Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 255/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
R OMÂNIA OPERATOR 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 255
Ședința publică din data de 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P A, împotriva Sentinței Civile nr. 11 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă și pârâții intimați AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,față de lipsa părților și de faptul că s-a solicitat în baza art. 242 pct.2 Cod procedură civilă judecarea cauzei în lipsă,instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 11 din 8 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timișs -a admis acțiunea precizată exercitată de reclamanta împotriva pârâților Autoritatea Națională a Vămilor B,Ministerul iei și Finanțelor Publice B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și au fost obigați pârâții să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând primă de concediu in valoare brută actualizată cu indicele de inflație până la data 31.12.2006, în sumă de 2.566 lei, sumă ce se va actualiza la data plății, pentru perioada 2001 - 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre,instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.11.2007 și precizată (fila 18), reclamanta Paguba a chemat in judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor B - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Ministerul iei și Finanțelor și a cerut obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând primă de concediu pe anii 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data de plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că in calitate de funcționar public_ în temeiul art. 34 (2) din Legea nr. 188/1999 republicată aveau dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară
plecării in concediu care se impozitează separat, dar datorită faptului că prin legi succesive aplicarea dispozițiilor art. 34 (2) din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pentru anii 2001 - 2006 nu au beneficiat de acest drept.
Reclamanta consideră că, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 34 (2) acest drept nu s-a pierdut ci conform art. 64 (2) din Legea nr. 24/2000 la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare și ca urmare beneficiază de prima de concediu și pentru perioada 2001 - 2006.
În dovedirea cuantumului despăgubirilor cerute reclamanta a depus nota de calcul întocmită de V T(fila 34).
Prin întâmpinare pârâta Autoritatea națională a Vămilor B prin direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tai nvocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Arad să soluționeze acțiunea, cerând declinarea cauzei la Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu motivarea că pârâta fiind organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică în subordinea Ministerului iei și Finanțelor, potrivit art. 3(1) Cod procedură civilă, revine curților de apel competente să soluționeze procesele și cererile în materie de contencios administrativ.
Pârâta a invocat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7(81) din Legea nr. 554/2004 și excepția de prescripție a dreptului la acțiunile pentru drepturile salariale reprezentând prima de concediu pentru anii 2001- 2003 raportat la prevederile art. 166(1) Codul Muncii, care prevede un termen de prescripție de 3 ani, care curge de la data la care drepturile respective erau datorate.
Pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că aplicarea prevederilor art.34(2)din Legea nr. 188/1998 fiind suspendată în perioada 2001- 2006, în această perioadă nu au produs efecte juridice, reclamanta ne4avâțnd dreptul la prima de concediu în perioada în care aceste prevederi nu erau aplicabile.
Pârâtul Ministerul iei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aai nvocat excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru despăgubirile aferente anilor 2001-2003 raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă potrivit căreia termenul de prescripție este de 3 ani și art.283(1) Codul Muncii.
În ședința publică din 8 ianuarie 2008, pârâtul a invocat și lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât reclamanta nu se află în raporturi de serviciu cu Ministerul iei și Finanțelor.
Pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că în perioada 2001-2006, prevederile art. 34(2) din legea nr. 188/1998, fiind suspendate prin legi succesive,reclamanta nu este îndreptățită la prima de concediu.
Instanța a respins excepția de necompetență materială a tribunalului Arad de a soluționa acțiunea, având în vedere că reclamanta a fost salariata Direcției Regionale Vamale A, așa cum rezultă din Decizia V nr.1209/17.09.2002 și anexa la aceasta(fila 20,21) și copia contractului de muncă și ca urmare potrivit art.10 alin 1și 3, competenta de soluționare a acțiunii revine Tribunalului Arad.
A fost respinsă de asemenea și excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru următoarele considerente:
Potrivit art.781) din Decretul - Lege nr. 167/1958,prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune. Ori aplicarea drepturilor.referitoare la prima de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2006 prin prelungirea termenului initial, această suspendare având consecință întreruperea prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii dreptului la prima de concediu și ca.urmare termenul de prescripție nu începe să curgă de la data nea plecării in concediu a reclamantei ci de la data încetării efectelor actului de irâta suspendare.
Cum suspendarea aplicării dispozițiilor privind prima de concediu încetat la data de 31.12.2006, Legea nr.486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, ne mai cuprinzând dispoziții de suspendare, acțiunea reclamantei este introdusă înăuntrul termenului de prescripție și pentru perioada 2001-2003.
De altfel, prin nr.OUG146/19.12.2007 s-a stabilit dreptul funcționarilor publici de a beneficia de contravaloarea primelor de concediu pentru perioada.rile 2001-2006.Instanța va respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a de Ministerului iei și Finanțelor, având in vedere că potrivit art. l din HG nr.532/2007, privind organizarea și funcționarea. această instituție se cu organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației centrale cu personalitate juridică in subordinea Ministerului iei și Finanțelor.Ministerul fiind ordonator principal de credite, iar potrivit art.7 din care OUG nr.146/2007, ordonatorii principali de credite au obligația să asigure aplicarea prevederilor ordonanței din economiile obținute la cheltuielile de ilată personal din posturile vacante.
