Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2611/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2611

Ședința publică de la 26 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S împotriva sentinței nr.273 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a arătat că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 273 din 11 februarie 2009 Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice DTS.

A obligat pârâtele să dispună restituirea către reclamant sumei de 4.040 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată cu chitanța seria - nr.- din 26.07.2007, precum și să plătească reclamantului dobânda reglementată de art.124 Cod procedură fiscală.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a cumpărat de la numitul un autoturism marca Renault Laguna la data de 07.07.2008, autoturism fabricat în anul 2000.

Pentru înmatricularea autoturismului acesta a achitat taxa specială în sumă de 4040 lei, taxă stabilită pentru prima înmatriculare în România a autoturismului, la Administrația Finanțelor Publice DTS cu chitanța seria - nr. -/26.07.2007.

Așa cum a rezultat din adresa nr.19068/25.06.2008 a Administrației Finanțelor Publice DTS, reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, comunicându-i-se însă că are posibilitatea de a se adresa cu cerere pentru restituirea diferenței dintre cuantumul taxei pe care l-a achitat și taxa de poluare ce se va calcula conform noii grile.

S-a constat astfel că reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.117 Cod procedură fiscală.

Pe de altă parte, s-a constat că potrivit art.7 din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul celor întemeiate pe refuzul de emitere a actului.

Potrivit art.2141- 2143din Codul Fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006, cu modificările ulterioare, și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitare ori din alte state.

Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

S-a constat astfel că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare.

Din dispozițiile interne indicate anterior se observă că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă astfel că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al comunității europene și care era înmatriculat în acel stat, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Întrucât taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este contrară art.90 din Tratatul Comunității Europene se apreciază ca întemeiată cererea reclamantului privind restituirea acesteia.

Nu s-a putut reține susținerea pârâtei în sensul că reclamantul are posibilitatea de a solicita restituirea diferenței dintre taxa achitată și taxa stabilită prin nr.OUG50/2008 pentru următoarele considerente:

Conform art. 11 din actul normativ indicat, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

În cauză s-a constat că taxa specială a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterioară datei de 01.07.2008, legislație care este contrară normelor comunitare. Cum o reglementare comunitară nu poate produce vreun efect juridic, se apreciază că reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului nr.19068/25.09.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice DTS se apreciază că acesta este inadmisibil întrucât actul respectiv nu constituie un act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 având în vedere și faptul că pârâta nu are posibilitatea revocării acestuia. Pe de altă parte se reține că acest act se încadrează în procedura prelabilă îndeplinită de reclamant anterior sesizării instanței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP M și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003

S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.

S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr., asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.

Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.

S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.

A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.

În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.

Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a importat un autoturism second- hand.

După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 4.040 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 26.07.2007.

Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Cu adresa nr. 19068 din data de 25.06.2008 Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.

În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.

Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.

În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.

De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.

Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.

Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP M, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S împotriva sentinței nr.273 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. G

Ex.2//3.06.2009

Jud. fond M

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2611/2009. Curtea de Apel Craiova