Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 253/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.253
Ședința publică din12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Tofan Aurica
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâtul Municipiul R prin primarîmpotriva sentinței nr.3364 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, A, IGO, U, O, 1, G, A, OV, IU, R, și G.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, deși părțile lipsesc, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă, a declarat dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr.7097/86 din 07.10.2008 -reclamanții, A, IGO, U, O, G, A, OV, IU, R, G, (, /, G, G, G, G, (), -, G-,
, G, - și, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul R -prin primar, obligarea pârâtului la acordarea tichetelor de masă în conformitate cu art.l din Legea nr. 142/1998 sau echivalentul în lei, calculate la valoarea din ziua acordării, după cum a evoluat aceasta în timp, începând cu luna martie 2005 și în continuare, proporțional cu timpul de muncă lucrat, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în conformitate cu disp. art.l alin.l și 2 din Legea nr. 142/1998 "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite In continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator". Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Atât funcționarii publici cât și personalul contractual se încadrează în aceste prevederi legale.
Întrucât unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept, încă de la apariția Legii nr. 142/1998, alte categorii, printre care se află și reclamanții, sunt supuși unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale și a legii invocate.
Au mai arătat că în art.l alin.2 din nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor, fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice, sociale și culturale (lit. e).
De asemenea, dispozițiile art.l și art.2 din Legea nr. 193/2006, prevăd că, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care angajează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuieli de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
Au mai susținut reclamanții că atât timp cât au calitatea de salariați în cadrul Primăriei mun. R, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că au dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, deoarece, prin încasarea unei asemenea alocații li se asigură o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a le asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Ca atare, acordarea tichetelor de masă, reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, condiții pentru ca să fi avut posibilitatea de a le procura hrana direct de la locul de muncă.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
In opinia reclamanților, prin neacordarea tichetelor de masă se încalcă principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminărilor.
Reclamanții au depus la dosar tabel nominal cu angajații contractuali și angajații funcționari publici.
Pârâtul Municipiul R-prin primar, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 20 noiembrie 2008, instanța a disjuns cererea față de reclamanții care au calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei mun. R, respectiv:,, G, G,
,
j, G, G, (), -, G-, G, - și și a înaintat-o serviciului registratură în vederea formării unui nou dosar cu termen de judecată la data de 4 decembrie 2008.
La același termen de judecată apărătoarea reclamanților a precizat acțiunea în sensul că solicită acordarea tichetelor de masă retroactiv pentru o perioadă de 3 ani de la data introducerii acțiunii și pentru viitor.
Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.3364 din 21 noiembrie 2008 admis în parte cererea având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" formulată de reclamanții, A, IGO, U, O, G, A, OV, IU, R, și G, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei mun.R în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL R - PRIN PRIMAR, astfel cum a fost precizată; a bligat pârâtul Municipiul R-prin primar să acorde reclamanților, A, IGO, U, O, 1, G, A, OV, IU, R, și G, sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998, începând cu data de 07.10.2005 și până la data de 21.11.2008, data pronunțării sentinței, proporțional cu timpul lucrat, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a espins ca nefondat capătul de cerere privind plata tichetelor de masă în continuare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din Legii nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, dispozițiile art.l și art.2 din Legea nr. 193/2006, prevede ca societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
În baza art.41 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Așadar, cum reclamanții au calitatea de salariați funcționând în cadrul Primăriei mun. R, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că aveau dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece, prin încasarea unor asemenea alocații li se asigură reclamanților o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-și asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Ca atare, acordarea acestor tichete de masă, reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al reclamanților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, reclamanților, condiții pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Faptul că Legea nr. 142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu însemnă în mod automat că reclamanții nu au dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora se ține seama de caracterul și natura lor și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
De altfel, atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâta angajatoare avea obligația să le acorde de drept, automat, chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr. 142/1998, obligație pe care însă angajatoarea nu și-a respectat-o, astfel încât nu se poate pretinde ca reclamanții nu pot solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială al reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Mai mult, prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil.
Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă în continuare, instanța urmează să o respingă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Municipiul R prin primar, invocând, în drept, prevederile Legii nr.511/2004 privind legea bugetului de stat pe anul 2005, ale Legii nr.379/2005 privind legea bugetului de stat pe anul 2006, ale Legii nr.486/2006 privind bugetul de stat pentru anul 2007 și art.304 din Codul d e procedură civilă.
Recursul urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Dreptul solicitat - tichete de masă - este reglementat prin legea nr.142/1998 care în art. 1 prevede că " salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă".
În art. 1 al. 2 din același act normativ se arată că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Din examinarea celor două texte legale rezultă că acordarea tichetelor de masă se poate face ( nu este o obligație ) doar în limita bugetelor existente.
Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda mai multor categorii de angajați prin care și funcționarilor publici.
Art. 2 din Hotărârea nr. 5/1999 - pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă se face prin clauze stabilite de comun acord - angajator - salariați - prin contractele colective de muncă.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada menționării în contractul colectiv de muncă a clauzelor privind aceste alocații și nici a existenței bugetului repartizat, având în vedere și decizia nr.14/2008, în baza art. 312 Cod procedură civilă se vor admite recursurile, se va modifica în totalitate sentința civilă nr. 3363 din 21.11.2008 a Tribunalului Suceava și se va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamanților pentru acordare alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat depârâtul Municipiul R prin primarîmpotriva sentinței nr.3364 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, A, IGO, U, O, 1, G, A, OV, IU, R, și G.
Modifică sentința contestată în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./18.02.2009
jud.fond
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Tofan Aurica, Hîncu Cezar