Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 255/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.255
Ședința publică din data de 16 februarie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții:, G, cu. ales la cab.AV., cu sediul în T, str.- -, -. 12, Județ,
împotriva sentinței nr.1179 din data de 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți PENITENCIARUL D E MAXIMĂ SIGURANȚĂ, cu sediul în com.,-, Județ D, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR cu sediul în B, sector 2,-, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, și intimatul- chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic reprezentând intimatul pârât PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță,lipsă fiind recurenții:, G, intimații- pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și intimatul- chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimaților Penitenciarul Mărgineni și Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor B cât și o cerere din partea recurenților și, privind lipsa de apărare, după care:
Curtea pune în discuție cererea formulată de recurenții și, privind amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
Având cuvântul consilier juridic pentru intimatul pârât PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță, arată că se opune cu privire la cererea
formulată de cei doi recurenți privind lipsa de apărare, întrucât cererea de recurs a fost formulată de avocat, mai mult recurenții și au ales domiciliul la Cabinetul de avocatură.
Curtea față de cererea formulată de recurenții și, privind amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, în temeiul art. 156 pr.civ. o respinge ca neîntemeiată, întrucât așa cum a arătat și reprezentantul intimatului PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță, încă de la promovarea cererii de recurs, recurenții și-au ales domiciliul la Cabinetul de avocatură și nu au făcut dovada că nu i-ar reprezenta.
Având cuvântul consilier juridic pentru intimatul pârât PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, că prezentul recurs este scutit de plata taxei de timbru, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul consilier juridic pentru intimatul pârât PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță, solicită respingerea recursului, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 4214/120/14.07.2008, reclamanții, G, reprezentați de Cabinet de Avocatură, au chemat în judecată Penitenciarul Mărgineni, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, solicitând obligarea la plata cheltuielilor de transport dus - întors, efectuate cu ocazia deplasării de la domiciliu la serviciu, potrivit programului de activitate, la plata acelorași cheltuieli pentru activitatea efectuată în afara orelor de program, controale inopinate conform planificărilor aprobate de conducerea unității.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici cu statut special în cadrul Penitenciarului d e maximă siguranță, județul D și, potrivit art.8 din HG 1398/2007, sunt îndreptățiți la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă în situația în care unitatea este situată la distanță între 5 și 70 km față de localitatea unde domiciliază sau își au reședința, la decontarea acelorași cheltuieli sunt îndreptățiți și pentru munca desfășurată în zilele nelucrătoare, pentru efectuarea unor controale inopinate; au mai precizat reclamanții că pârâtul Penitenciarul Mărgineni nu le asigură, cu mijloace de transport proprii, deplasarea la și de la domiciliu la locul de muncă și, cu toate că au solicitat în scris să li se deconteze cheltuielile de transport, pârâtul le-a refuzat plata acestor drepturi recunoscute de lege.
În dovedirea acțiunii, s-au atașat cererii, chitanțele de plată a taxei de
timbru și a timbrului judiciar, în copie, OG 4/2008 pentru modificarea și completarea Legii 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, /2007, corespondența purtată de reclamanți cu conducerea penitenciarului, pentru decontarea acestor cheltuieli.
Prin întâmpinare, pârâtul Penitenciarul Mărginenia invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, potrivit art.1 alin.2 din HG 75/2008, iar pe fondul cererii reclamanților, a arătat că cererea acestora este neîntemeiată, întrucât potrivit art.34 lit. k din Legea 293/2004, decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în situația când persoana domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, se face în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar prin HG 1398/2007 sunt stabilite drepturile de transport pentru funcționarii publici cu statut special din administrația penitenciară; potrivit art.6 din acest act normativ, funcționarii publici au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus -întors, la și de la locul de muncă, când acesta este cuprins între 5 și 70 km, în cazul în care locul de muncă se află într-o unitate izolată astfel cum este stabilită prin ordin al ministrului justiției, iar prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007 sunt stabilite unitățile penitenciare izolate, iar Penitenciarul Mărgineni nu face parte dintre acestea.
Pârâtul a mai susținut că unitatea asigură deplasarea salariaților la locul de muncă, din localitățile T, M, P și, în localitatea IL, unde este sediul pârâtului, conform rutelor stabilite în funcție de necesitățile salariaților. În ce privește capătul al doilea al cererii reclamanților, s-a arătat că aceștia nu au atribuții de control, astfel că nu pot beneficia de contravaloarea transportului efectuat la unitate, în afara orelor de program.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că în cazul admiterii acțiunii reclamanților, să îi aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de aceștia.
Pârâta Autoritatea Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamanților, motivat de faptul că decontarea cheltuielilor de transport ale funcționarilor publici din sistemul Administrației Penitenciare, care domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, până la 70 km, nu se realizează încă, pentru că nu au fost stabilite prin hotărâre a Guvernului sau prin modificările aduse HG 1398/2007, condițiile în care se poate beneficia de acest drept, iar, în ce privește capătul al doilea al cererii reclamanților, acesta nu poate fi admis, întrucât reclamanții nu au depus la dosar nici un act cu care să facă dovada că au primit dispoziție scrisă pentru a efectua activitate de control în afara orelor de program.
Aceeași pârâtă a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu aceeași motivare, potrivit căreia, în cazul în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să-i aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând decontarea cheltuielilor de transport, potrivit art.34 lit. k din Legea 293/2004.
La rândul său, pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivat de faptul că, potrivit Legii 293/2004, privind statutul funcționarilor publici din administrația Națională a Penitenciarelor, atât administrația națională, cât și penitenciarele înființate prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică, iar directorii acestora sunt ordonatori terțiari de credite, între angajații penitenciarului Mărgineni și Ministerul Justiției - nu există nici un raport juridic, astfel că el nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât prin Legea 500/2002 privind finanțele publice locale, îi sunt reglementate atribuțiile, cât și cele ale ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite, astfel că nu are atribuții și nu se implică în raporturile încheiate între instituțiile publice și funcționarii acestora; Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Prin sentința 1179 din 20.11.2008, Tribunalul Dâmbovița, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, respingând cererea față de acest pârât, totodată, a respins cererea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției.
Prin aceeași sentință, s-au respins cererile de chemare în garanție
Ministerului Economiei și Finanțelor, formulate de pârâții PENITENCIARUL D E Maximă Siguranță și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este competentă în soluționarea litigiului dintre părți, având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea 188/1999 și ale Legii 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar pârâtul Penitenciarul Mărginenia renunțat la susținerea acestei excepții.
De asemenea, s-a reținut că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală în cauză, câtă vreme, raporturile de serviciu ale reclamanților sunt încheiate cu Penitenciarul Mărgineni, unitate cu personalitate juridică ce se află în subordinea Agenției Naționale a Penitenciarelor, potrivit Legii 293/2004 și HG 1849/2004.
Pe fondul cererii, tribunalul a reținut că cele două cereri ale reclamanților sunt neîntemeiate, întrucât drepturile solicitate potrivit art. 6 lit.a și b din HG nr.1398/2007 nu sunt aplicabile personalului penitenciarului Mărgineni, ele fiind incidente doar pentru unități izolate, stabilite expres prin Ordinul Ministerului Justiției nr.399/C/2007; pârâtul Penitenciarul Mărgineni asigură transportul reclamanților din centrele importante ale județelor D și P, la locul de muncă din localitatea, neputând asigura transportul dus-întors de la locul de muncă, la domiciliul fiecăruia, nefiind clasificată ca unitate izolată prin ordin al Ministerului Justiției.
Cât privește cererea privind decontarea acelorași cheltuieli, efectuate în afara orelor de program pentru controale inopinate, tribunalul a respins-o, motivat de faptul că reclamanții nu au probat că au atribuții de control și că prezenta lor, în afara programului normal de lucru, a fost solicitată de șeful ierarhic.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-; în motivarea acestuia, au invocat faptul că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, atâta vreme cât argumentația acestei hotărâri se situează pe o poziție părtinitoare față de pârâta Penitenciarul Mărgineni. A mai susținut recurenta și faptul că, argumentația respectivă este insuficientă, fiind redactată în termeni generali, care nu corespund scopului motivării și echivalează cu o nemotivare.
Un alt motiv de recurs este acela că instanța de fond a greșit prin respingerea cererii, considerând în mod eronat faptul că dispozițiile legale de care s-au prevalat reclamanții nu ar fi aplicabile acestora, ci doar pentru personalul din unități izolate, stabilite expres prin Ordinul Ministerului Justiției.
Un al treilea motiv de recurs îl constituie faptul că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu nesocotirea unor norme de drept substanțial; pe de altă parte, se susține că instanța de fond a încălcat și normele imperative cuprinse în disp.art. 129 pct.5 pr.civilă, potrivit cărora, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale, putându-se aprecia că, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului.
În termen legal, intimatele Penitenciarul Mărgineni și Ministerul Justiției au formulat întâmpinări, pe calea cărora au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a textelor de lege incidente, Curtea reține următoare:
Reclamanții-recurenți din prezenta cauză au calitatea de funcționari publici cu statut special, în cadrul sistemului Administrației Penitenciarelor și își desfășoară activitatea în cadrul intimatei Penitenciarul Mărgineni, iar pe calea prezentei cereri, au solicitat obligarea acesteia din urmă la decontarea cheltuielilor de transport efectuate de către sus-numiții, cu ocazia deplasării la și de la domiciliu la locul de muncă, precum și a cheltuielilor ocazionate de exercitarea atribuțiilor de control în afara orelor de program. În susținerea acestor pretenții, recurenții reclamanți se prevalează de disp.art. 8 din HG 1938/2007, care reglementează acordarea acestor cheltuieli.
În contextul expus, Curtea va analiza mai întâi cel de al doilea motiv de recurs, baza pe afirmația recurenților, în sensul că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin aceea că nu ar fi recunoscut aplicabilitatea la situația reclamanților, a textului de lege invocat de către aceștia în susținerea pretențiilor lor. Această critică nu poate fi, în niciun caz, apreciată ca o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, ci eventual ca o greșită aplicare și interpretare a textului de lege. Pe de altă parte, susținerea are și caracter nefondat, întrucât, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, drepturile solicitate de către sus-numiții nu le sunt aplicabile, atâta vreme cât textul de lege mai sus citat din HG 1938/2007 devine incident numai în cazul unităților izolate, stabilite expres prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007, între care nu se încadrează și Penitenciarul Mărgineni. Pe de altă parte, în ceea ce privește cheltuielile de transport, pretins a fi efectuate în afara orelor de program, pentru controale inopinate, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, niciunul dintre recurenți nu a dovedit faptul că ar avea atribuții de control și că prezența la diferitele subunități, în afara orelor de program, pentru exercitarea acestor atribuții, ar fi fost solicitată de către șeful ierarhic. Nu este lipsit de semnificație nici faptul că unitatea decontează salariaților care solicită acest drept și prezintă documente justificative și nici faptul că intimata Penitenciarul Mărgineni asigură, pentru exercitarea acestor atribuții, punerea la dispoziție a unui mijloc de transport care circulă și în zilele libere.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, în sensul nemotivării hotărârii de către instanța de fond, această critică se situează în planul aprecierii subiective a recurenților și nu se sprijină pe un suport real, atâta vreme cât instanța de fond a analizat în considerentele pe care se sprijină hotărârea pronunțată, atât soluția pronunțată în excepțiile invocate, cât și convingerea la care a ajuns cu privire la cele două capete de cerere.
În același plan al aprecierii subiective și nefondată se situează și cel de al treilea motiv de recurs, care se întemeiază pe aprecierea lipsei de temei legal a hotărârii de fond, susținându-se nesocotirea de către prima instanță a unor norme de drept substanțial, fără a fi indicate, în concret, aceste norme legale și pe confuzia pe care o fac recurenții între critica soluției care îi nemulțumește și o pretinsă necercetare a fondului de către instanța de fond, afirmație ce se constituie ca o critică aflată în contradicție cu celelalte două motive de recurs, neputând coexista greșita interpretare și aplicare a legii coroborată cu incorecta apreciere a probelor, cu o pretinsă necercetare a fondului, care ar presupune faptul că prima instanță ar fi pronunțat o soluție, ce a presupus neintrarea în analiza pe fond a cauzei.
Având în vedere aceste argumente, în temeiul disp.art. 312 alin.1 pr.civilă, Curtea va respinge ce nefondat recursul și va menține, ca fiind legală și temeinică, soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul de recurenții:, G,cu. ales la cab.AV., cu sediul în T, str.- -, -. 12, Județ, împotriva sentinței nr.1179 din data de 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâțiPENITENCIARUL D E MAXIMĂ SIGURANȚĂ, cu sediul în com.,-, Județ D, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR cu sediul în B, sector 2,-,MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, și intimatul- chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red.
Tehnored. DL/MA
2 ex./2.03.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