Revenind la fondul cauzei din actele dosarului instanța a reținut că reclamanta in calitate de funcționar public din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T prin transferare de la Direcția Regională Vamală A, au formulat prezenta acțiune, întrucât in perioada 2001-2006 nu i s-a acordat prima de concediu la care avea dreptul conform art.33 (2) din Legea salenr.188/1999 devenit art.34 (2) după republicarea legii in anu2004.
Potrivit art.34(2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu, care se impozitează separat".
Aceste dispoziții au fost suspendate prin art.3 alin.l din OUG nr.33/2001, art.32 din Legea nr.744/2001 și art.12 din Legea nr.743/2001 până lului la data de 31.12.2002. De asemenea, prin art. 10 alin.3 din Legea nr.631 /2002 fost suspendată aplicarea acestor prevederi până la 31.12.2003, iar prin art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003 au fost suspendate din nou prevederile privind plataprimei de concediu până la data de 31.12.2004. Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr.511 /2004 a suspendat aplicarea prevederilor privind prima de concediu până la data de 31.12.2005, iar Legea bugetului de stat pentru anul 2006 iune nr.379/2005 a prelungit suspendarea până la 31.12.2006.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486/2005 nu s-a a mai prevăzut această suspendare și ca urmare conform art.62(2) din Legea nr.24/2004 republicată, care prevede că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră in vigoare, dispozițiile art.34(2) din Legea nr.188/1999 au reintrat in vigoare începând cu 1.01.2007.Succesiunea n timp a actelor normative la care -a cut referire impune deci, să se rețină ca dreptul la prima de concediu de odihnă pentru funcționarii publici a fost introdusă prin art.34(2) din Legea nr.188/1999 republicată (fost 33(2)) și și-a produs efecte de la data de 1 ianuarie 2001, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001-2006.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există in perioada 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și,practic, să devină lipsit de orice valoare.
Având în vedere prevederile art.93 din Legea nr.188/1999 republicată potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, in măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice și prevederile art.161(4), art.292 alin.l și 295(2) din Legea nr.53/2002. Codul Muncii și art.1082 Cod civil, instanța va acorda reclamantei daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale in perioada 2001-2006, calculate conform coeficienților de inflație prin Nota de calcul (fila 34) depusă și necontestată de pârâti.
Împotriva aceste hotărâri a formulat recurs Direcția Generalâ a Finanțelor Publice A, in reprezentarea Ministerului iei și Finanțelor, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate in sensul respingerii acțiunii reclamantei calea excepției prescripție: dreptului la acțiune pentru anii 2001 - 2004, iar in subsidiar, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegalâ, pentru urmâtoarele motive:
In fapt, prin sentința civilă atacatâ, s-a admis acțiunea in contencios administrati formulată de reclamanta în- contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiun Vamale T și Ministerul iei și Finanțelor, dispunându-se obligare,,acestora la plata primei de concediu aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 ș 2006, sumă care să fie actualizâtă cu îndicele de inflație de-la data-șterii dreptului până la data plății efective.
Consider ca-această soluție este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcare,, dispozițiilor legale (art. 304, pct. 9.pr.civ.), pentru considerentele pe care le prezentă in continuare:
1. Referitor la acordarea primelor de concediu aferente anilor 2001, 2002, 20 2004, solicită instanței admiterea excepției prescripliei dreptului la acțiune, respingerea cererii reclamantei de acordare a primelor de concediu pentru aceast perioadă de timp ca fiind prescrisă.
In sprijinul admiterii excepției se invocă dispozițiile art. 3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit căreia, termenul prescripției este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii.
În materie nu există dispoziții derogatorii întrucât, potrivit dispozițiilor art alin. 1 pct. din Codul Muncii: "Cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) " in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la ac iune, in situația n care obiectul conflictului individual de muncă constă in plata unor drepturi sal ariale neacordate".
2. Se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanlelor.
Ministerul iei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat. Rolul Ministerului iei și Finanțelor este de a răspunde de elab orarea proiectului bugetului de stat e p. baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art. 19-47 din Legea nr. 500/2002.
Ministerul iei și Finanțelor este ordonator principal de credite iar Autoritatea Națională a Vămilor este ordonator secundar de credite cu personalitate juridică și cu propriu alocat. Menționează faptul că atât Autoritatea Națională a Vămilor cât și Direc ia Regională Vamală T au alocat în bugetul propriu sumele necesare plății drepturile salariale pentru salariații din subordine, motiv pentru care Ministerul Finan elor nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Între Ministerul iei și Finanțelor și reclamant nu există nici un raport de munc și prin urmare nicio obligație de despăgubire de natură salarială.
Prevederile art: 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 arată cu claritate că: "(1) principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori. secundari sau terțiari de credite, după caz, in raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
În continuare, art. 22, din același act normativ, prevede: "(1) Ordonatorii principali de credite obligatia de a angaja si utiliza creditele bu etare numai in limita prevederilor si desțiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și respectarea dispozițiilor legale. ".
Având in vedere aceste dispoziții legale, este evident ca Ministerul iei i Finantelor nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea;noastre.
Conform art. 17 din Legea nr. 500/2002: "(1) Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rect ificare,elaborate deGuvernîn contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta"..
Din textul legal mai sus arătat rezultă ]n mod evident faptul că Guvenul este cel răspunzator de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea de către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, adoptată de Parlament.De asemenea, art. 138 din Constitutia României revizuită prevede cu cla tatE faptul că bugetul national este elaborat de Guvernul României, pe baza proiectelor dE buget primite de la fiecare ordonator de credite.
"Bugetul public national(1) Bugetulpublic nationalcuprinde bugetuldestat- bugetul asigurărilor socialede stat,și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor,si ale judeelor.
_(2)Guvernul elaborează anual proiectul buetuluidestat si pe celalasiurărilor socialedestat, pecarele supune, separat, aprobării Parlamentului. "
In sensul celor mai sus precizate s-a pronunțat și completul de judecată din cadru Tribunalului Arad investit a judeca pricina ce formează obiectul dosarulu nr- care a reținut prin sentința civilă nr.2398/23.10.2007:"Având în vedere că între reclamant și pârâții ANAFsiMinisterul FinanțeloPublice nu existiraporturideserviciu, instanța va respinge acțiunea fațădeaceștia."
Învederează instanței că odată cu apariția OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate in perioada 2001-2006 instituția in cadrul căreia reclamanta își exercită atribuțiile de serviciu este obligată săachite drepturile salariale solicitate prin prezenta acțiune.
3. Recurenta mai solicită instanței să respingă acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
Prima de concediu pentru funcționarii publici a fost prevăzută de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, care prevede că: "Funcționarul public are dreptul, pelângă indemnizațiadeconcediu,la o primaegalacusalariuldebazadinluna anterioară plecării in concediu, care se impozitează separat.".
Plata acesteia a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2006. Astfel, prevederile art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001 ale art. 32 din Legea nr. 744/2001 și ale art. 12 din Legea nr. 743/2001 au suspendat acordarea acestui-drept până la data de 31.12.2002, cele ale art. 10 alin. 3 din Legea rn 631/2002 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art. alin. 7 din Legea nr. 507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele ale art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 au suspendat acordare dreptului până la data de 31.12.2005 și cele ale art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Astfel, avându-se în vedere faptul că- acordarea primelor de concediu a fost, suspendată până la data de 31 decembrie 2006, perioadă pentru care reclamanul intimat solicită plata primelor de concediu, acțiunea acestuia este netemeinică; neiegală. - _
Așadar, astfet cum recunoaște și reclamanta, aplicarea textului legal mai sus citat a fost suspendată anual, prin actele normative succesive menționate mai sus, până la a de 31.12.2006. -
Una dintre condițiile pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în proces este dreptul. Pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, dreptul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bun credință și să fie actual. Astfel cum este recunoscut in doctrină, pentru a fi actual. dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Această suspendare nu constituie o lipsire de drepturi, -subiectivă, arbitrară,abuzivă, deoarece însăși legea prevede posibilitatea suspendării unui act normati articol din acesta pentru o anumită perioadă de timp - in speță anii 2001-2006.
De altfel, dreptul reclamantului la prima de concediu a reintrat de drept vigoare începând cu data de 01.01.2007, dată din care nu mai este prev ăzută suspendarea acestui drept.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond,prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin 2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârât la plata primei de concediu pe perioada 2001-2003.
Prima instanță în mod corect a respins excepția invocată de pârâtă, privind prescripția dreptului la acțiune,având în vedere, că acest drept s-a născut la data de 31 decembrie 2006,când a încetat ultima cauză se suspendare, a acordării acestor drepturi,perioadă în care cursul prescripției a dreptului la acțiune a fost întrerupt.
Referitor la cea dea doua critică din motivul de recurs, în sensul că reclamantul nu are dreptul la prima de concediu, instanța constată de asemenea că este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art.34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, se prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din lua anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Or,aplicarea acestei dispoziții legale a fost suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006 prin legile anuale de aplicare a bugetului de stat astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Rezultă din cele de mai sus că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prev. de art. 312 pct. 1 din Codul d procedură civilă,instanța va respinge recursul ca nefundat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta P A, împotriva Sentinței Civile nr. 11 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Arad - judecător -,
Red. CM 30.03.2008
Tehnored LM-01.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan
