Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2613/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2613
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 106 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL TG. J și PRIMARUL MUNICIPIULUI TG.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr.106 din 20 ianuarie 2009, Tribunalul Mehedinția respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Tg. J și Primarul municipiului Tg.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că având în vedere faptul că reclamantul are calitatea de funcționar public, acestora li se aplică dispozițiile legii nr.188/1999 care constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcționari publici și examinând ordinul invocat de către reclamant care reglementează sporul de dispozitiv, se constată că acesta nu a fost emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și nici în aplicarea dispozițiilor Codului muncii, (având în vedere dispozițiile art. 31 din legea privind funcționarii publici), deoarece a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și a prevederilor OUG 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor.
Raportat la principiul "speciala generalibus derogant", reclamanții nu au invocat faptul că li s-ar aplica în mod prioritar raporturilor de serviciu Legea nr. 138/1999 și OUG 63/2003, având în vedere faptul că sporul de dispozitiv nu a fost prevăzut tuturor funcționarilor publici ci doar personalului civil cuprins în statele de organizare conform art. 15 din Legea nr. 138/1999 și art. 16 din OUG nr. 63/2003, în sensul că personalul MAI se compune din funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontiera angajați pe baza de contract.
Conform art.47 din legea nr.138/1999: "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege."
În articolul 49 din aceeași lege se arată că:" Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate."
De asemenea, în art.50 se precizează că:"Pensionarii militari și civili angajați în unități din sectoarele de apărare naționala, ordine publica și siguranța naționala sau în funcții cu atribuții în acest domeniu, din cadrul instituțiilor publice, beneficiază de sporul de vechime pentru vechimea totală în munca, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege."
În art.51 se menționează că:" Funcțiile specifice pentru personalul civil din structurile de apărare naționala, ordine publica și siguranța naționala sunt prevăzute în anexa nr. 6.5
Este adevărat că sistemul de salarizare al funcționarilor publici este reglementat conform art. 29 din Legea nr. 188/1999, iar pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor de vechime, suplimentul postului și suplimentul gradului iar în alin. 2 al aceluiași articol se prevede că funcționarii publici pot beneficia de prime sau alte drepturi salariale în condițiile legii.
În ceea ce privește sporul de dispozitiv în procent de 25% aplicat la salariul de bază,s-a apreciat că acesta nu este un spor expres prevăzut printr-un act normativ care reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici.
În consecință, instanța a constatat lipsa dreptului invocat de reclamanți cu atât mai mult cu cât regimul juridic de drept comun aplicabil funcționarilor publici prezintă numeroase particularități, definitoriu fiind faptul că raporturile de serviciu se realizează în baza unui contract de drept public sau de drept administrativ în cazul căruia libertatea contractuală a părților este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, și nu în baza unui contract de muncă care se încheie în baza negocierii dintre salariat și angajator, dreptul comun în această materie fiind dispozițiile Codului muncii.
Ca atare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă,ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul dreptului muncii și ceea ce particularizează raportul de serviciu al funcției publice este faptul că funcționarii publici sunt purtători ai puterii publice.
Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici se în urma încheierii unui contract de drept public, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este în mare parte suplinită de către legiuitor, și nu a unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii.
Atribuțiile și responsabilitățile funcționarilor publici nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau regulamente aprobate, salariile fiind fixate de lege și se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pre grade și trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate, la care se adaugă indemnizațiile, majorările, sporurile și premiile prevăzute de legislația specifică funcției publice.
Statutul juridic al fiecărei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie, astfel că nerespectarea acestora ar atrage nulitatea absolută a tuturor clauzelor raportului juridic de muncă care nu sunt stabilite cu respectarea legislației specifice fiecărei categorii de personal.
S-a apreciat că nu se poate reține că ar exista un tratament diferențiat, deoarece Curtea Constituțională a statuat prin mai multe decizii de admitere, referitoare la excepția de neconstituționalitate a diferitelor prevederi din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că " Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Legea nr.188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcționari public, iar codul muncii este aplicabil prioritar raporturilor juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă.
Deși similar cu regimul salariaților, regimul juridic de drept comun aplicabil funcționarilor publice prezintă numeroase particularități, cea mai importantă derivând din actul de investire într-o anumită funcție publică.
Din această perspectivă, deși în cazul funcționarului public există un acord de voințe întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcționar public se realizează numai cu consimțământul său, nu ne aflăm în prezența unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost defini în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este în cea mai mare parte, așa cum s-a menționat mai sus, suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală și liberul arbitru al pârâtei, în acordarea sau neacordarea acestor sporuri.
În consecință, sporul de dispozitiv se poate acorda doar personalului care desfășoară activități în condițiile și criteriile ce impun acordarea acestor sporuri, iar reclamantul nu face dovada pentru specificul activității pe care o desfășoară, care presupune practic disponibilitatea totală a acestor categorii de salariați de a participa, la activități cu caracter extraordinar, de urgență și pentru serviciul de permanență pe care îl asigură în interes public.
Întreaga legislație referitoare la salarizarea funcționarilor publici din perioada solicitată, nu a prevăzut acordarea acestui spor de dispozitiv, prin norme imperative sau dispozitive, astfel că instanța nu poate acorda o suplimentare de drepturi nereglementate de legiuitor și nu se poate încălca principiul "ubi lex non distinguit, nec nos", acolo unde legea nu distinge, nici noi n-avem voie să distingem, întrucât printr-o astfel de interpretare se încalcă principiul enunțat de Curtea Constituționale în decizia menționată mai sus.
S-a apreciat că reclamantul are calitate de fost funcționar public - referent - agent ordine publică din cadrul Poliției Comunitare Tg.J, și pe cale de consecință avea posibilitatea chemării în judecată a acestei instituții cu personalitate juridică conform Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin nr.l din 31.01.2005, întrucât raporturile de serviciu se desfășoară conform dispozițiilor art.15 din Legea nr.371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliței Comunitare în care se menționează că în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, funcționarul public din Poliția Comunitară își exercită competența pe raza unității administrativ-teritoriale unde își desfășoară activitatea.
Raportat la dispozițiile art.109 și 112 pr.civ. și a faptului că s-a solicitat judecarea în lipsă, cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, care este actul procedural prin care reclamantul învestește instanța de judecată cu o pretenție, nu poate fi depășit conform principiului ne eat judex ultra petita partium. Întreaga activitate de soluționare a litigiului de față se poate derula doar în limitele pretențiilor determinate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, care este actul de investire, precum și actul declarativ prin care reclamantul își exteriorizează voința cu privire la obiectul cererii de față.
Perioada solicitată de reclamant este în neconcordanță cu motivarea în fapt acțiunii, în sensul că acesta este un fost funcționar public și pe cale de consecință nu se cunoaște data încetării calității de funcționar public, iar pentru în continuare nu este întemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii, recurentul reclamant a arătat că a fost salariatul Poliției Comunitare Tg. J în funcția de agent de pază, iar dreptul solicitat fost conferit prin art.9.2 din Ordinul MAI nr.496/28.07.2003, potrivit căruia a fost acordată indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din domeniul administrației publice, acest drept acordându-se unor unități administrativ teritoriale din țară și Poliției Române.
A susținut că la termenul din 20 ianuarie 2009 reprezentantul Consiliului Local a solicitat introducerea în cauză Poliției Comunitare Tg. J, întrucât aceasta a fost angajatorul petentului și are personalitate juridică, cerere ce a fost respinsă de instanță.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamant, precum și a dispoz. art. 3041. proc. civ. se rețin următoarele aspecte.
Prin acțiunea formulată de reclamant la data 20.01.2009 a fost chemat in judecată pârâții Consiliul Local Tg-J și primăria Tg -J solicitându-se obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv începând cu 01.10.2005 și în continuare. fără ca reclamantul să cheme în judecată și pârâtă Poliția Comunitară Tg -J al cărui salariat a fost în perioada 01.10.2005 - 13.09.2007.
Este adevărat că potrivit principiului disponibilității reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual dedus judecății atât sub aspectul obiectului cât și al părților instanța neputând introduce în cauză alte părți, totuși instanța, în vederea asigurării unor drepturi procesuale fundamentale ca dreptul la apărare, dreptul de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate și dreptul de a exercita căile de atac, în temeiul art. 129. proc. Civ. și art. 161din legea 554/2004 are obligația de a pune în discuția reclamantului necesitatea introducerii în cauză a instituției cu care reclamantul se afla în raporturi de serviciu, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale sus arătate și a opozabilității hotărârii pronunțate.
Prin necitarea instituției cu care reclamantul se afla în raporturi de serviciu, aceasta a fost pusă în imposibilitatea de a-și formula apărările corespunzătoare.
Potrivit art.28 alin.(1) din Legea nr.554/2004 "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate [.] pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale proc.civ. se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei".
Necesitatea citării în proces este consacrată în termeni imperativi de proc. civ. conform art.85 "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Or, Legea nr.554/2004 - lege specială - nu dispune altfel, ci dimpotrivă, prin art. 13, legiuitorul recunoaște încă o dacă importanța citării, evident pentru respectarea a două dintre principiile fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
În speță, stabilind că Poliția Comunitară Tg - nu este parte în proces (și aceasta cu încălcarea principiilor amintite mai înainte), hotărârea pronunțată este lovită de nulitate potrivit art. 105 alin. 2 proc. Civ.
Curtea apreciază ca absolut necesară trimiterea la noțiunea de "proces echitabil", consacrată prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și explicată de Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca fiind dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza "în aceleași condiții".
Așadar, pentru cele expuse, recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, sentința atacată casată în raport de dispoz. art. 312 alin. 3. proc. Civ. raportat la dispoz. art 304 pct. 5. proc. Civ. și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond urmează a pune în discuția reclamantei citarea Poliția Comunitară Tg -, în vederea asigurării respectării contradictorialității și dreptului la apărare, având în vedere și celelalte critici formulate de reclamant prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 106 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/18.06.2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
