Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 238/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Lg.188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 238

Ședința publică din 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Tofan Aurica

JUDECĂTOR 2: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în mun. B,-, jud. B împotriva sentinței nr.1510 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 4491/E/40/2007).

La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamanta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Tribunalul Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr. 4491/E/40 din 2 oct. 2007 reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata primei de concediu neacordată pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.

În motivarea acțiunii a arătat reclamant că este funcționar public la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B și că, potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 34 după republicare), funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, acest drept nu a mai fost acordat fiind suspendat prin următoarele acte normative: art. 3 al. 1 din OUG nr. 33/2001 până la 01.01.2002; art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 până la 31.12.2002; art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002 până la 31.12.2003; art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, până la 31.12.2004 și art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004, până la 31.12.2005 și art.5 al.1 din Lg.nr.379/2005, până la 31.12.2006.

A mai arătat reclamanta că este îndreptățită la prima de vacanță pe ultimul an, motivat de faptul că suspendările dispuse în legile bugetului anual și-au încetat aplicabilitatea la momentul formulării prezentei acțiuni, neexistând nici un act normativ care să abroge dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Soluționând cauza în fond, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1510 din 7 noiembrie 2007, admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâta să-i plătească acesteia prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din actuala lege) funcționarul public, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și că suspendarea succesivă a acordării primei anuale prin diferite acte normative nu au dus la stingerea dreptului, dispoziția prevăzută de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și neabrogată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, care a arătat că sentința este nelegală.

În motivarea recursului s-au reiterat aspectele invocate în fața instanței de fond, respectiv faptul că suspendarea acordării drepturilor s-a făcut în baza unor acte normative, motivat de faptul că bugetul de stat este deficitar, drepturile salariale invocate urmând a fi acordate atunci când dispozițiile legale vor permite acest lucru.

Pentru aceste considerente s-a apreciat că nu poate exista vreo culpă în sarcina Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă B, care fiind finanțată de la bugetul asigurări sociale, nu avea prevăzute în bugetul propriu sumele corespunzătoare acestor drepturi.

Recursul se poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă și este nefondat.

Dispozițiile art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată), prin care funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, sunt imperative și nu au fost abrogate.

Suspendarea dreptului de acordare a primei de vacanță pentru anul 2006, care evident a avut un caracter temporar, atâta vreme cât suspendarea fost anuală, nu duce la stingerea dreptului.

Motivul invocat în declarația de recurs cum că bugetul asigurărilor sociale de unde se finanțează pârâta este deficitar, nu sunt de natură să ducă la schimbarea soluției pronunțate de prima instanță.

În acest context, sentința pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și cum din oficiu nu se constată motive de ordine publică care să ducă la casarea sentinței recurate, curtea în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 3042și art. 3123(1) Cod proc. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în mun. B,-, jud. B împotriva sentinței nr.1510 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. GC

Jud.

Tehnored. MM

2 ex. - 18.02.2008

Președinte:Tofan Aurica
Judecători:Tofan Aurica, Hîncu Cezar, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 238/2008. Curtea de Apel Suceava