Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 26/2010. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 26/

Ședința publică din 13 ianuarie 2010

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanții, A, ȘI, având domiciliul procesual în Târnăveni,- A,.1, județul M, la sediul Cabinetului avocațial, asistați de avocat și, împotriva Sentinței civile nr. 321/07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- (nr.în format vechi 6314/2008).

În lipsa părților.

dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din 12 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 13 ianuarie 2010.

CURTEA,

Prin sentința nr.321 din 7 mai 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingând acțiunea față de acest pârât și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și alții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul general al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului M și CNCD.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice și nu pot fi pretinse drepturi salariale, iar pe fond s-a reținut că reclamanții au calitatea de polițiști, funcționari public cu statut special în cadrul IPJ

S-a reținut că printr-o serie de acte normative personalul bugetar a beneficiat de majorări salariale, în acte fiind însă indicate expres și limitativ categoriile de persoane cărora le sunt aplicabile.

S-a arătat că prin OG nr.10/2007 se face referire la salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit OUG nr.24/2000 aprobată prin Legea nr.383/2001, precum și la indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică stabilite prin legea nr.154/1998, majorate prin OG 3/2006 aprobată prin Legea nr.323/2006.

Polițiștii au avut stabilite indemnizațiile prin Legea nr.38/2003, care nu este enumerată.

S-a reținut că UG nr.43/2002 prevede un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară în cadrul ofițerilor de polițe judiciară.

S-a reținut că actele normative care reglementează indexările anuale acordate bugetarilor nu fac referire și la polițiști.

De asemenea, s-a arătat că reclamanții nu se încadrează în categoria angajaților potrivit OUG nr.43/2002, situație în care nu li se poate aplica un act normativ care reglementează situația altor angajați.

Cu privire la aptul că au fost acordate anumite sporuri și pentru ofițerii din cadrul DIICOT, s-a arătat că prin decizia nr.819/2008 a Curții Constituționale s-au declarat ca neconstituționale art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, iar a admite acțiunea reclamanților ar însemna a aplica prevederi cuprinse în alte acte normative decât cele care stabilesc drepturile de care pot beneficia reclamanții.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei.

În motivele de recurs s-a arătat că, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de majorări egale cu cele acordate prin art.1,2,3,4 din OG nr.10/2007 tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului, precum și la plata unui spor de 30% din salariul de bază lunar care se acordă doar ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA.

Cu privire la majorările salariale s-a arătat că printr-o serie de acte normative privind salarizarea personalului din sistemul bugetar s-au acordat majorări salariale anuale.

În ce privește sporul de 30% s-a arătat că prin acordarea acestui spor doar ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA se creează o discriminare pentru ofițerii de poliție din cadrul IPJ

S-a făcut referire și la art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care interzice orice discriminare.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Reclamanții au invocat existența unor drepturi salariale neachitate, drepturi care ar fi fost acordate alto angajați din sistemul bugetar, fără a se acorda însă și polițiștilor.

Actele normative invocate de către reclamanți precizează în mod expres și limitativ care sunt categoriile de angajați cărora li se aplică acestea, fără a face referire la Legea nr.38/2003 ce reglementează salarizarea polițiștilor.

După cum se face referire și în recursul formulat de reclamanți și magistrații au fost excluși de la aplicarea acestor prevederi legale.

De aici reiese faptul că legiuitorul a înțeles să ofere majorări salariale doar anumitor categorii de angajați, apreciind că alte categorii, cum ar fi polițiștii, beneficiază de condiții de salarizare speciale, reglementate de o lege specială care se referă strict la polițiști, respectiv Legea nr.38/2003.

În acest sens în mod corect prima instanță a făcut trimitere la decizia nr.819/2008 a Curții Constituționale prin care s-a prevăzut că sunt neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să înlocuiască anumite dispoziții din acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, dacă în actele normative indicate de reclamanți nu se prevede că acestea le sunt aplicabile, instanța nu poate să se raporteze la normele cuprinse în ele în ceea ce îi privește pe reclamanți.

În ce privește sporul de 30% din salariul de bază lunar acordat în baza art.28 din OUG nr.43/2002 ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA, menționăm că în mod eronat recurenți au apreciat că actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% doar pentru anumite categorii de ofițeri de poliție judiciară, conțin dispoziții discriminatorii în raport de ceilalți polițiști.

Scopul urmărit de legiuitor în momentul acordării sporului de 30% a fost acela de a recompensa anumiți ofițeri de poliție, detașați la DNA, care au atribuții ce presupun riscuri și responsabilități majore în raport de cele ale ofițerilor din cadrul IPJ.

De altfel în diverse domenii legiuitorul stabilește drepturi și obligații distincte pentru anumite categorii socio-profesionale (cadre militare, funcționari publici, medici etc.), fără ca prin aceasta să se interpreteze că s-ar crea anumite discriminări.

Chiar dacă în speța noastră este vorba tot de polițiști, diferențierea pe care legiuitorul a înțeles să o facă este determinată de riscurile și răspunderea diferită în raport de atribuțiile fiecăruia.

Decizia nr.819/2008 a Curții Constituționale este aplicabilă și cu privire la această chestiune, câtă vreme însuși legiuitorul face diferențele invocate de către reclamanți, diferențe justificate după cum am arătat mai sus, de atribuțiile diferite și de riscurile pe care acestea le implică.

Nu se poate vorbi de discriminare numai în situația în care pentru aceleași condiții de muncă și pentru aceleași atribuții s-ar acorda drepturi salariale diferite, ori în speță sunt condiții de muncă diferite pentru care legiuitorul a înțeles să stabilească drepturi salariale diferite.

În consecință constatăm că nu s-a făcut nicio dovadă a existenței drepturilor revendicate de către reclamanți, astfel că în baza art.312 alin.1 pr.civ. instanța va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de, aș, A, și, toți cu domiciliul procesual ales în Târnăveni-.1, județul M, împotriva sentinței nr.321 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, la 13 ianuarie 2010.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

42 exp.

04.02.2010

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 26/2010. Curtea de Apel Tg Mures