Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 268/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.268/ DOSAR NR-
Ședința publică din 15 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - - JUDECĂTOR 1: Maria Ioniche
- - - - JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat depârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîmpotriva sentinței civile nr.74/CA din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.74/CA/25.01.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea introdusă de reclamanții, -, - și toți cu domiciliul ales în Z str. - nr.126 jud. B în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului B și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la plata efectivă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și G ambii cu domiciliul ales în Z str. - nr.126 jud. B în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului B și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2003 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la plata efectivă.
A obligat pârâta să plătească reclamantului G drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2006, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la plata efectivă.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamanții și
A obligat pârâta să plătească reclamanților, mai puțin reclamantei, câte 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza art.246 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii formulate având în vedere cererea de renunțare la judecată aflată la fila 67 dosar.
Potrivit dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Ulterior prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/26.02.2001 s-a dispus că aplicarea prevederilor art.32 alin.2 referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrătoare peste durata normală a timpului de lucru, ale art.33 alin.2 (art.34 alin.2 după republicare) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă și ale art.82 alin.2, teza a doua referitoare la cuantumul indemnizației de delegare din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.600/8.12.1999 cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare Legii nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, a OG nr.83/2000 și OG nr.237/2000.
În consecință este de precizat că pe toata durata suspendării redevin aplicabile prevederile referitoare și la dreptul câștigat prevăzut de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999. De aici rezultă că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a-i priva de dreptul la prima de vacanță pe aceia care intră sub incidența legilor arătate mai sus. Dacă legiuitorul ar fi urmărit acest scop ar fi putut să abroge dispozițiile legale respective.
Potrivit art.38 din Constituția României salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice. Reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice sunt menționate prin Legea de revizuire a Constituției nr.375/2003, iar conform art.49 restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și să fie aplicată nediscriminatoriu.
de specialitate apreciază că dreptul la concediul de odihnă are două componente: una nepatrimonială constând în efectuarea însăși a concediului de odihnă iar cealaltă de natură patrimonială ce acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă. Potrivit art.144 din Codul muncii salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat. A admite posibilitatea suspendării aplicării prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului la concediul de odihnă plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale.
Atât vechiul Cod al muncii (Legea nr.10/1972 art.18) cât și noul Cod al muncii (Legea nr.53/2003 art.38) cuprind dispoziții exprese că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege. Orice tranzacție care urmărește renunțarea la drepturile recunoscute a salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Conform dispozițiilor art.139 alin.2 din Legea nr.53/2003 dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Instanța a apreciat că s-au încălcat și dispozițiile art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Art.56 precizează că după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau alte asemenea, iar art.64 din același act normativ prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se arată în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei.
În speță, dreptul la prima de vacanță fiind acordat printr-o lege organică (Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici) aplicarea unei dispoziții din aceasta nu poate fi suspendată decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece suspendarea a operat prima dată printr-o ordonanță de urgență (act normativ inferior), termenul prevăzut de aceasta fiind prelungit prin legile bugetului de stat pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, reglementări care nu acoperă neregularitățile menționate, deoarece prin aceste acte normative nu se instituie o nouă suspendare ci doar se prelungește durata acordării dreptului la prima de vacanță.
Avându-se în vedere succesiunea actelor normative, instanța a apreciat că art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu poate fi afectat de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetului de stat pentru anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României și Codul civil, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează altă situație juridică nu poate aduce nici o atingere, nici o îngrădire, nici o discriminare unui drept deja câștigat ce trebuie respectat indiferent de procesul elaborării unor legi succesive, deoarece legea totdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire legală eficace. Interdicția oricărei discriminări a drepturilor omului este prevăzută și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar art.292 din Codul muncii prevede că potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii se va armoniza permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, cu normele dreptului internațional al muncii.
Actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate este în concordanță cu principiul echității și jurisprudența CEDO art.1 din Protocolul nr.1 în fapt acordându-se un număr mai mare de unități monetare însă în aceeași valoare totală.
Se constată și că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând curții de apel modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea cu dobânda legală aferentă sumelor cuvenite cu titlu de primă de vacanță începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data efectuării plății primelor de concediu.
În susținerea recursului, recurenta a arătat că soluția dată prin sentința recurată este criticabilă în parte sub aspectul legalității și temeiniciei sale întrucât instanța de fond printr-o interpretare eronată a legii a admis acțiunea și a obligat B la plata drepturilor bănești, sume actualizate cu rata inflației de la data plății și a dobânzii legale aferente primelor de vacanță în perioada 2001 - 2006, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei la plata către intimații reclamanți și a dobânzii legale aferente sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data plății primelor de concediu.
Recurenta apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației, în situația în care Direcția Generală a Finanțelor Publice B nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
Neaplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există baza egală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinația precisă și limitată" iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol". Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Direcția Generală a Finanțelor Publice B este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurenta apreciază că obligarea pârâtei la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituției pârâte a unei obligații imposibile.
Plata sumelor reprezentând dobânda legală și indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor și cu rata inflației și cu rata dobânzii, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, recurenta apreciază că aplicarea dobânzii legale și actualizarea conform indicelui de inflație apar ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză recurenta nu poate fi ținută să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate conform indicelui de inflație, fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu indicele de inflație, apreciază că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică plata lor.
În ce privește obligația la plata cheltuielilor de judecată, învederează instanței de judecată faptul că acestea nu se justifică a fi plătite de subscrisa. Consideră că atâta timp cât legiuitorul a acordat printr-un act normativ aceste drepturi bănești în mod voluntar, nu se mai justifică solicitarea intimaților reclamanți cu privire la cheltuielile de judecată.
Este evident că intimații reclamanți au interesul obținerii unui titlu executoriu cu privire la drepturile bănești solicitate, dar doar în ce privește aplicabilitatea dispozițiilor nr.OUG146/2007, care nu prevede și obligația la plata cheltuielilor de judecată.
Față de considerentele expuse, recurenta solicită instanței admiterea recursului ca fiind fondat, modificarea în parte a sentinței civile nr.74/CA/25.01.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea cu dobânda legală aferentă sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data efectuării plății primelor de concediu și obligația la plata cheltuielilor de judecată.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și ale art.3041Cod procedură civilă și a solicitat judecarea în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr.74/CA/25.01.2008 a Tribunalului Brașov, este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că intimații reclamanți sunt îndreptățiți la acordarea primei de concediu, obligând recurenta pârâtă la plata acestor sume actualizate, potrivit art.1082 - art.1084 Cod civil, cu rata inflației și la plata dobânzii legale.
Prin neacordarea acestor prime de vacanță în perioada 2001 - 2006, recurenta Centrul Regional de Profesională a Ba produs intimatei un prejudiciu care, potrivit art.1084 Cod civil, trebuie reparat integral, respectiv atât prejudiciul efectiv (damnun emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Astfel, prejudiciul efectiv va fi acoperit prin achitarea sumelor actualizate cu rata inflației, iar beneficiul nerealizat va fi reparat prin acordarea dobânzii legale, astfel cum prevede art.1088 Cod civil.
Motivele invocate de recurentă, potrivit cărora aceste sume nu sunt prevăzute în bugetul său și că reprezintă un mijloc de constrângere, sunt neîntemeiate, având în vedere că, prin atitudinea sa culpabilă, nu a achitat aceste prime la momentul la care intimații erau îndreptățiți să le primească și că obligația stabilită de instanță, trebuie executată de îndată.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr.74/CA/25 ianuarie 2008 Tribunalului Brașov.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, B-dul - nr.7, împotriva sentinței civile nr.74/C/25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.. /14.05.2008
Dact./21.05.2008
2 ex.
Jud. fond -
-.
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Silviu
