Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 264/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ
și Fiscal
DECIZIA NR.264/ Dosar nr-
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE- - - JUDECĂTOR 1: Maria Ioniche
- - - - JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - JUDECĂTOR 3: Codruța
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtulCentrul Regional de Profesională aîmpotriva sentinței civile nr.4198/C din data de 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 15 aprilie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.4198/C/11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul Centrul Regional de Profesională a B și, în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, în funcție de perioada lucrată, prima de vacanță ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul aferentă anilor 2004 - 2006, în sumă de 2995 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale calculată la sumele reprezentând primele de vacanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanta funcționar public în cadrul Centrului Regional de Profesională a B, a solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță aferentă anilor 2004-2006, în valoare de 2995 RON, actualizată cu dobânda legală.
Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art.34, alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în conformitate cu care "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art.3, alin.1 din G nr.33/2001 și apoi, în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.
Analizând dispozițiile de suspendare, prima instanță a constatat că acestea contravin art.41 și art.53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță, constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării dreptului în cauză, contravine și dispozițiilor art.38 din Codul muncii, în conformitate cu care "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturilor recunoscute de lege salariaților, sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Ca urmare, prima instanță a apreciat că, fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit niciun act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.
În consecință, prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să-i plătească acesteia prima de vacanță aferentă anilor 2004- 2006, în valoare de 2995 lei.
În baza art.1082-1084 Cod civil, sumele vor fi actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.
Totodată pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Centrul Regional de Profesională a B, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea cu dobânda legală aferentă sumei cuvenite cu titlu de primă de concediu, începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data efectuării plății primei de concediu.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației, în situația în care nu se poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
Recurenta a apreciat că plata sumelor reprezentând dobânda legală și indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, iar cu privire la aplicarea dobânzii legale și actualizarea conform indicelui de inflație, soluția este nelegală privind acordarea dobânzii legale.
În acest sens, recurenta a susținut că, întrucât primele de concediu, astfel cum a apreciat și instanța de fond, au caracterul unui drept salarial izvorât dintr-un raport de serviciu/raport de muncă, în opinia sa, în speță nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile referitoare la răspunderea civilă.
De altfel, și Guvernul României prin Ordonanța de urgență nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, stabilit, în mod expres, prin art.5 alin.(1) că primele de concediu de odihnă se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr.4198/C/2007 din 11 decembrie 2007 Tribunalului Brașov, este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că intimata reclamantă este îndreptățită la acordarea primei de concediu, obligând recurenta pârâtă la plata acestor sume actualizate, potrivit art.1082 - art.1084 Cod civil, cu rata inflației și la plata dobânzii legale.
Prin neacordarea acestor prime de vacanță în perioada 2004 - 2006, recurenta Centrul Regional de Profesională a Ba produs intimatei un prejudiciu care, potrivit art.1084 Cod civil, trebuie reparat integral, respectiv atât prejudiciul efectiv (damnun emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Astfel, prejudiciul efectiv va fi acoperit prin achitarea sumelor actualizate cu rata inflației, iar beneficiul nerealizat va fi reparat prin acordarea dobânzii legale, astfel cum prevede art.1088 Cod civil.
Motivele invocate de recurentă, potrivit cărora aceste sume nu sunt prevăzute în beneficiul său și că reprezintă un mijloc de constrângere, sunt neîntemeiate, având în vedere că, prin atitudinea sa culpabilă, nu a achitat aceste prime la momentul la care intimații erau îndreptățiți să le primească și că obligația stabilită de instanță, trebuie executată de îndată.
Critica adusă de recurentă, întemeiată pe prevederile art.5 alin.(1) din nr.OUG146/2007, în sensul că sumele respective se actualizează doar cu indicele de inflație și nu și cu dobânda legală, nu poate fi primită pentru motivele arătate mai sus și față de dispozițiile art.1082, 1084, 1088 Cod civil.
Ca atare, se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În concluzie se vor respinge criticile formulate de recurentă ca neîntemeiate și nelegale.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Centrul Regional de Profesională a B, împotriva sentinței civile nr.4198/C/11 decembrie 2007 Tribunalului Brașov.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Centrul Regional de Profesională a B, împotriva sentinței civile nr.4198/C/11 decembrie 2007 Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /29.04.2008
Dact./19.05.2008
- 2 exemplare -
Jud.fond:- Gh.
-
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Codruța