Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 242/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 242/

Ședința publică de la 5 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR V, cu sediul în F,- bis, împotriva sentinței nr. 515 din 07.10.2008 și a încheierii din data de 29.10.2008, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin consilier juridic, în baza delegației nr. 1914/2009 pe care o depune la dosar și intimata personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei, pentru considerentele arătate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii reclamantei ca nefondată și neîntemeiată, depunând concluzii scrise.

Intimata solicită respingerea recursului formulat, menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică și a încheierii din 29.10.2008, ca fiind întemeiată, pentru motivele arătate în notele scrise pe care le depune la dosar. Solicită cheltuieli de deplasare potrivit chitanței anexate.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.515/07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR V, având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

În consecință a fost obligat pârâtul la plata acestor drepturi bănești pentru perioada 1.01.2004-14.11.2008, actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în perioada 14.01.2004 - 26.05.2006 reclamanta a fost funcționar public în cadrul instituției pârâte, raporturile de funcție fiind stabilite între aceste părți.

Împrejurarea că A este ordonatorul principal de credite iar DSVSA V este ordonatorul secundar așa cum rezultă din dispozițiile legale invocate de pârâtă - HG 130/2006 privind organizarea și funcționarea - este ne natură a dovedi tocmai calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

Așa fiind, excepția invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.

Calitate procesuală pasivă are pârâta și în raport cu perioada pentru care reclamanta a solicitat plata drepturilor bănești, perioadă în care a funcționat la pârâtă.

Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă dar și suplimentul postului și suplimentul gradului.

Art.XXV din lege prevede însă că dispozițiile art.29 alin.1 se aplică începând cu 1 ianuarie 2004.

Prin OUG 92/2004 și OG 2/2006 dreptul la aceste suplimente este suspendat.

Dispozițiile au reintrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 în baza Legii 251/2006 prin care art.29 devine art.31, iar la lit.d suplimentul gradului este înlocuit cu suplimentul treptei de salarizare.

Din dispozițiile legale la care am făcut referire rezultă că dreptul la suplimente s-a născut la 1 ianuarie 2004 și nu se pune problema prescripției dreptului la acțiune cât timp au existat suspendări succesive.

Cum dreptul este prevăzut de lege și nu a făcut obiectul unor îngrădiri sau restrângeri așa cum prevede art.53 din Constituție, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta la drepturile bănești solicitate pentru perioada 14 ianuarie 2004 - 26 mai 2007, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

Arată recurenta că reclamantei îi sunt aplicabile legi speciale, respectiv HG 130/2006, OG 42/2004, OG 2/2006 și Legea nr.435/2006.

Eronat și neîntemeiat instanța de fond a considerat că nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât acesta coordonează întreaga activitate sanitar veterinară, fiind ordonator principal de credite.

Pe fondul cauzei,arată recurenta că plata celor două sporuri a fost suspendată pe perioada 2004-2006, neexistând o prevedere în bugetul de venituri, și cheltuieli anual al fiecărei instituții publice pentru finanțarea plății acestor drepturi.

Este deschisă stabilirea drepturilor salariale ale funcționarilor publici altfel decât în continuitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, drepturile respective neputându-se acorda retroactiv.

În situația arătată, o interpretare contrară ar echivala cu o nesocotire a regulilor ce guvernează raportul dintre norma generală și cea specială și aplicarea acesteia din urmă în afara limitelor permise de legea cadru, deoarece există lege specială a drepturilor salariale în sistemul sanitar veterinar, ceea ce înseamnă că funcționarii publici din cadrul respectiv DSVSA, pot beneficia de drepturile salariale în condițiile prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea.

Instanța nu motivează în nici un fel și nici nu arată baza legală pentru care acordă cuantumul de 25%.

Nu poate fi luată în considerare motivarea reclamantei prin care face trimitere la cuantumul sporului obținut de auditorii interni sau controlorii financiari, deoarece textele de lege respective sunt dispoziții speciale

Mai mult, Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici, menținută cu modificări și completări de Ordonanța Guvernului nr.9/2008, nu face nici o referire la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În consecință, nici până în prezent nu există baza legală expresă pentru a fi acordate drepturile solicitate, în sensul că în nici un act normativ nu este prevăzut procentul în care pot fi acordate aceste drepturi.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf.art.304 /1Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

În mod corect instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta DSVSA V, având în vedere dispozițiile HG nr.130/2006, raportul de muncă fiind încheiat între reclamanți și această pârâtă.

Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că soluția nu estre motivată Curtea constatând respectarea prevederilor art.261 pct.5 pr. civ. sentința fiind temeinic motivată în fapt și în drept.

Soluția instanței de cuantificare a celor două sporuri nu este greșită, motivul neacordării acestora începând cu anul 2004 (cum a dispus art. XXV al Legii nr.161/2003 constituindu-l exclusiv suspendarea plății. În actele normative de suspendarea se menționează doar suspendarea plății și nicidecum suspendarea din lipsa reglementării cuantumului celor două suplimente.

Potrivit art.3 din Codul civil judecătorul care va refuza de a judeca sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

Prin urmare, din moment ce legea nu distinge, este evident că acest cuantum va fi cel aferent altor sporuri, cum corect a apreciat prima instanță.

Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.

Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".

"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.

Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".

Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.

Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.

Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.

În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".

Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:

- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG92/2004;

- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.

Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.

În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".

Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.

Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.

Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a le fi recunoscute suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare si pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu cu pârâtul și obligarea acestuia din urmă la"acordarea și plata acestor sporuri, prima instanță a dat o soluție de respingere pe considerentul că "sumele solicitate nu au caracter cert, lichid și exigibil, existența creanței depinzând de elemente viitoare".

Legat de aceste aspecte integrarea acestor doua categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului (și, deci, a fiecărei părți constitutive a acestuia) nu se poate decât sub forma bănească (art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 161 alin. 1 Codul Muncii ).

Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de a remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționari publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu si, implicit, în subordinea angajatorului.

Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă

termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în același timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.

Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă și va admite recursul declarat de reclamanții, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate și obligării pârâtei la plata sporurilor respective și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecărui reclamant cu mențiunea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

Față de cele expuse și constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

CU MAJORITATE DE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Oficiul pentru Ameliorare și Reproducției în Zootehnie B, cu sediul în B, șos. -. S, nr.125, jud. B, împotriva sentinței nr. 362 din 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-,ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanții, ,.

Modifică în parte sentința nr.362//14 noiembrie 2008 Tribunalului Brăila în sensul că obligă pârâta la plata drepturilor respective și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecărui reclamant.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 05.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./18.05.2009

Terhnored./2ex./19.05.2009

Fond -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 242/2009. Curtea de Apel Galati