Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.247/R/CA.-.Dosar nr.6739/62/R/CA-./2007
Ședința publică din data de:-1 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta
-- --- președinte secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chematul în garanțieMinisterul Economiei și Finanțelorprin Direcția generală a Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr.103/CA din data de 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici statutari".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc asupra recursului, în ședința publică din data de 25 martie 2008, când părțile lipsind, instanța rămas în pronunțare asupra recursului, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 1 Aprilie 2008.
Față de actele, lucrările și probele administrate în cauză, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că, prin Sentința civilă nr.103/CA/30.01.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - B și Inspectoratul de Poliție al Județului B, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință:
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului primele de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu ce i se cuvin pentru anii 2004 și 2005, conform art.37, pct.2 din Ordonanța nr.38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003, actualizată cu rata inflației de la data nașterii acestora drepturi și până la plata efectivă.
A fost obligat pârâtul Ministerul Administrației și Reformei Administrative, în calitate de ordonator principal de credite să cuprindă în buget sumele necesare plății primelor ce se cuvin reclamantului.
A fost obligat chematul în garanție să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative, sumele necesare punerii în executare prezentei hotărâri și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamantul a fost, până la pensionare, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Art.37, alin.2 din G nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Acest text a rămas fără conținut, întrucât prin legile bugetului de stat a fost suspendat până la 31 decembrie 2006.
Drepturile respective însă există, deoarece ele nu au fost înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.
În sensul celor de mai sus, referitor la prima de concediu a polițiștilor, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de îndrumare nr. XII din data de 5 februarie 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, prima instanță a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului B și Ministerul Administrației și Internelor, să plătească drepturile în cauză.
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că, gestionând bugetul de stat, are obligația să asigure instituțiilor bugetare fondurile necesare.
Drept urmare, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să vireze Ministerului Administrației și Internelor, sumele necesare plății drepturilor în cauză.
Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor arată că, în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție, deoarece între cele două ministere nu există nicio obligație de garanție, iar chemarea în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă.
Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Prima instanță, în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, deoarece recurentul, în baza dispozițiilor art.19, lit.a din Legea nr.500/2002 și a art.42, alin.1 din Legea nr.511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate, în calitate de ordonator principal de credite. Ca atare, fiecare dintre cale două ministere, au atribuții specifice, dar, în același timp, au obligația de a asigura, fiecare, resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.
Recurentul trebuie să aibă în vedere, la elaborarea proiectului de buget, și aceste sume, cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta nu a fost obligat să plătească drepturile bănești ale angajaților Inspectoratului de Poliție al Județului B, ci să aloce sumele necesare, îndeplinindu-și atribuțiile ce îi revin conform Legii nr.500/2002.
Se poate reține în aceste condiții că în mod corect a fost admisă cererea de chemare în garanție, nefiind încălcate dispozițiile art.60 - art.63 din Codul d e procedură civilă.
Cauza în speță este un litigiu patrimonial care nu se desfășoară în sfera raporturilor de muncă reglementate de Codul muncii, ci în cea a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr.360/2002 și Legea nr.188/1999.
Pe fondul cauzei, se poate constata că, în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamanților.
Potrivit art.37, alin.2 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Rezultă că dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Aceste dispoziții legale au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat, respectiv prin art.9, alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8, alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5, alin.5 din Legea nr.379/2005.
Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu, pentru anii 2004-2006, nu mai sunt în vigoare, dar se constată că legiferarea s-a realizat u încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la prima de concediu nu a fost înlăturat, ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări revine, potrivit art.29, alin.1 din Legea nr.7/1992, instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus arătate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.16, art.41 și art.53 din Constituția României, neputându-se suspenda retroactiv un drept câștigat sub imperiul nr.OG38/2003.
Prima de concediu reprezintă drepturi de remunerare care fac obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamanți, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamanților.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtului, nefiind întrunite condițiile art.304 Cod procedură civilă, pentru casare sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanțieMinisterul Economiei și FinanțelorprinDirecția Generală a Finanțelor Publice- cu sediul în B,-, jud.B, împotriva Sentinței civile nr.103/CA/30 Ianuarie 2008 Tribunalului Brașov - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - --
Grefier,
Red.:-/01.04.2008
Dact.:-/3 ex./16.04.2008
Jud.fond:-
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta
