Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 247/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 247
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1194/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.26641/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2010 respectiv 28.01.2010, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1194 din 25.03.2009 a Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației și Internelor; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului I și Ministerul Finanțelor Publice; a fost obligat pârâtul IPJ I să plătească reclamantului primele de concediu pentru anii 2004 - 2006, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, respingând în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art.16 alin.3 din OG 38/2003, pentru prestarea orelor suplimentare trebuia întocmit ordin scris al șefului ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar intre 120 - 360 de ore suplimentare, anual, se puteau efectua cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate. Din tabelul reclamantului rezultă că pentru toata perioada martie 2004 - martie 2007, s-a depășit plafonul de 120 de ore suplimentare, caz in care trebuiau prezentate ordinul scris al sefului ierarhic superior si aprobarea ordonatorului de credite superior. Din actele depuse la dosar, nu rezulta ca reclamantul ar fi avut aceste aprobări scrise emise de către seful ierarhic superior - seful de post si aprobarea sefului IPJ
Susținerea reclamantului că aceste aprobări scrise există in sensul că pe situația de prezență depusă la dosar exista aceste aprobări, este neîntemeiate deoarece legea prevede un ordin scris expres in sensul efectuării orelor suplimentare emis de seful ierarhic superior si o aprobare a acestui ordin de către ordonatorul de credite. Or, aceste acte, pentru toata perioada martie 2004-martie 2007 lipsesc.
Pe de alta parte, instanța retine că in aplicarea art.16 din OG 38/2003 s-au emis ordine ale ministrului in care sunt prevăzute expres in anexe formularele ce trebuie completate pentru evidenta acestor ore suplimentare, respectiv "situația privind orele suplimentare prestate peste programul normal de lucru de către personal." si "situația centralizatoare cu personalul care a desfășurat ore suplimentare in luna." pentru a fi asigurata interdicțiaprev. dea nu depăși cele 360 de ore suplimentare, anexe aflate la ordinele ministrului 316/2002,159/2004 si 132/2004.
Pe de alta parte, instanța retine ca munca prestată suplimentar poate fi compensată cu timp liber acordat la cererea polițistului sau cu plata orelor suplimentare, alternative lăsate la dispoziția polițistului si/sau încadrarea in fondurile bugetare. La dosar, deși i s-a pus in vedere reclamantului sa facă dovada ca nu a primit in schimbul orelor suplimentare timp liber si nici nu i s-a plătit aceste ore suplimentare, acesta nu s-a conformat acestei dispoziții deși art.1169 cod civil prevede ca cel care face o propunere in fața instanței trebuie sa o dovedească. Mai mult, reclamantul nu a aratat ca s-ar fi adresat paratei sa ii acorde conform dispoziției legale timp liber si i s-ar fi respins acest drept pentru ca sa fie reținut ca si rămasa ca si unica alternativa plata orelor suplimentare.
Față de aceste considerente, instanța retine ca petitele acțiunii privind obligarea paratului IPJ I la plata orelor suplimentare si a orelor de munca de noapte prestate in perioada martie 2004 - martie 2007 sunt neîntemeiate, motiv pentru care in baza art.1 si 18 din legea 554/2004 raportat la art.16 din OG 38/2003 le va respinge ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul arătând că a fost admis capătul de cerere privind prima de concediu, drept care a fost achitat de pârât și la care a renunțat expres în fața instanței de judecată.
Referitor la plata orelor suplimentare a susținut că instanța de fond a făcut o analiză nelegală și netemeinică a disp. normative invocate și a probatoriului administrat, prin întâmpinare, pârâtul recunoscând expres că aceste ore nu au fost plătite și nici compensate cu timp liber. Compensarea era imposibilă în condițiile în care la un moment dat pe secție lucrau doar 2 persoane.
Normele juridice au fost interpretate de instanță printr-un formalism excesiv, pierzându-se din vedere esența cauzei și dreptul fundamental al celui care prestează o activitate în muncă, de a fi remunerat.
Recurentul a precizat că fiind angajat în funcția de ajutor șef post la Postul de Poliție în cadrul IPJ Ial ucrat în trei ani peste 2500 de ore suplimentare, iar în schimbul muncii depuse nu a primit nicio remunerație, prin raționamentul instanței considerându-se că acele ore nu pot fi calificate drept ore suplimentare întrucât nu rezultă dispoziția dată de superior în acest sens.
Ordinul șefului ierarhic superior rezultă implicit din situația prezenței la programul de lucru aprobată de șeful unității, întocmită conform anexei 1 din Ordinul nr.316/2002.
Recurentul a mai susținut că emiterea ordinului este atributul exclusiv al șefului ierarhic superior, acesta fiind unicul vinovat de situația în care, deși a obligat personalul, prin emiterea situației lunare de lucru, la efectuarea de ore suplimentare, nu a respectat obligația legală de emitere și a ordinului scris, polițiștii fiind obligați să respecte programul stabilit de șefi, obligatoriu conform art.1 din nr.316/2002.
Efectuarea orelor de lucru suplimentare nu sunt la libera alegere a polițistului, ci dispuse de șeful ierarhic superior printr-o situație lunară și nu există nicio disp. legală care să oblige polițistul la efectuarea cererii pentru acordarea de timp liber, plata orelor suplimentare nefiind condiționată de efectuarea unor asemenea cereri.
Recurentul a apreciat că, dacă instanța va considera relevant doar formalismul emiterii unui ordin, se legitimează o situație abuzivă, un comportament ilegal din partea angajatorului care nu va putea fi obligat la plata orelor suplimentare întrucât a omis să elibereze și ordinul în acest sens.
S-a mai invocat faptul că instanța a respins cererile privind orelor de noapte și a celor din sărbătorile legale fără a motiva hotărârea sub acest aspect.
Intimații pârâți și IPJ I au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art.39 alin.1 din Legea nr.360/2002, durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prev. de lege.
În conformitate cu alin.2 al aceluiași articol a fost emis Ordinul MI nr.316/2002 privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal care la art.2 alin.1 preia disp. legale sus menționate.
Potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de fond, la filele 64 - 99, reprezentând situațiile prezenței la program în perioada martie 2004 - martie 2007, reclamantul, angajat în funcția de ajutor șef post la Postul de Poliție în cadrul IPJ Iae fectuat în această perioadă ore suplimentare, peste limita celor 40 de ore săptămânal prev. de lege.
Modul de plată a acestor ore suplimentare este reglementat de art.16 din OG 38/2003 care prevede la alin.1 că se vor plăti după cum urmează: 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale de lucru; 100% din salariul de bază pentru orele următoare.
Curtea reține că potrivit art.16 alin.2 din aceeași ordonanță, munca prestată potrivit alin.1 poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea polițistului, în condițiile în care orele nu au fost plătite.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că plata orelor suplimentare nu este condiționată de solicitarea de către polițist a compensării lor cu timp liber și de soluționarea nefavorabilă a unei asemenea solicitări.
Se reține că, potrivit dispozițiilor sus menționate, este condiționată compensarea orelor suplimentare cu timp liber de neplata acestora conform art.16 alin.1 din ordonanță, astfel încât în mod greșit a reținut instanța de fond ca argument al soluției de respingere a acțiunii faptul că reclamantul nu a arătat că s-ar fi adresat pârâtei să îi acorde timp liber și i s-ar fi respins acest drept, pentru a se reține că a rămas ca unică alternativă, plata orelor suplimentare.
Este adevărat că art.9 alin.3 din ordinul nr.316/12.09.2002 prevedea că pentru orele lucrate din dispoziția șefului ierarhic peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare, în vederea asigurării permanenței în unitate sau pentru rezolvarea unor sarcini urgente, polițiștii au dreptul la compensarea timpului lucrat, iar în situația în care aceasta nu este posibilă, aceștia au dreptul la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază corespunzător numărului de ore suplimentare prestate, dar după intrarea în vigoare a OG 38/2003 devin aplicabile disp. art.16 alin.2 din ordonanță care nu condiționează plata orelor suplimentare de formularea în prealabil a unei cereri de acordare de timp liber în compensație.
De altfel, art.9 din acest ordin a fost modificat prin ordinul nr.159/09.03.2004 care prevede că orele de serviciu prestate de polițist peste durata prev. la art.2 se consideră ore suplimentare și se plătesc sau se compensează cu timp liber corespunzător conform disp. legale privind salarizarea polițiștilor.
Așadar, Ordinul nr.316/2002, modificat, face trimitere la actul normativ care reglementează salarizarea polițiștilor, respectiv OG 38/2003 care nu stabilește că orele suplimentare se plătesc numai în măsura în care polițistul a solicitat mai întâi timp liber, dar nu i s-a acordat.
Conform art.16 alin.3 din aceeași ordonanță, munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prev. la alin.1 se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
Instanța de fond a menționat în considerentele sentinței numărul de ore suplimentare efectuate de reclamant în perioada 2004 - 2007, respectiv 256 în anul 2004, 804 în anul 2005 și 366 în anul 2006, dar a respins acțiunea cu motivarea că nu a fost emis un ordin scris de șeful ierarhic prin care să se dispună efectuarea acestor ore și nu există nici aprobarea ordonatorului de credite.
Curtea constată că dispozițiile legale sus menționate stabilesc, pentru situația în care este necesară efectuarea orelor suplimentare, nu doar obligația polițistului de a efectua aceste ore suplimentare, dar și obligația șefului său ierarhic de a emite un înscris denumit ordin prin care să dispună ca polițistul să presteze ore peste durata normală a timpului de lucru prevăzut de lege.
În cauză, este de necontestat faptul că reclamantul a efectuat ore suplimentare, astfel cum rezultă din situațiile de prezență aprobate de șeful IPJ I în conformitate cu disp. art.14 alin.2 din ordinul nr.316/2002, dar șeful ierarhic al reclamantului nu și-a îndeplinit obligația de a emite ordinul în vederea prestării orelor suplimentare, deși prin întocmirea programului de activitate și a situațiilor lunare de lucru a solicitat îndeplinirea obligației de a presta ore peste programul obișnuit de lucru.
Conform art.14 alin.1 și 2 din acest ordin, situația prezenței la programul de lucru/serviciu se întocmește de către compartimentul cabinet, secretariat sau de către șeful ierarhic desemnat și se transmite în timp util la structura financiar contabilă de care aparține, fiind aprobată de șeful unității.
Prin întocmirea programului de activitate și a situațiilor de lucru, s-a dispus și efectuarea orelor suplimentare care nu au fost prestate de reclamant din proprie inițiativă.
Lipsa unui înscris denumit ordin pe care avea obligația să îl emită șeful ierarhic al polițistului nu poate lipsi de eficiență juridică disp. OG 38/2003 care reglementează dreptul la plata orelor suplimentare, atâta timp cât este invocată de pârât propria culpă pentru a nu efectua plata, constând în neîndeplinirea obligației care îi revenea în acest sens cu privire la emiterea ordinului.
În consecință, Curtea apreciază întemeiată solicitarea reclamantului de plată a orelor suplimentare, dar numai în limita a 120 ore anual, având în vedere că pentru plata a 360 ore anual sunt necesare aprobarea ordonatorului de credite și încadrarea în fondurile bugetare aprobate, din probele administrate în cauză nerezultând că a fost obținută aprobarea ordonatorului de credite.
Referitor la susținerea din cererea de recurs că instanța de fond a respins petitele privind obligarea IPJ I la plata orelor de noapte și a orelor din sărbătorile legale fără a motiva hotărârea, Curtea reține că reclamantul nu a solicitat prin acțiune plata orelor prestate în zilele de legală, capetele de cerere vizând doar plata orelor suplimentare, a primei de concediu și a orelor de muncă de noapte.
În ce privește capătul de cerere referitor la plata orelor de muncă pe timp de noapte, se constată că art. 23 din OG 38/2003, în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni, prevedea că disp. legale prin care sunt stabilite sporuri pentru condiții periculoase/vătămătoare, pentru activități care solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfășoară în condiții deosebite de muncă, pentru condiții grele de muncă, pentru activități desfășurate în schimb de noapte, precum și alte reglementări se aplică și polițiștilor care se află în situații similare, cu avizul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Normele de aplicare se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.
Se constată că ordinele emise de ministrul de interne, depuse în copie la dosar, nu reglementează condițiile de acordare a drepturilor bănești pentru orele de noapte, astfel încât acest capăt de cerere este neîntemeiat.
De altfel, reclamantul nu a indicat în cererea de chemare în judecată temeiul de drept al acestei cereri, disp. art.16 și 37 din OG 38/2003 invocate făcând referire la cele două sporuri sus menționate și la prima de concediu.
Sub aspectul susținerii că instanța de fond a admis cererea privind plata primei de concediu deși reclamantul renunțase la această cerere, fapt consemnat în încheierea de ședință, Curtea reține din practicaua sentinței recurate că reclamantul a solicitat acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 - 2006, neexistând nicio mențiune cu privire la renunțarea la această cerere.
Oricum, se constată că pârâtul IPJ I care a fost obligat la plata primelor de concediu și care ar fi avut interesul să exercite calea de atac a recursului pentru motivul invocat de reclamant nu a formulat recurs.
În raport de toate aceste considerente, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul IPJ I și va obliga acest pârât la plata a 360 ore suplimentare pentru perioada 2004 - 2007, către reclamant, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1194/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.26641/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că admite, în parte, acțiunea în contradictoriu cu pârâtul IPJ I și obligă pe acest pârât la plata a 360 de ore suplimentare pentru perioada 2004 - 2007, către reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
04.02.2010
Cu opinia separată a d-nei judecător,în sensul, respingerii recursului ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2010.
JUDECĂTOR,
- -
OPINIE SEPARATĂ
redactată de judecător
în temeiul dispozițiilor art.258 și 264 alin.(2) Cod procedură civilă
Contrar punctului de vedere exprimat de majoritatea membrilor completului de judecată, în prezenta Decizie, în opinia minoritară, se apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, situație în care, se impunea respingerea recursului declarat de recurentul G, și menținerea sentinței atacate.
Obiectul divergenței de opinie l-a constituit temeinicia obligării pârâtului IPJ I la plata orelor suplimentare pentru perioada 2004-2007, către reclamant, în opinia minoritară, apreciindu-se că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru plata acestora.
Astfel, potrivit art.16 alin.3 din G nr.38/2003, "munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin.1, se pot plăti numai dacă, efectuarea orelor suplimentarea fost dispusă în scris de șeful ierarhic,fără a depăși 12 ore anual, iar în cazuri cu totul deosebitese poate aproba efectuarea orelor suplimentare peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de oreanual,cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
Or, din actele și lucrările dosarului nu s-a identificatnici ordinul scrisemis de șeful ierarhic al reclamantului privind aprobarea efectuării orelor suplimentare șinici vreo aprobare a ordonatorului de credite,situație în care, plata acestora nu își găsește acoperirea legală.
Susținerea reclamantului, potrivit căreia pe situația de prezențe există aceste "aprobări", nu poate fi primită, întrucât aceste "aprobări" trebuie să îndeplinească la rândul lor cerințele impuse de legiuitor tocmai pentru a nu fi eludate dispozițiile legale și aceasta cu atât mai mult cu cât în anexele nr.OG38/2008 sunt expres prevăzute formulare tip ce trebuie completate pentru evidențierea corectă și reală a orelor suplimentare efectuate.
Dar, având în vedere că, potrivit art.257 și 258 Cod procedură civilă, majoritatea are dreptate, în cadrul acestui litigiu, argumentele prezentate mai sus nu trebuie a fi considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare a opiniei minoritare, diferită cum s-a văzut, de acea a majorității completului de judecată.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura
