Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2547/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2547
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MIRA-BIROUL TERITORIAL DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr. 469 pronunțată în data de 13 iunie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B N, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, spor 30%,40%.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 25.09.2008, intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a înregistrat întâmpinare. Totodată, la data de 04.11.2008 intimatul Inspectoratul de Poliție al județului BNa înregistrat întâmpinare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.469 din 13 iunie 2008 a Tribunalului Bistrița N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al județului B- și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.3311/2007, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului d Interne și Reformei Administrative - Biroul Teritorial B în numele membrului de sindicat a formulat cerere de chemare în judecată a MIRA și Inspectoratul de Poliție al jud.B-N, solicitând obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporuri de 30% din salarul de bază lunar, respectiv a unui spor de 40% și în continuare până la eliminarea discriminării actualizate cu coeficientul de inflație defalcat până la plata efectivă a drepturilor.
Reclamantul a arătat că în cazul în care nu este posibilă actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație solicită obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor solicitate calculate de la data de când trebuiau acordate și până la data achitării despăgubirilor solicitate.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este ofițer de poliție în cadrul B-N, desemnat ca organ de cercetare al poliției prin ordinul MIRA și are dreptul la un spor de 30% din salariul de bază lunar, așa cum este prevăzut de lege și pentru procurorii DNA sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată. Reclamantul prin cererea formulată solicită acordarea unui spor de 30% din salariul de bază de care beneficiază doar ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prev. art.28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție.
In fapt, din cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt detașați unui sau doi ofițeri de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în condițiile legii în cadrul DNA beneficiind de sporul de 30%. Diferența de tratament între cele două categorii de polițiști de poliție judiciară are la bază criteriul obiectiv al detașării la DNA, care este o structură specială cu personalitate distinctă, care se distinge de structura poliției române. Drepturile bănești ale ofițerilor detașați la DNA se plătesc din cadrul fondurilor unităților la care aceștia sunt detașați și nu la unitățile de poliție. Prin acest act normativ nu se creează nici o discriminare în sensul prev. OG nr.137/2000, lucru pe care îl confirmă prin hotărârile sale chiar Consiliul național pentru combaterea discriminării.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta, pentru, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentintei, arătând în motivare că atata timp cat ofiterii de politie judiciara detasati la DNA au beneficiat de sporul anticoruptie,spre deosebire de ceilalti ofiteri de politie judiciara din cadrul IPJ BN,care nu au beneficiat de acel spor desi indeplinesc in virtutea functiei,pe care o aveau o munca egala,inseamna ca si reclamantul are dreptul la acel spor anticoruptie, in caz contrar, avand loc o discriminare prin incalcarea principiului egalitatii intre salariati si anume un salariu egal pentru o munca egala.
Instituirea unor asemenea sporuri doar in favoarea unei categorii de ofiteri de politie judiciara, in ralitate o inegalitate, un tratament diferentiat in ceea ce priveste drepturile salariale si deci o discriminare,nefiind o stare de fapt diferita,exemplu Hotararea 219/2007 a
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivare s-a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de APEL CLUJ,constatându-se că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea acestei soluții, Curtea Constituțională a reținut că luând în considerare dispozițiile art. 27 alin. (1) din nr.OG-,prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în unele cauze - ca are competența sa anuleze o dispoziție legala pe care o considera discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Conform art. 147 din Constituția României, republicată, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel, începând cu data de 16 iulie 2008, dispozițiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, iar începând cu data de 31 august 2008 și-au încetat efectele juridice.
În cauza de față, recurentul-recIamant invocă faptul că discriminarea este rezultatul prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție întrucât acest act normativ instituie sporul solicitat de recurentul-reclamant doar în beneficiul polițiștilor detașați la. iar actul normativ în baza căruia este salarizat membrul de sindicat în numele căruia a fost formulată acțiunea - nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor - nu prevede acest spor.
În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant s-a precizat că membrul de sindicat în numele căruia a fost formulată acțiunea este ofițer de poliție judiciară și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B
Astfel, în raport de calitatea pe care o are, salarizarea acestuia se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, așa cum În mod greșit apreciază acesta.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea prezentei cereri (art. 28 alin. 5 din OUG43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006), ofiterii și agentii de politie detașati în cadrul Departamentului National Anticoruptie beneficiau de un spor la salariu de 30%, "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
Așa cum în mod temeinic și legal a apreciat și instanța de fond, desfășurându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B N, chiar și ca ofițer de poliție judiciară, salarizarea membrului de sindicat nu se poate face decât potrivit nr.OG 38/2003,act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Cererea recurentului-reclamant privind anularea așa-zisei situații discriminatorii este întemeiată pe dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Potrivit alin. 4 al articolului menționat "Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte", însă situația recurentului-reclamant nu vizează un act material, o faptă de discriminare, ci "discriminarea" creată de o anumită prevedere legală (art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002).
Un act normativ de nivel superior nu poate crea o situație de discriminare, așa cum este definită această noțiune în cuprinsul art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată potrivit căruia discriminarea reprezintă "orice deosebire, exclud ere, restricție sau preferință care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. "
Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la mi. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, republicată.
Cu alte cuvinte, nu se poate accepta ideea că legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, întrucât existența unei fapte de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatarea ca discriminatorie a unei situații de drept ar duce la situația absurdă în care o persoană care a respectat în totalitate prevederile legale să poată fi obligată la plata unor despăgubiri către o altă persoană, pe motiv că, respectând actele normative în vigoare, a comis o faptă de discriminare față de aceasta din urmă.
