drepturi salariale, împrejurare care atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură. civilă.
În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă arată următoarele:
În primul rând, în mod absolut greșit s-a respins excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Astfel, potrivit art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.-.09.2005 publicat in Monitorul Oficial nr.958/28.10.2005, Președintele curții de apel exercită prerogative manageriale in scopul organizări eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție după cum urmează:.
n) numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar și administrativ al curții de apel si al instanțelor din circumscripția acesteia aprobă transferul, delegarea, detașarea și dispune promovarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, in condițiile legii; ".
Totodată, potrivit art. 44 din Legea nr.304/2004, cu modificările ulterioare,"Președinți curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite."
Salarizarea reclamantei din cauza de față, a fost stabilită prin decizie a președintelui Curții de Apel Brașov potrivit OG nr.6/2007.
Într-adevăr in art.41 din OG nr.6/2007 se prevede că, "Funcționari publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorități sau instituției publice in care își desfășoară activitatea", insă, tot acest act normativ prevede in art.31 modalitatea de contestare și de soluționare a litigiilor in situația in care funcționarul public este nemulțumit de drepturile acordate.
În acest sens art.31 din același act normativ situat in Capitolul 3, Litigii, se prevede ":(1) Soluționarea contestațiilor in legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi; care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, este de competența ordonatorilor de _credite.
(2) Contestația poate fi depusă in termen de 30 de zile de la data comunicări actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile in termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori instituție publică sau, după caz, cu avizul reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana in cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, in condițiile legii".
Având in vedere că reclamanta este încadrată la Curtea de Apel Brașov, instituție cu personalitate juridică și al cărui președinte este ordonator secundar de credite potrivit art.44 din Legea nr.304/2007, ordonatorul de credite care stabilește salariile și care soluționează contestațiile este președintele Curții de Apel Brașov.
Ministerul Justiției, potrivitHG nr.83/2005 de organizare și funcționare a acestuia, nu are atribuții stabilite in sarcina sa in legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului din departamentele economice-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești, astfel incit nu se poate reține in sarcina acestuia vreo culpă in ce privește drepturile salariale la care au dreptul aceștia potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
Solicită să aprecieze că toate acestea sunt argumente care justifică temeinicia excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
În altă ordine de idei, solicită să se observe că pe fondul cauzei Tribunalul a pronunțat o hotărâre nu doar cu schimbarea obiectului cereri, cu încălcarea limitelor fixate de instanța care a trimis cauza in rejudecare, cu nesocotirea autorității lucrului judecat dar și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât s-au acordat drepturi neprevăzute de lege in beneficiul funcționarilor publici, ci in favoarea unei alte categorii profesionale, modificându-se astfel in mod inadmisibil sistemul de salarizare prevăzut de lege pentru funcționarii publici.
Astfel, potrivit art. 1 din OUG 92/2004 "Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi."
În conformitate cu art. 4 din OUG -, funcționari publici beneficiază de un salariu de baza in funcție de nivelul studiilor necesare exercitări funcției publice, in raport cu categoria/gradul profesional al funcției publice precum și in raport cu nivelul central sau local la care se prestează activitatea.
De asemenea, funcționari publici beneficiază de salariu de net precum și de creșteri salariale in cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de spor de vechime, de plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlul științific de "doctor", spor de confidențialitate de 15% precum si de premiu anual, in condițiile stabilite prin dispozițiile OUG 92/2004.
Este real faptul ca in conformitate cu art. 40 din actul normativ menționat anterior, funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorități sau Instituției publice in care își desfășoară activitatea.
Legislația "specifică" autorității in care își desfășoară activitatea reclamanta este nr.OUG 27/2006, precum și OG nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești (in prezent abrogată), nr.OG 8/2007, aceasta din urmă in ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
Analizând și interpretând in mod sistematic dispozițiile finale prevăzute la art. 40 și 41 din OUG nr. 92/2004, dar și aceleași dispoziții cuprinse in OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007 rezultă că reclamanta nu poate beneficia de drepturile salariale prevăzute in legislația specifică judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar, ci numai de drepturile salariale si alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale ce reglementează salarizarea si alte sporuri pentru personalul bugetar.
Astfel, potrivit art. 40 din OUG 92/2004 "Funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice in care își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 41 din același act normativ "Prezenta ordonanță de urgentă se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea si alte drepturi: pentru personalul bugetar". În același sens sunt și dispozițiile cuprinse in OG nr. 2/2006 și nr.OG 6/2007.
Acest articol reprezintă o dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal, ci se referă la unele drepturi specifice unor anumite domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează in aceste domenii.
Astfel, se arată cu titlu de exemplu că funcționarii publici supuși Legii nr.188/1999 din Administrația Națională a Penitenciarelor beneficiază de drepturile specifice pentru că prin legea specială care reglementează funcționarea acestei instituții se prevăd expres aceste drepturi, legate de specificul activității, respectiv prin Legea nr.293/2004.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putând fi și funcționari publici. Drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate de la instanțe si parchete care sunt prevăzute numai pentru aceștia nu se pot acorda, prin extindere, si altor categorii de personal.
Reclamanta in calitate de funcționar public, nu face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate de la instanțe legea distingând in mod clar între categoria personalului auxiliar de specialitate si personalul departamentului economico-financiar si administrativ.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești "Instanțele judecătorești se încadrează cu numărul necesar de judecători, precum și cu numărul necesar de personal auxiliar de specialitate si personal al departamentului economico-financiar si administrativ", iar potrivit art. 41, "Personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico - financiar și administrativ este angajat in condițiile legii.
Totodată, potrivit alineatelor 3 și 4 ale art. 42,
"(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate, fișa postului se întocmește de primul - grefier sau, după caz, de grefierul-șef.
(4)Pentru personalul din departamentul economico-financiar și administrativ, fișa postului se întocmește de managerul economic".
De asemenea conform prevederilor art. 154, Dispozițiile privind drepturile si îndatoririle personalului din departamentul economico-financiar și administrativ, care are calitatea de funcționar public, promovarea in funcție și evaluarea performanțelor profesionale ale acestuia, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu, răspunderea juridică, precum și celelalte prevederi stabilite prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică in mod corespunzător.
În concluzie, finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art. 40 din OUG 97/2004, dar și prin celelalte dispoziții cuprinse și reluate in OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, invocate de intimata reclamantă, nu poate fi echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar cu cel al funcționarilor publici.
Prin urmare, se solicită să constate că in mod greșit instanța de fond a apreciat că potrivit prevederilor nr. 40 din OUG nr. 92/2004, prevederi reluate in OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, funcționari publici pot benefica de drepturile și sporurile prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, câtă vreme actele normative invocate ca temei al pretențiilor nu stabilesc expres ca beneficiar și categoria de personal a funcționarilor publici.
În sensul celor arătate sunt și alte hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe in litigii cu obiect similar. Astfel se arată că prin Decizia civilă nr. 296/CM/30.10.2006 Curtea de Apel Constanțaa reținut că "Cererea reclamanților nu este o simplă contestație cu privire la modalitatea de calcul a salariilor de bază, sporurilor, premiilor și altor drepturi ce se acordă potrivit OG nr. 92/2004, ci prin cererea formulată reclamanții au solicitat aplicarea unei alte legi de salarizare, respectiv a Legii nr. 50/1996 și a Legii nr. 567/2004, acordarea tuturor drepturilor prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.- Analizând dispozițiile art. 40 și 41 din OUG nr. 92/2004 rezultă că reclamanții nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute in legislația specifică judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar. - Atribuțiile funcționarilor publici sunt complet diferite de cele ale personalului auxiliar de specialitate, prin urmare nu poate fi vorba de o echivalare a sistemului de salarizare prevăzut de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar, cu cel al funcționarilor publici. - Conform art. 21 din Legea nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici trebuie sa respecte principiul sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici".
Tot astfel, prin Decizia nr. 244 din 5 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș in dosarul nr- s-a reținut că,- din interpretarea prevederilor art. 40 din OUG nr. 92/2004 rezultă că sfera situațiilor concrete la care se referă textul vizează sporurile și drepturile salariale prevăzute de legislația specifică instituției in care funcționarul public își desfășoară activitatea, iar nu cele prevăzute pentru anumite categorii de personal, in speță pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești."Mai retine Curtea de Apel Târgu Mureș că in anexele la.G nr. 92/2004 ( a se vedea Anexa II), la rubrica,sporuri specifice" pentru funcționarii publici din diferite sectoare se precizează că aceștia beneficiază de exemplu si de sporurile prevăzute in Statutul personalului vamal sau de cele prevăzute pentru funcționarii publici de execuție din trezorerii, etc.
În aceeași hotărâre se retine in continuare că, de asemenea in mod just că "activitatea specifică pe care această categorie de personal (personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor) o desfășoară nu coincide cu activitatea desfășurată de reclamanții - funcționari publici, astfel că aceștia din urmă nu pot pretinde aplicarea aceluiași sistem de salarizare."
Chiar respectând cadrul procesual cu privire la obiectul cererii de chemare in judecată (despăgubiri justificate prin practica neunitară a instanțelor de judecată si chiar la nivelul aceleiași instanțe de judecată) astfel cum a fost stabilit de către intimata reclamantă, cererea este neîntemeiată, pentru aceleași considerente care au fost învederate și instanței de fond. Astfel, pretinsa discriminare este motivată, prin aplicarea diferită a dispozițiilor legale incidente de către o alte instanțe care ar îndreptăți-o pe reclamantă la acordarea pretențiilor solicitate, cu _titlu de despăgubiri pentru instituirea unei situați discriminatorii, mai precis prin efectul unei hotărâri judecătorești care nu îi este favorabilă.
In acest sens,chiar reclamanta a arătat prin acțiune: "prin hotărârea judecătorească mi s-au înlăturat drepturile recunoscute de lege deși altor manageri economici, deci altor persoane din aceeași categorie cu subsemnata, aceleași drepturile le-au fost recunoscute".
Drepturile subiective și interesele unei persoane se bucură de protecție juridică doar in măsura in care sunt consacrate de legislația in vigoare ori pot fi calificate ca legitime. Or, câtă vreme drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute de legislația in vigoare, aspect dezlegat in mod definitiv și irevocabil de o instanță de judecată, nu se poate vorbi nici de o restrângere discriminatorie a protecției juridice ce se poate acorda unor drepturi inexistente.
În ceea ce privește modalitatea de interpretare a diferită a legislației incidente adoptată de către diferite instanțe pe care o invocă reclamanta și pe care o consideră eronată, solită să se aprecieze că aplicarea arbitrară a unui text de lege, nu ține de principiul nediscriminării, ci de cel al _legalității si temeiniciei soluției adoptate in baza acestui text. Ministerul Justiției nu poate interveni asupra modului de aplicare a legii de către instanțe. iar atunci când o astfel de soluție contravine si practicii generalizate, nu are la indemnă decât pârghiile prevăzute de către Codul d e procedură civilă, respectiv posibilitatea efectuării unor demersuri pentru declararea unui recurs in interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, arată că hotărârile Judecătorești nu pot produce decât efecte relative, intre părțile litigante fiind lipsite de efectul de opozabilitate erga omnes, recunoscut doar anumitor categorii de hotărâri judecătorești în materie de stare civilia, spre exemplu). In acest sens, subliniază că judecătorul se pronunță prin decizii de speță, care, cu excepțiile arătate anterior, produc efecte doar cu privire la părțile din proces.
În prezenta situație nu este aplicabil niciunul dintre criteriile stabilite de art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000 și că, pe cale de consecință, in afara legii nu se poate vorbi de discriminare in sensul impus de acest act normativ, se impune concluzia că noțiunea de discriminare nu se poate raporta la soluțiile unei instanțe, singura investită să aplica legea, practica judiciară nefiind o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
Asupra instituirii unei discriminări prin practica judiciară s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care prin Hotărârea nr. 151 din 02iulie 2007, pe care o anexează, și s-a reținut că, practica neunitară a diferitelor instanțe judecătorești. chiar cu privire la aceeași situație de fapt nu reprezintă tratament diferențiat, cu caracter de discriminare, față de persoanele nemulțumite de conținutul unei hotărâri", pentru ca in final să decidă că "Soluționarea diferită a cererii petenților de către Curtea de Apel C, in raport cu soluția dată, de aceeași instanță, in cazul altor magistrați, nu constituie tratament diferențiat si nu are caracter discriminator.
Reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod pr. civ. se justifică prin următoarele considerente:
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești reprezintă o situație gravă de natură a înfrânge principiul separației puterilor in stat, fapt pentru care nesocotirea lui atinge prestigiul justiției și dăunează interesului public.
