Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2506/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2506/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 2: Radu Dusa

JUDECĂTOR 3: Monica Diaconescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 814/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Totodată, la data de 06.10.2009 s-a depus la dosar, de către reclamanții-recurenți o cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244, pct. 1 Pr. Civ. având în vedere recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României.

Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de suspendare și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.814 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dossar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții -, împotriva pârâților Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin motivarea sentinței s-a arătat că din moment ce prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 stabilesc o obligație fără să o cuantifice suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu poate fi acordat de instanță pentru că prin aceasta și-ar aroga atribuții care ar excede competențelor instanțelor judecătorești.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenții reclamanți, și solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtelor la calcularea și acordarea suplimentului postului și treptei de salarizare începând cu 1.01.2004 până în data de 1.04.2007.

În motivarea recursului, aceștia au arătat că în perioada amintită au beneficiat de drepturi salariale fără a le fi acordate aceste suplimente prevăzute de lege și consideră că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, astfel că aceste drepturi salariale nu le pot fi înlăturate fiind contrar prevederilor art.53 din Constituție și art.38 din Codul muncii.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M, au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului deoarece nu există dispoziții legale date în aplicarea art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în perioada specificată în acțiune, iar drepturile salariale acordate nu au cuprins și suplimentele solicitate prin obiectul cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art.31 alin.(3) din Legea 188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost încă adoptată, funcționarii publici fiind salarizați în baza actelor normative emise anula care stabileau salariile acestora.

Analizând dispozițiile legale invocate de reclamanți, Curtea constată că acestea au prevăzut generic sporurile solicitate, fără însă a le cuantifica în vreun fel. Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, Curtea va aprecia că recursul formulat de reclamanți este nefondat și în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 raportat la art.312 pr.civ.îl va respinge și va menține în totalitate sentința civilă atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanții, și, cu domiciliul procesual ales în satul nr.206, com. M, jud.M, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B,-, sector III, și DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M cu sediul în B M, str.-.-, nr.46, jud.M, împotriva sentinței civile nr.814/1.04.2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalului Maramureș, pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red./

23.10.2009 - 7 ex.

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur, Radu Dusa, Monica Diaconescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2506/2009. Curtea de Apel Cluj