Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2652/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2652
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 10 2008, privind recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței nr. 1457 din 24 iunie 2008 pronunțată de tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, A, G, .
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 10 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința 1457 din 24 iunie 2008 tribunalul Gorja admis acțiunea reclamanților, -, A, G, .
A obligat pârâtul CONSILIUL LOCAL să acorde reclamanților tichetele de masă sau contravaloarea acestora calculată la data acordării, după cum urmează: pentru reclamanții, începând cu 2005 și în continuare; pentru reclamanții, A, G, din iunie 2005, pentru din august 2005; pentru, din noiembrie 2005; pentru - din februarie 2006 și în continuare, cu reactualizare la data plății efective și în continuare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul primăriei și că potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea 142/1998 salariații din sectorul bugetar încadrați cu contract individual de muncă beneficiază de tichete de muncă, fără a prezența relevanță dacă aceștia au sau nu calitatea de funcționari publici.
S-a mai precizat că prin Legea 743/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002 s-a suspendat acordarea tichetelor de masă, dar această lege și-a încetat aplicabilitatea la sfârșitul anului 2002, așa încât și efectele suspendării au încetat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Local, solicitând și repunerea în termenul de recurs.
În motivarea cererii de repunere în termen s-a arătat că autoritatea pârâtă a fost împiedicată să exercite calea de atac dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, întrucât după înregistrarea hotărârii aceasta a dispărut, așa încât primarul orașului și Consiliul Local nu au cunoscut conținutul hotărârii, aflând despre aceasta numai după ce s-a solicitat executarea sentinței.
Au fost invocate în drept prevederile art.103 Cod pr.civilă.
Pe fondul cauzei s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât nu există alocație bugetară privind acordarea tichetelor de masă.
Au fost depuse în susținerea cererii de recurs și a cererii de repunere în termen rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale privind pe, cererea reclamanților adresată primarului în vederea executării sentinței nr.1458/2008.
Examinând cererea de repunere în termen, Curtea o găsește fondată pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art.103 alin.1 Cod pr.civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de situația când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, situație în care actul de procedură se va îndeplini în 15 zile de la încetarea împiedicării.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței nr.1457/2008, pronunțată de tribunalul Gorj, rezultă că sentința a fost comunicată Consiliului Local la 2 iulie 2007, fiind primită de, funcționar însărcinat cu primirea corespondenței.
Acest funcționar avea și calitatea de reclamant în dosar.
Din rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Cărbunești ( fila 11 dosar recurs), Curtea reține că, în calitate de referent cu atribuții privind înregistrarea în registrul de corespondență și repartizarea corespondenței nu a prezentat conducătorului unității sentința civilă nr.1457/2008, în vederea exercitării căilor de atac.
Având în vedere rezoluția Parchetului, coroborată cu împrejurarea că funcționarul, care era și reclamant în dosar, avea interes să nu prezinte autorităților pârâte hotărârea, pentru ca aceasta să rămână irevocabilă prin nerecurare, Curtea consideră că pârâții recurenți au fost împiedicați să declare în termen recursul, printr-o împrejurare mai presus de voința acestora.
Astfel fiind, Curtea a admis cererea și a repus pârâtul recurent în termenul de declarare a recursului, care a fost exercitat în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Pe fond, motivele de recurs sunt întemeiate, sentința primei instanțe fiind nelegală și netemeinică.
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordăîn limita prevederilor bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetarși în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doarcaracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamanți nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța va admite recursul pârâtului, va modifica sentința, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite cererea de repunere în termen.
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței nr. 1457 din 24 iunie 2008 pronunțată de tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Modifică sentința, iar pe fond respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 3ex/12.01.2009
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Gabriel Viziru