Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 262/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.262/CA/2009 -
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Ioana Tătar
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtaDIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ JUDEȚEANĂ Scu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimații reclamanți:, -, I, SINDICATUL LIBER"" din cadrul S- toți cu domiciliul ales în S M,-, jud. SMî mpotriva sentinței nr.58/CA din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici ( Legea nr.188/1999)-.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul reclamant - personal și în reprezentarea Sindicatului Liber""din cadrul S M, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, Sindicatul Liber""din cadrul SMa depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise, la care a anexat și practică judiciară, după care:
Reprezentantul intimatului reclamant, prezent la dezbaterea cauzei, învederează instanței că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, conform întâmpinării și concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, precum și practicii judiciare, respectiv a deciziei nr.172/CA din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.58/CA din 5 februarie 2009, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea reclamantului SINDICATUL LIBER "" S M cu sediul în S M, str.-, nr.8, jud.S M în reprezentarea reclamanților, -, I, și în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ S M cu sediul în S M,-, jud.S M și-n consecință, a obligat pârâta să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător-treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 22.03.2004 până la data pronunțării hotărârii,sume actualizate cu indicele inflației la data efectuării plății.
S-a dispus efectuarea înscrierilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, eclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul autorității publice pârâte.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici,"pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului**);
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare**).
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate în mod succesiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum șl creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Referitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, s-a reținut că, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG nr. 2/2006, anterior arătate pentru perioada 2004-2006, dreptul funcționarilor publici la plata acestui spor a fost suspendat.
Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două sporuri, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la sporul privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța a constatat că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată 2004-2006, iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.
Prin urmare, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare, după cum, din acest moment reintră în vigoare dreptul la acțiune al reclamantului, suspendat la rândul său pe durata suspendării exercitării dreptului a cărui realizare s-a solicitat pe calea acțiunii în justiție.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ că, drepturile peroanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu puteau fi anulate pe calea unor acte normative de suspendare a aplicării acestora.
În situația dată, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o normă lipsită de conținut trebuie reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la cele două sporuri, nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora, cât timp existența acestora nu a fost înlăturată prin vreo dispoziție legală.
Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.
Prin urmare, instanța a apreciat că solicitarea formulată de funcționarii publici, în sensul constatării îndreptățirii acestora la plata retroactivă a celor două sporuri începând cu data nașterii dreptului și până la zi, la valoarea actualizată a acestor drepturi este întemeiată.
În privința cuantumului celor două sporuri cuvenite funcționarilor publici, instanța a constatat că acesta nu a fost prevăzut de lege sau de vreun alt act normativ emis în aplicarea legii, reclamanții solicitând plata acestora în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru ambele sporuri, justificând această solicitare prin prisma altor dispoziții legale care reglementează sporuri salariale, prin raportare la proiectul de act normativ ce urma să cuantifice acest spor și prin cea a existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste sporuri au fost acordate în cuantum de 25% fiecare.
Respectarea principiului statului de drept presupune și implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive astfel că este necesar ca titularii unor drepturi (și cu atât mai mult titularii unor drepturi salariale) să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În acest sens, s-a constatat că, deși dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici a reintrat de drept în vigoare, iar aceștia sunt îndreptățiți la plata retroactivă a acestor drepturi, exercitarea drepturilor salariale ale acestora este îngrădită de lipsa preocupării autorităților statului de a adopta reglementări minimale în domeniu, respectiv de a stabili cuantumul sporurilor la salariul de bază prevăzut de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Din această perspectivă, instanța a constatat că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei de către reclamanți, în situații litigioase identice, instanțele judecătorești din România au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care au stabilit cuantumul celor două sporuri cuvenite funcționarilor public ca fiind de câte 25% fiecare din salariul de bază.
Față de existența unui număr considerabil de hotărâri judecătorești adoptate în sensul amintit și care au dobândit puterea de lucru judecat, instanța a apreciat că, deși practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc, aceasta poate crea justițiabililor o speranță legitimă în sensul îndreptățirii acestora la un drept recunoscut de instanțele judecătorești unor persoane aflate în situații identice cu aceștia.
În practica Curții Europene privind Drepturile Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 (Cauza Stere împotriva României din 26.02.2006).
De asemenea, în practica aceleiași instanțe europene. Cauza Beian împotriva României nr. 1 din 06.12.2007, s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.
Față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor reclamanților, instanța a apreciat că, pentru apărarea unui drept salarial recunoscut de lege al cărui cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, cuantum care astfel constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru recunoașterea acestui bun este necesară aplicarea cu prioritate a Convenției Europene privind Drepturile Omului și a practicii anterior amintite a Curții Europene privind Drepturile Omului în această materie în sensul recunoașterii dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și la sporul treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici aflați în situații juridice identice.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată motiv pentru care, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d), art. 137 Cod de procedură civilă, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Constituția României și a textelor de lege anterior amintite a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de pârât, a anulat actul administrativ emis de autoritatea publică pârâtă în legătură cu drepturile salariale ale reclamanților și a obligat la plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 22.03.2004 și până la data pronunțării prezentei, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, conform dispozitivului prezentei.
A respins acțiunea reclamantului împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată, neexistând vreun raport de serviciu între reclamant și acesta.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială Județeană S M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea atacată cu recurs este netemeinică și nelegală, în conformitate cu prevederile articolului 304 pct. 9 cod procedură civilă, în sensul că instanța de fond făcut o greșită aplicare a legii, constând în aceea că nu ținut seama de faptul că aceste sporuri au fost suspendate prin legile bugetare. De asemenea mai arată că, prin OG nr.6/2007 este reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici, care, potrivit alin.2 al art.1 cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, iar în secțiunea a II -a a primul capitol sunt enumerate sporurile acordate funcționarilor publici, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare neregăsindu-se printre acestea.
Prin urmare, salarizarea funcționarilor publici este în funcție de postul ocupat și de treaptă, grila de salarizare reflectând acest lucru astfel că instanța de fond în mod greșit a acordat reclamanților aceste sporuri.
Mai arată că, prin hotărârea pronunțată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Astfel, învederează că drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt stabilite de legislația aplicată funcționarilor publici, nu prin negociere. Instanța, prin acordarea sporurilor, s-a subrogat, atât legiuitorului, cât și voinței părților, stabilind fără motivare, un cuantum fix pentru aceste suplimente ale drepturilor bănești.
Solicită a se constata încetarea calității procesuale a Direcției de Muncă și Socială Județeană S M, prin efectul art.23 alin.2 din HG nr.11/16.01.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de asemenea, că începând cu data de 1 noiembrie 2008, prin efectul art.IV din OUG nr.108/18.09.2008, pentru modificarea unor acte normative din domeniul social, prin înființarea Agenției Județene pentru Prestații Sociale S M, o parte din funcționarii publici au fost transferați din cadrul instituției recurente la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale S
În drept au fost invocate OG nr.9/2008, art.23 alin.2 din HG nr.11/16.01.2009, art.IV din nr.108/18.09.2008, art.304 pct.4 și 9, art.304/1, art.315 Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare și concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, arătând în apărare că față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor funcționarilor publici, dreptul salarial al cărei cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești constituie un bun în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 al Convențeiei Europene a Drepturilor Omului, pentru recunoașterea căruia este necesară aplicarea cu prioritate a reglementărilor și practicilor comunitare. Pentru aceste motive, se impune recunoașterea dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și al treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici în situații juridice identice.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 304/1 pr.civ. instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în parte sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială Județeană S
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea Direcției de Muncă și Protecție Socială Județeană S M la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimații, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamanți - funcționari publici în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială Județeană S M fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondatrecursul declarat de recurenta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ JUDEȚEANĂ S împotriva sentinței nr.58/CA din 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantului SINDICATUL LIBER""S M în reprezentarea reclamanților, -, I, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Socială S
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
- - - - - - - -
Cu opinie separată
Red. dec. - jud. -
În concept, 28.04.2009
Jud. fond
Tehnoredact.--
29.04.2009 / 2 ex.
OPINIA SEPARATĂ
Consider că, soluția care trebuia pronunțată în cauză, să fie de respingere a recursului declarat de Direcția de Muncă și Protecție Socială Județeană S M și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Reclamanții intimați sunt funcționari publici din Cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială Județeană S M și au solicitat plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în același procent, conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
Potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a). salariul de bază;
b). sporul pentru vechime în muncă;
c).suplimentul postului;
d).suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul gradului, suspendare care a fost menținută până la 31.12.2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, nr.OG6/2007, privind salarizarea funcționarilor publici nu a mai menținut dispozițiile anterioare relative la această suspendare.
În ceea ce privește efectul suspendării plății acestor drepturi prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, pentru perioada 2004 - 2006, instanța a constatat că prin această suspendare nu au fost abrogate aceste drepturi, astfel că de la data încetării acestei suspendări se poate face plata drepturilor.
Odată cu suspendarea aplicării dispozițiilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prin cele două acte normative, s-a suspendat și cursul prescripției în ce privește dreptul la acțiune prin prisma Decretului nr.147/1958, cât și raportat la prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000.
Se reține că, Legea nr.188/1999 constituie legea cadru, astfel că reclamanții intimați, ca funcționari publici, au dreptul să primească și cele două sporuri evidențiate expres de lege.
Împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un fel neacordarea celor două sporuri legale, atâta timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului care din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, a fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale.
Culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu, nu trebuie răsfrântă asupra intimaților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, iar actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Față de cele de mai sus, având în vedere și faptul că pe rolul instanțelor judecătorești s-au aflat procese similare în care s-au admis acțiunile formulate de reclamanți, situație în care persoanele aflate în situații identice li s-a creat legitimă, în sensul că și acestea au dreptul de a beneficia de plata acestor drepturi și văzând și practica CEDO în acest sens (Cauza Driha contra României), precum și prevederile art.1 din protocolul I la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, apreciez că soluția primei instanțe este legală și temeinică și drept urmare se impunea respingerea recursului declarat.
JUDECĂTOR,
- -
Red. opinie - jud.
- în concept, 29.04.2009-
Tehnoredact. - -
29.04.2009/ 2 ex.
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Ovidiu Blaga, Ioana Tătar