Intimata reclamantă are calitatea de funcționar public și i se aplică legislația care reglementează drepturile, obligațiile și salarizarea acestora, nicidecum legislația specifică aplicabilă altor categorii de personal, cum este personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Or, obligând la plata unor drepturi neprevăzute de lege in beneficiul funcționarilor publici, Tribunalul a săvârșit un exces de putere, trecând in mod nepermis in atribuțiile altei puteri constituite in stat
Prin urmare, in cauză nu s-a procedat la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale unei situații concrete, ci dimpotrivă s-au acordat drepturi in beneficiul unei categorii de personal pentru care legea nu le-a prevăzut.
Principiul nediscriminării nu înseamnă a aplica legislația specifică și aplicabilă numai unei categorii de personal, la o altă categorie profesională cum este cea a funcționarilor publici. Dimpotrivă, acest principiu, astfel cum a statuat Curtea Constituțională, nu se opune la a se aplica tratamente diferite pentru situați juridice diferite. Or, diferența intre cele două categorii de personal este evidentă prin atribuții și competențe, deci prin activitatea desfășurată și statut.
Pe de altă pane, este știut că in cadru instanțelor funcționează și magistrați care de asemenea au statut deosebit de oricare dintre categoriile profesionale care își desfășoară activitatea la instanțe, dar și lege de salarizare diferită. Or, in condițiile in care există tot atâtea statute profesionale și legi de salarizare câte categorii deosebite de personal există in cadrul instanțelor de judecată, este inexplicabil cum s-a ajuns la confuzia că funcționarilor publici li se aplică legislația specifică personalului auxiliar de specialitate, și la fel de inexplicabil pe ce considerente a îmbrățișat instanța de fond această soluție.
Incidența acestui din urmă motiv de recurs trebuie să fie reținută cu atât mai mult cu cât tribunalul obligă la plata drepturilor in continuare, pronunțându-se astfel asupra unor drepturi care nu sunt actuale. Precizeată că instanțele de judecată resping cererile privind acordarea de drepturi in continuare sau pe viitor, unele dintre acestea motivând că nu se poate prevedea care va fi conținutul reglementărilor după data pronunțând hotărârii.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, solicită să se admită recursul și să se caseze sentința civilă nr. 100/CA/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov in Dosarul nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma recursurilor declarate, a motivelor invocate de recurenți, a dispozițiilor art.304 și 304 indice 1 Cod pr.civ. precum și sentința atacată, instanța de recurs constată că recursul Curții de Apel Brașov nu este timbrat și va fi anulat ca netimbrat, iar recursurile declarate de recurenții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente: reclamanta este funcționar public - având calitatea de manager public - în cadrul Curții de Apel Brașov, și are drepturile salariale stabilite prin Legea nr.188/1999 modificată și republicată privind Statutul funcționarilor publici, precum și prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, act normativ cu putere de lege care a început să își facă aplicarea de la data de 01 ianuarie 2005, neacordarea acestora reprezentând o discriminare față de alte categorii de funcționari publici din sistemul Autorității Judecătorești cărora aceleași drepturi le-au fost recunoscute pe cale jurisprudențială. În aceste sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin Hotărârea dată în cazul Beian contra României (din 06 decembrie 2007) în sensul că, pe baza art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, iar discriminarea poate fi rezultatul practicii judiciare neunitare în aceeași materie la nivel de ultimă instanță de judecată potrivit legii interne. Mai mult, dacă drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi patrimoniale prevăzute în legislația națională, ele au regimul juridic de drepturi patrimoniale și în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și, în măsura în care au fost recunoscute pe cale judecătorească altor persoane aflate în situație juridică similară, reclamantul care le solicită pentru sine, ulterior pronunțării unor hotărâri de admitere/recunoaștere, are legitimă de a obține la rândul său recunoașterea creanței cerute. Astfel, în acest sens, în jurisprudența curților de apel există decizii prin care în mod irevocabil au fost recunoscute drepturile solicitate de funcționari publici din sistemul Autorității Judecătorești prin aplicarea art.40-41 din OUG nr.92/2004 și art.41 din OG 6/2007.
Prin art.40 din OUG nr.92/2004, precum și prin art.41 din OG nr.6/2007 se stabilește în mod expres faptul că funcționarii publici beneficiază de sporurile și celelalte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, deci în cazul reclamanților sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la regimul juridic al drepturilor salariale - sporuri și alte drepturi ce exced salariului de bază - cuvenite prin legislația specială pentru personalul auxiliar din Autoritatea Judecătorească, anume Legea nr.50/1996, modificată prin OG nr.83/2000 și, respectiv, Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Instanța de recurs constată că, așa cum s-a dovedit în cauză de la judecata în fond, reclamanta își desfășoară activitatea ca funcționar public - în calitate de manager public, în cadrul Curții de Apel Brașov, astfel încât dispozițiile art.40 din OUG nr.92/2004 îi sunt pe deplin aplicabile. Exprimarea utilizată de legiuitor în cuprinsul art.41 din OUG nr.92/2004 în sensul că această ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și cu celelalte acte normative care reglementează salarizarea și celelalte drepturi pentru personalul bugetar, nu poate să anuleze efectele juridice ale textului art.40 amintit mai sus, deoarece din examinarea regulilor de tehnică legislativă rezultă că înăuntrul aceluiași act normativ textele se interpretează în mod sistematizat, în succesiunea logică dată de legiuitor și fără a goli de conținut dispoziții legale în vigoare. Pe de altă parte, neaplicarea art.40 ar echivala cu constatarea abrogării implicite a acestui text, abrogare care, însă, nu are niciun suport constituțional sau legal, nu a fost stabilită de vreuna dintre autoritățile publice îndrituite de Constituție în acest sens. Astfel, în absența unei abrogări a dispozițiilor art.40 din OUG nr.92/2004, textul art.41 din aceeași ordonanță de urgență se interpretează în sensul că regimul juridic general al drepturilor salariale și al celorlalte drepturi ale funcționarilor publici este reglementat de toate acele acte normative care cuprind dispoziții în această materie, potrivit regulilor clasice de interpretare a legii (de felul: norma specială derogă de la cea generală, fiind de strictă interpretare, norma specială incompletă se completează cu norma generală etc.), aflându-se în corelare cu art.40 din OUG nr.92/2004, care constituie o normă de trimitere la legislația specială privind drepturile de ordin salarial cuvenite sistemului bugetar în care în mod concret își desfășoară activitatea funcționarul public (manager public, în speță) privit individual. De altfel, textul art.41 din OG.nr.6/2007 face la rândul său trimitere la legislația specifică anumitor domenii și instituții publice, realizând o îmbinare a drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în calitatea de funcționari publici (cu diferitele sale forme, inclusiv manager public) cu drepturile salariale suplimentare pentru personalul din sistemul instituțional care este angajator.
Regimul legal al salarizării funcționarilor publici cuprinde regulile generale aplicabile tuturor funcționarilor publici, anume Legea nr.188/1999 republicată, OUG nr.92/2004, dar și regulile speciale stabilite pentru diferite categorii de funcționari publici pe criteriul specializării acestora la alte instituții publice și al apartenenței lor la aceste din urmă autorități publice, cum este cazul reclamantei intimate, care își desfășoară activitatea în cadrul Autorității Judecătorești, ca personal auxiliar, cărora li se aplică dispozițiile art.40 din OUG nr.92/2004 și, corelativ, normele juridice speciale din sectorul Autorității Judecătorești. Sub acest aspect, neplata drepturilor de tipul celor solicitate, cu titlul de despăgubiri de către reclamantă ar reprezenta o discriminare sub un dublu aspect: față de celelalte categorii de personal auxiliar din Autoritatea judecătorească, dar și față de alți funcționari publici din cadrul Autorității Judecătorești care deja au obținut pe cale judecătorească recunoașterea acestor drepturi, implicit a despăgubirilor cuvenite pentru neplata lor începând cu momentul anterior în care ele s-au născut.
Așadar, pe fondul cauzei recursurile declarate urmează a fi respinse pentru motivele arătate mai sus.
În privința calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de recurs constată că soluția instanței de fond este corectă, întrucât, potrivit HG 208/2005 (vechea reglementare) și HG nr.386/2007 (noua reglementare) privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a elabora proiectul de buget de stat și proiectul de rectificare a bugetului de stat, precum și de a aproba includerea diferitelor propuneri de cheltuire a banilor publici formulate de ceilalți ordonatori principali de credite, iar potrivit art.3 alin1 lit. A pct.10, are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, ceea ce presupune o limitare evidentă a libertății de acțiune a ordonatorilor principali de credite sub aspectul plății unor drepturi salariale care nu fuseseră incluse în bugetul anual sau rectificarea bugetară a acelui ordonator principal de credite, plăți impuse pe calea hotărârilor judecătorești.
