Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 5/

Ședința publică din 12 Ianuarie 2010

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea cererii de revizuire a deciziei nr. 198 din 26 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr-, introdusă de revizuientul, cu domiciliul în M - județul

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuientul asistat de avocat în substituirea avocatei și intimatul Grupul Școlar Târgu - M prin consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că cererea de revizuire este scutită de plata taxei de timbru în baza prev. OUG nr.51/2008 și conform Încheierii nr.15/R/CC/22.10.2009

De asemenea, se mai constată depunerea concluziilor scrise din partea revizuientului cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Instanța, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată de revizuientul, în raport de hotărârea atacată, pronunțată asupra contestației în anulare a Deciziei nr.13/13 ianuarie 2009 curții de Apel Târgu -

Reprezentantul revizuientului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu.

Reprezentanta intimatului, de asemenea, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

CURTEA,

La data de 02.03.2010 petentul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 198/26.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg. M, dos. nr-, susținând că în mod greșit i s-a respins contestația în anulare formulată întrucât instanța ar fi omis să cerceteze motivul de recurs, respectiv a probelor noi (înscrisuri) depuse odată cu recursul, înscrisuri noi reținute de partea potrivnică și neprezentate instanței.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 323 alin. 6 și 322 pct. 5, 6 și 7, precum și a art. 328 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata GRUP ȘCOLAR ȘCOLAR " " Tg. Mas olicitat respingerea cererii de revizuire a nelegală și netemeinică, motivând că cererea petentului ar fi inadmisibilă întrucât nu face dovada existenței cazurilor prevăzute de art. 322 pct-ele 5, 6 și 7 Cod procedură civilă.

Analizând actele de la dosar, instanța reține următoarele:

Prin decizia, atacată cu cerere de revizuire, s-a dispus respingerea contestației în anulare formulată de același petent motivând că nu este fondată contestația întrucât nu poate fi privită ca fiind o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă, faptul că instanța de recurs ar fi apreciat în mod greșit probele de la dosar.

În cauza de față, privind cererea de revizuire, instanța constată că cererea este inadmisibilă, nefiind întrunite niciuna din condițiile de admisibilitate prevăzute de temeiurile de drept indicate de revizuent.

Astfel, cu privire la punctul 5 al art. 322 Cod procedură civilă, legiuitorul a prevăzut ca temei de revizuire situația în care după darea hotărârii atacate, cu cerere de revizuire, s-au descoperit înscrisuri noi reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Or, în cazul de față revizuentul nu a indicat niciun înscris care să se refere strict la hotărârea atacată, respectiv la decizia dată pe calea extraordinară a contestației în anulare. Nu în ultimul rând, trebuie observat că instanța de control extraordinar a reținut faptul că petentul s-a plâns de faptul că instanța de recurs nu a apreciat corect probele, situație ce nu este prevăzută de dispozițiile relative la eroarea materială - petentul revizuent nu a indicat care ar fi acel înscris, considerat nou, care să se fi descoperit după darea hotărârii în contestație în anulare, și cum anume ar putea acest înscris să influențeze hotărârea atacată cu revizuire.

Punctul 6 al art. 322 Cod procedură civilă se referă la cazul în care, printre alții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc, ori au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere. Rezultă că petentul, pentru a fi în această situație legat de soluționarea contestației în anulare, trebuie să se fi aflat în una din aceste situații expres și limitativ enumerate de legiuitor. Petentul nu este într-o atare situație sau, cel puțin, nu a făcut vreo astfel de dovadă și niciun element de la dosar nu indică că petentul s-ar aflat într-una din situațiile prevăzute de punctul 6 al art. 322.

În fine, art. 322 punctul 7 Cod procedură civilă prevede că atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. În cazul de față, petentul are în vedere o decizie dată pe calea contestației în anulare. Nu indică nicio altă hotărâre, definitivă, care să fie în contradicție cu alte hotărâri.

Ca atare, instanța constată că toate motivele de drept, prin prisma motivelor de fapt invocate, sunt inadmisibile, în sensul în care la niciuna din situațiile indicate de petent nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate, fapt pentru care instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă revizuirea formulată de revizuientul, aflat în casa de tip familiar din localitatea M,-, județul M, împotriva Deciziei nr.198/26.02.2009 a Curții de Apel Târgu -M, pronunțată în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 12 Ianuarie 2010.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 1: Nemenționat

-

Grefier

Red.

Tehnored.

4 exp./15.02.2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DIN DECIZIA nr. 5/

Ședința publică din 12 Ianuarie 2010

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pentru considerentele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul motivării.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge ca inadmisibilă revizuirea formulată de revizuientul, aflat în casa de tip familiar din localitatea M,-, județul M, împotriva deciziei nr.198/26.02.2009 a Curții de Apel Târgu -M, pronunțată în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 12 Ianuarie 2010.

Președinte/ss/semnătura indescifrabilă

Judecător/ss/semnătura indescifrabilă

judecător/ss/semnătura indescifrabilă

Grefier

pentru conformitate

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Tg Mures