În situația de față, prin acordarea acestui spor și celorlalți polițiști din cadrul s-ar fi încălcat atât prevederile legale din cuprinsul nr.OUG 43/2002 (care nu prevedeau acordarea acestui spor decât pentru o categorie restrânsă, a polițiștilor din cadrul ) cât și prevederile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc modul în care se calculează salariul celorlalți polițiști.
Mai mult, analizând definiția dată de legiuitor la art. 2 alin. 1 din 0.0. nr. 137/2000, republicată, reiese că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avută în vedere și existența unui alt element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
În ceea ce privește criteriul de discriminare, în cuprinsul alin. 2 al art. 2 din OG nr. 137/2000, republicată, se prevede că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci cândstebazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Criteriul de selecție în ceea ce privește acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care instituie acest drept, unde se stipulează că se acordă numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (), fiind justificat obiectiv de un scop legitim.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei institutii care nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, și tipologiile diferite ale cazurilor de corupție.
Astfel, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport cu situația obiectivă diferită în care se află polițiștii care își desfășoară activitatea în. cadrul ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașare) față de ceilalți polițiști din cadrul
Art. 47 alin. 2 din Codul muncii stabilește că, în cazul detașării, angajatul are un drept de opțiune pentru drepturile salariale care îi sunt mai favorabile, fie drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie drepturile de la angajatorul la care este detașat. Așadar, se recunoaște implicit posibilitatea ca, în cazul detașării, (care reprezintă, potrivit art. 42 alin. 1 din Codul muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat să beneficieze de alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de munca, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr.697/20.12.2005).
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul lP. BNs unt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la. care se află într-o situație juridică diferită.
De altfel, aspectele mai sus expuse sunt susținute și de practica CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII care, soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei care sunt detașați în cadrul, a constatat că, între cele două categorii,"nu există tratament diferentiat. discriminatoriu. potrivit art. 2 din nI OG. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată".
În sensul celor menționate, autoritatea sus-menționată a pronunțat hotărârile nr. 271/05.09.2007, nr. 419/27.11. 2007 și nr. 418/28.11.2007, din conținutul acestora rezultând și faptul că ". polițiștii care lucrează în cadrul Directiei Nationale Anticoruptie nu se află într-o situatie analoagă cu ceilalti politiști din cadrul politiei judiciare, existând o justificare obiectivă a diferentierii".
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B-N, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În motivare s-a susținut, în esență, legalitatea hotărârii atacate.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Reclamantul este ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului B- El nu a fost detașat la Direcția Națională Anticorupție, și astfel, salarizarea sa se face potrivit nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care nu prevede acordarea sporului de 30%, respectiv 40% pretins prin acțiunea introductivă.
Potrivit art.28 din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție ofițerii detașați la.A au beneficiat de sporul mai sus menționat, însă prin art.41 lit."e" din nr.OUG27 din 29.03.2006, dispozițiile privitoare la acest spor au fost abrogate și potrivit, disp.art.40, rap. la art.41 lit."e" din nr.OUG27/2006, începând cu luna aprilie 2006, sporul nu mai ființează.
Reclamantul a pretins plata sporului de 30%, respectiv 40%, începând cu 1.02.2003 și până la zi.
Având în vedere abrogarea sporului pentru polițiștii DNA, rămâne de analizat doar perioada februarie 2003-aprilie 2006.
În ce privește perioada cuprinsă între 1.02.2003 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii reclamantului, dreptul la acțiune este prescris. Acțiunea reclamantului are ca obiect drepturi bănești, respectiv un obiect patrimonial în înțelesul art. 1 alin. 1-2 din Decretul nr. 167/1958, cărora li se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din același act normativ, astfel că, dreptul la acțiune a reclamantului pentru perioada începând cu data de 1.02.2003 și până în momentul anterior cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada 1.02.2003 - 10.12.2004, este prescrisă.
Ca atare, în discuție rămâne perioada 10.12.2004-aprilie 2006, pentru care Curtea reține că tribunalul a considerat în mod justificat că polițiștii de poliție judiciară din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu se află într-o situație analoagă cu polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, având în vedere că polițiștii detașați desfășoară o activitate specializată în scopul descoperirii și urmăririi infracțiunilor de corupție, Direcția Națională Anticorupție este organizată și funcționează în baza unui act normativ special, respectiv nr.OUG43/2002, care în art.10 prevede că ofițerii și agenții de poliție din cadrul își desfășoară activitatea numai în cadrul, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef ala cestei direcții, iar în art.28 alin.8 din aceeași ordonanță este prevăzut că drepturile bănești și materiale ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară se plătesc din fondurile acestei direcții.
Ca atare, neexistând analogie de situație, nu poate fi vorba despre o discriminare.
În altă ordine de idei, prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de APEL CLUJ, constatându-se că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca urmare a acestei jurisprudențe, Curtea reține că de principiu controlul unui drept constituțional (cum este cel la egalitatea de tratament) este în jurisdicția exclusivă a instanței constituționale pe care însă reclamantul nu a înțeles să o sesizeze.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Confederația Națională Sindicală " " pentru PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MIRA-BIROUL TERITORIAL DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr.469 din data de 13.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.11.2008.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - - - -
RED./MR
10.11.08/2 EX.
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Adriana Iluț, Rodica