Pe de altă parte, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor are printre atribuțiile sale și pe acelea de: a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; de a aproba clasificațiile bugetare și modificările acestora, de a analiza propunerile de buget; de a asigura monitorizarea execuției bugetare; de a bloca sau de a reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21 din aceeași lege și au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
De asemenea, legea mai stabilește că proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
În privința recursului formulat de Ministerul Justiției sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, instanța de recurs constată că acesta este, de asemenea, nefondat, deoarece acest recurent este ordonatorul principal de credite pentru Autoritatea Judecătorească, fiind forul financiar tutelar care aprobă și asigură fondurile necesare pentru toți ordonatorii secundari și terțiari din subordinea sa, potrivit dispozițiilor HG nr.83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului justiției. Astfel, Ministerul Justiției are atribuția de a fundamenta și elabora proiectul de buget de stat pentru activitatea proprie și a unităților aflate sub autoritatea sa și unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora, având în mod evident atribuția principală de a aloca fondurile necesare pentru personalul angajat din structura Autorității Judecătorești și a Ministerului Justiției care sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite sub coordonarea Ministerului Justiției însuși ca ordonator principal de credite. Ca atare, ordonatori secundari și terțiari de credite pot accesa și utiliza fondurile publice din subvențiile acordate de la bugetul de stat, numai prin intermediul ordonatorului principal de credite, potrivit disciplinei financiare stabilite de legea bugetului de stat, conform art.21 și art.22 din Legea nr.500/2002.
Totodată, autoritatea de lucru judecat menționată în recursul declarat de Ministerul Justiției nu poate fi reținută în cauză, deoarece prin Decizia nr.264/R/13.11.2007 Curtea de Apel Brașov, ca instanță de recurs față de hotărârea dată de Tribunalul Brașov în dosarul -, a stabilit că în mod greșit Tribunalul Brașova respins acțiunea reclamantei pe baza excepției autorității de lucru judecat, deoarece nu se constată în cauză existența triplei identități prevăzute de art.1201 Cod civil, anume părți, obiect și cauză, reținându-se că în cea din urmă acțiune a reclamantei dedusă judecății aceasta a solicitat despăgubiri rezultate din raportul de serviciu încheiat cu Curtea de Apel Brașov pe faptul discriminării, în timp ce în prima acțiune, înregistrată sub nr.178/M/2006, în cadrul unui litigiu de muncă, reclamanta solicitase explicit drepturi salariale actualizate cu rata inflației, litigiul soluționându-se ca litigiu de muncă, de complete specializate în această materie.
Ulterior, judecarea acțiunii nou introduse de reclamantă a fost soluționată de complete specializate în contencios administrativ, potrivit regulilor speciale de procedură aplicabile în materia funcționarilor publici, pe un obiect diferit față de cel dedus primei judecăți. Prin urmare, in dosarul - format după casarea cu trimitere stabilită de Curtea de Apel Brașov prin Decizia nr.264/R/2007 (dosar nr.-), cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, Tribunalul Brașova pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în limitele în care a fost învestită prin această din urmă decizie. În consecință, instanța de recurs va respinge recursul Ministerului Justiției și sub acest motiv de recurs, reținând că nu există autoritate de lucru judecat. De altfel, instanța de fond, în sentința recurată, a obligat pârâții la plata reclamantă, cu titlul de despăgubiri, sumele reprezentând:
- majorarea salariului de încadrare lunară cu un procent de 5 % de la 1 ianuarie 2005 până la 24 iulie 2005 și cu un procent de 7 % de la 25 iulie 2005 și în continuare;
- sporul de fidelitate de 15 % calculat de la data de 1 ianuarie 2005;
- salariul de merit în procent de 20 % aplicat la salariul brut, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație la data plății;
- acordarea beneficiului asistenței medicale gratuite, medicamente și proteze gratuite;
- decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă.
Prin urmare, hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și urmează a fi menținută în tot, cu completarea motivării de mai sus.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursurile pârâților, nefiind întrunite condițiile art. 304 Cod procedură civilă, pentru casare sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 100/CA/ 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Respinge recursurile declarate de pârâții Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva aceleași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. B- 30.04.08
Dact. -08.05.08
Jud fond- A /E
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru
