Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 268/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 268/
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în T,-, -. 20, jud. G împotriva sentinței nr.2250 din data de 24.10.2007 pronunțată de Trivbunalul G în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul și pentru intimatul G, consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații B, B și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - prin
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul intimatului G depune la dosar un extras din Decizia nr. 55/4 iunie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție
Întrebați fiind, recurentul și reprezentantul intimatului G precizează că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul, față de motivele de recurs dezvoltate pe larg și aflate la dosar, solicită admiterea recursului.
Învederează instanței că există precedentul atât la nivel de țară, județ,oraș cu privire la cauza menționată în prezentul recurs.
Face precizarea că există o greșeală de redactare a recursului cu pricire la data ieșirii la pensie și anume 31.05.2005 și nu 31.07.2005.
Consideră că i se cuvin drepturile bănești din punct de vedere legal.
Lasă la aprecierea instanței cu privire la drepturile solicitate.
Reprezentantul intimatului G solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI G, restituirea diferenței de impozit pe venit pe perioada 31.07.2002-31.07.2005 precum si la plata dobânzii legale aferente si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că în perioada 21.09.1988-31.04.2005, a fost subofiter activ in cadrul IPJ G (ajutor sef post in mai multe localitati), iar incepand cu data de 31.04.2005 s-a pensionat conform Legii nr. 179/2004 iar paratele nu i-au acordat scutirea de impozit pe venit cuvenita in procent de 30%, desi potrivit art. 10 din Legea 80/1995 militarii si politistii in activitate decorati cu Ordinul Militar,cu Semnul onorific "In serviciul Armatei", "In serviciul Patriei" beneficiaza de reducerea impozitului pe venit.
A susținut reclamantul, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare, avea dreptul la reducerea impozitului pe venit cu 50%, însă pârâții nu s-au conformat, și nu a beneficiat de acest drept reglementat prin lege, iar potrivit art. 11 al.3 din Legea nr. 80/1995 "Pensionarii militari decorati cu Ordinul "Meritul Militar" clasele a 3-a, a 2-a si 1 beneficiază de un spor de 10%, 15% si respectiv 20% al cuantumului pensiei".
În susținerea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând: copie brevet, adeverința.
Pârâta MIRA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A mai solicitat chemarea in garanție a Ministerului Economiei si Finantelor.
A apreciat că susținerea reclamantului este lipsită de temei legal, deoarece prevederile în discuție nu fac nici o referire la acordarea beneficiului reducerii impozitului pe venitul din solda/salariul cadrelor militare sau polițiștilor în activitate cărora le-a fost conferit ordinul militar sau vreunul dintre semnele onorifice.
Mai mult, începând cu data de 01.01.2000, potrivit disp. art. 86 din OG nr. 73/1999 "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă prevederile art. 9 lit. c, referitoare la reduceri sau scutiri de impozit pe venit și ale art. 10 referitoare la reducerea impozitului pe venit din Legea nr. 80/1995".
Ulterior această ordonanță, a fost abrogată prin OG nr. 7/2001, care la rândul său a fost abrogată expres prin art. 298 alin. 1 pct. 24 din Legea nr. 571/2003.
A arătat pârâtul că abrogarea dispusă de prevederile OG nr. 73/1999 cu privire la normele juridice care confereau drepturile invocate de reclamant, are un caracter definitiv.
Parata IPJ Gad epus intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 31.07.2002-26.04.2004 in conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial sa stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul de 3 ani stabilit de legea A mai solicitat chemarea in garantei a IGPR B motivat de faptul ca aceasta are calitatea de ordonator secundar de credite iar potrivit art. 7 din Legea nr. 218 /2002 aceasta unitate este unitate centrala a politiei si are competenta teritoriala generala..
Parata IGPR Bad epus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii motivat de faptul ca prevederile art. 10 din Legea nr. 80/1995 sunt abrogate cu caracter definitiv, in acest sens pronuntandu-se Inalta C de Casatie si Justitie prin decizia nr. 55/04.06.2007, invocand totodata lipsa calitatii procesuale pasive a IGPR B.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Instanta a apreciat ca nefondata cererea de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor aceasta neavand nici un raport juridic cu reclamantul, acesta nu a fost angajat al acestei institutii, neexistand o identitate intre cel chemat in judecata si partea ce ar trebui sa fie obligata in urma prezentului raport juridic dedus judecatii.
Instanta a apreciat ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a IGPR B motivat de faptul ca reclamantul a fost salariat al IPJ G existand raporturi juridice intre acesta si parata, iar in ceea ce priveste IGPR B deoarece acesta este ordonator secundar de credite conform art. 21 din Legea nr. 500/2002 iar potrivit art. 7 din Legea nr. 218 /2002 aceasta unitate este unitate centrala a politiei si are competenta teritoriala generala, motiv pentru care a admis cererea de chemare in garantei a IGPR B.
Instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 31.07.2002-27.04.2004 deoarece in conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial sa stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul de 3 ani stabilit de legea si a respins pentru aceasta perioada actiunea ca prescrisa.
In perioada 21.09.1988-31.04.2005, a fost subofiter activ in cadrul IPJ G, iar incepand cu data de 31.04.2007 s-a pensionat conform Legii nr. 179/2004 iar paratele nu i-au acordat scutirea de impozit pe venit cuvenita in procent de 30% desi potrivit art. 10 din Legea 80/1995 militarii si politistii in activitate decorati cu Ordinul Militar,cu Semnul onorific "In serviciul Armatei", "In serviciul Patriei" beneficiaza de reducerea impozitului pe venit.
Prin decretul nr. 537 din 01.12.2000, acestuia i s-a conferit Semnul onorific În Serviciul Armatei pentru subofiteri, pentru o vechime de 15 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.
Potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările ulterioare "Cadrele militare în activitate decorate cu Ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I, beneficiază de reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv 50%".
Ulterior, la data de 01.01.2000 prin art. 12 din Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, s-a prevăzut că "Ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul onorific În Serviciul Armatei și cu Semnul onorific În Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 pct. IX poziția 6 din Legea nr. 29/2000 ".
Din analiza textelor legale arătate mai sus, s-a reținut că reclamantul, în calitate de beneficiar al onorific În Serviciul Armatei, ar fi trebuit să beneficieze de o reducere a impozitului pe venit cu 30%.
Susținerea pârâților că dispozițiile legale referitoare la reducerea impozitului pe venit au fost abrogate, a fost primită deoarece Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, nu mai este in vigoare, fiind abrogata.
Conform art.60 din 24/2000" prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.
Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament."
OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care a abrogat art. 10 din Legea nr. 80/1995, a fost abrogată expres prin art. I pct. 46 din Legea nr. 493/2002.
Prin Decizia nr. 55/04.06.2007 Inalta C de Casatie si Justitie - Sectiile Unite a admis recursul in interesul legii stabilind ca: "art.10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit caruia cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a, si I beneficiaza de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% si respectiv 50% a fost abrogat cu caracter definitiv, prin OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Pentru aceste motive instanta a respins actiunea ca nefondata pentru perioada 27.04.2004-31.07.2005.
Împotriva sentinței nr. 2250/2007 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșit a legii, fiind lipsită de temei legal.
Astfel în aplicarea prevederilor art. 10 din. 80/1995 vizează un drept recunoscut de constituția României și aceste condiții deosebite sau speciale sunt prevăzute în HG 1294/20.12.2001 publicată în monitorul oficial 849/29.12.2000.
Totodată instanta nu a tinut cont de prevederile art. 115 alin. 78 din Constituție înc are se specifică, că "Parlamentul aprobă sau respinge printr-o lege ordonanțele emise de guvern, lege în cuprinsul căreia trebuie prevăzute și ordonanțele ale căror efecte au încetat".
În aceste condiții se constată că prin legea nr. 206/19.04.2002 publicată în nr. 275/24.04.2002 s-a respins ordonanța guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Întru-cât de la data intrării în vigoare a legii 206/19.04.2002 și până în prezent nu s-au abrogat din nou prevederile art. 10 din. 80/1995 acestea au rămas în vigoare și trebuie respectate întocmai.
Numai dacă prin legea 206/2002 se dispunea expres ca actele abrogate de nr.OG 73/1999 sunt și rămân în continuare abrogate, instanța putea să interpreteze în felul în care a și făcut-o, în caz contrar în mod abuziv s-a reținut de către instanță prevederile art. 10 din. 80/1995 sunt abrogate și că dispozițiile înlăturate au întotdeauna un caracter definitiv.
Mai mult ordonanța 73/1999 afectează prevederile legale ale unei legi organice cum este aceea a statutului cadrelor militare astfel că a intrat în conflict cu prevederile guvernului de a emite ordonanțe.
În aceste condiții instanța trebuia să aprecieze că efectele create de ordonanța guvernului nr. 73/1999 trebuie avute în vedere și că prin respingerea ordonanței trebuie stabilită situația juridică anterioară așa cum prevăd normele civile în domeniu.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art. 3041.proc.civ. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
În mod corect a apreciat instanța că dispozițiile legale invocate de reclamant drept temei legal al acțiunii au fost abrogate cu caracter definitiv, instanța făcând o corectă interpretare a dispozițiilor legii nr. 24/27.03.2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, corect a reținut prima instanță că nu este admis că prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, abrogarea actului normativ având caracter definitiv.
De altfel, decizia nr. 55/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție statuează că art. 10 din. 80/1995 a fost abrogat cu caracter definitiv prin OG 73/1999 privind impozitul pe venit, astfel încât nu sunt susceptibile alte interpretări.
Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în T,-, -. 20, jud. G împotriva sentinței nr.2250 din data de 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./ 15.05.2008
Fond -,
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile