Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 270/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 270/

Ședința publică de la 17 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în G,-, -. 1,. 3,. 10, jud. G, împotriva sentinței nr. 2417 din data de 16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul și pentru intimatul G,consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații CASA DE PENSII, B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că intimatul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE.

A depus la dosar o adresă prin care solicită scoaterea din cauză a Casei de Pensii, după care;

Recurentul și reprezentantul intimatului G declară că nu mai au alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul, față de motivele de recurs dezvoltate pe larg, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Reprezentantul intimatului G solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, susținerile părților, constată;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrata la Tribunalul Galați sub nr-, reclamantul - în baza disp. art. 3 si art. 5 din Legea nr. 168/1999, art. 1, art. 29 alin. 1 si alin. 3, art. 49 si următoarele din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. 3-6 din Legea nr. 29/2000, art. 10 si art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, art. 1-7 si art. 9-13 din Legea nr. 574/2004 - a chemat în judecată civila pe pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI G, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si CASA DE PENSII A MIRA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să constate dreptul la reducerea de impozit de 40% conferita de semnul onorific "Ordinul Meritul Militar clasa a II-a" pentru perioada 15 iunie 2004-25 octombrie 2004; să constate dreptul la reducerea de impozit de 50% conferita de semnul onorific "In Serviciul Patriei pentru 25 de ani de activitate" pentru perioada 26 octombrie 2004-31 august 2005, când s-a pensionat; să constate dreptul la sporul de 20% a cuantumului pensiei conferit de semnul onorific "În serviciul Patriei pentru 25 ani de activitate" pentru perioada 1 septembrie 2005 până în prezent și să oblige pârâții să-i restituie cotele de impozit de 40% reținute ilegal din salarii în perioada 15 iunie 2004-25 octombrie 2004 si cotele de impozit de 50% reținute ilegal din salarii in perioada 26 octombrie 2004 - 31 august 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație de la data plății efective; să-i plătească sporul de 20% din cuantumul pensiei conferit de semnul onorific "In serviciul Patriei pentru 25 ani de activitate" pentru perioada 1 septembrie 2005-pana in prezent, actualizat in raport cu indicele de inflație de la data plății efective.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata efectuate în cauză.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a învederat instanței următoarea situație de fapt:

În perioada 23 august 1979-31 august 2005, reclamantul a funcționat ca ofițer de politie în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G, fiind funcționar public civil, cu stat special.

În conformitate cu disp. art. 3 si art. 5 din Legea nr. 168/1999, art. 1, art. 29 alin. 1 și alin. 3, art. 49șsi următoarele din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. 3-6 din Legea nr. 29/2000, art. 10 si art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/2005, art. 1-7 si art. 9-13 din Legea nr. 574/2004 pentru ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițer și pentru maiștrii militari, subofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, la împlinirea a 15, 20 sau 25 de ani de activitate efectiva in Instituția Poliției Române, prin diferite Decrete Prezidențiale au fost decorați cu semnele onorifice "Meritul Militar" gradul I-III, înlocuit ulterior cu semnul onorific "In Serviciul Armatei" clasele I-III și "În Serviciul Patriei" clasele I-III.

Cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele I-III beneficiază de reducerea de impozit cu 50%, 40% si respectiv, 30% și pensionarii militari decorați cu același ordin beneficiază de un spor de 20%, 15% si respectiv, 10% din cuantumul pensiei.

Începând cu 1 ianuarie 2000 reducerile de impozit corespunzătoare celor trei semne onorifice enumerate mai sus au fost suspendate si nu au mai fost operate la calculul impozitului pe salariu.

Chiar daca prin unele ordonanțe de guvern din anii 1999-2000 aceste reduceri de impozit au fost suspendate, aplicarea lor a fost ulterior legiferata prin actele normative menționate.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei actele despre care a făcut vorbire in cuprinsul acțiunii.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, dar a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărarea sa.

Prin întâmpinare, pârâtul a apreciat solicitarea reclamantului privind restituirea cotei reținută din impozitul pe venit ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantului privind acordarea sporului la pensie ca neîntemeiată.

Totodată, același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care a solicitat în cazul admiterii acțiunii reclamantului obligarea chematului în garanție să vireze instituției sumele a căror restituire este solicitată.

Legal citat, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărarea sa.

Prin întâmpinare, paratul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, considerând în esență că acesta nu beneficiază de reducerea de impozit ca urmare a deținerii semnului onorific "Meritul Militar" pentru 25 de ani de activitate.

Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor nu s-a prezentat în instanță, iar prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Chematul în garanție nu a solicitat proba cu acte în apărarea sa.

Instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Politiei Romane este fondată.

Calitatea procesuală presupune existenta unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat (în cazul calității procesuale active) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (în cazul calității procesuale pasive).

Fiind cel care pornește acțiunea, reclamantul trebuie să justifice, atât calitatea procesuala activă, cât și calitatea procesuală pasivă, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie.

În cauza de față, contrar susținerilor reclamantului, calitate procesuală pasivă au Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție a Județului G și Casa de Pensii a

În sensul precizat, conform susținerilor din acțiunea introductivă, reclamantul a fost angajat al Inspectoratului de Poliție a Județului G, nu al Inspectoratului General al Poliției Române.

Ca atare, conform disp. art. 1, art. 12, art. 13 alin. 2 si art. 7 alin. 2 din nr.OUG 30/2007, Tribunalul a admis excepția și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române pentru lipsa calității procesuale pasive.

Instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului in garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este fondată.

În speță, susținerile reclamantului urmează a fi înlăturate având în vedere inexistenta unui raport de munca între reclamant și chematul în garanție.

Față de considerentele expuse, potrivit disp. art. 60 alin. 1 si art. 61 alin. 1 Cod procedura civilă, Tribunalul a apreciat că excepția invocată este fondată și-a admis-o respingând acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

Acțiunea reclamantului împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție a Județului G și Casa de Pensii a este nefondată.

În temeiul disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

1 al art. 18 din aceeași lege prevede că "instanța, soluționând cererea la care se refera art. 8 alin. 1, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris".

În fapt, în perioada 23 august 1979 -31 august 2005, reclamantul a funcționat ca ofițer de poliție in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului G, fiind functionar public civil, cu stat special.

Potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările ulterioare "Cadrele militare în activitate decorate cu Ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I, beneficiază de reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv 50%".

Ulterior, la data de 1 ianuarie 2000 prin art. 12 din Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, s-a prevăzut că "Ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul onorific În Serviciul Armatei și cu Semnul onorific În Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 pct. IX poziția 6 din Legea nr. 29/2000 ".

Din analiza textelor legale arătate mai sus rezulta că reclamantul, în calitate de beneficiar al onorific În Serviciul Armatei, ar fi trebuit să beneficieze de o reducere a impozitului pe venit cu 50%.

Susținerea pârâților că dispozițiile legale referitoare la reducerea impozitului pe venit au fost abrogate, urmeaza a fi primită deoarece Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, nu mai este in vigoare, fiind abrogata.

Conform art.60 din Legea nr. 24/2000" prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.

Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament."

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care a abrogat art. 10 din Legea nr. 80/1995, a fost abrogată expres prin art. I pct. 46 din Legea nr. 493/2002.

Prin Decizia nr. 55 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul in interesul legii stabilind ca: "art.10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit căruia cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a, si I beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% si respectiv 50% a fost abrogat cu caracter definitiv, prin nr.OG 73/1999 privind impozitul pe venit".

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție a Județului G si Casa de Pensii a este nefondată, cu consecința respingerii ei.

Împotriva sentinței nr. 2417/2007 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat recursa reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că instanța a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, hotărârea fiind lipsită de temei legal.

Arată recurentul că decizia nr. 55/2007 a nu a fost publicată în al României deci nu poate fi invocată și nu-i este opozabilă.

În cuprinsul cererii de recurs promovat de Procurorul General al României, se întâlnește doar sintagma "cadre militare în activitate" și nu și sintagma "polițiști sau funcționari publici cu statut special", ceea ce demonstrează că aceasta nu este aplicabilă decât cadrelor militare în activitate și nu polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special"; chiar dacă art. 10 din Legea nr. 80/1995 ar fi abrogat, acest articol se referă la cadre militare în activitate și nu la polițiști sau funcționari publici cu statut special, categorie din care face parte.

Reclamantul în plus acesta se refera la ordinul "Meritul Militar" clasele III, II si l, iar noi am solicitat drepturile conferite de acordarea semnelor onorifice "In Serviciul Patriei" pentru XV, XX si XXV ani de activitate. Nu invocă Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, ci invocam dispozițiile art. 1, art.29 alin.1 si 3 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului, ale art. 11 alin. 3-6 din Legea/2000 privind sistemul național de decorații al României, ale art. 1-7 si 9-13 din Legea 573/2004, din 14 decembrie 2004, privind Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofițeri si funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri si ale art. 1-7 si 9-13 din Legea 574/2004, privind Semnul onorific "în Serviciul Patriei" pentru maiștri militari, subofițeri si pentru funcționari publici (agenți de poliție și ofițeri) cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari, subofițeri și ofițeri.

Abrogarea art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, face excepție de la normele legale privind abrogarea, întrucât nr.OG 73/1999 care a abrogat acest articol, a fost ulterior respinsă prin lege de către Parlamentul României.

Faptul că acest articol a fost abrogat doar până la respingerea OG nr. 73/1999 prin lege de către Parlamentul României, este demonstrat odată în plus și de faptul că:

La 31.03.2000, prin Legea nr. 29 privind sistemul național de decorații al României, in art.11 alin.6, legiuitorul (Parlamentul României) dispune ca "Ofițerii, maiștrii militari, subofițerii decorați cu însemnele onorifice beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare."

La 06.06.2002, prin Legea nr.360 privind Statutul Polițistului, în art.29 alin.3, legiuitorul (Parlamentul României) dispune ca "Polițiștii decorați cu Ordinul Meritul Militar își păstrează toate drepturile dobândite anterior intrării in vigoare a prezentei legi."

La 14.12.2004, prin Legea nr. 573 privind Semnul onorific "în Serviciul Patriei" pentru ofițeri si funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, in art. 12, legiuitorul (Parlamentul României) dispune ca "Ofițerii si funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit in anul 1954, cu Semnul onorific in Serviciul Armatei si cu Semnul onorific in Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările si completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) pct. IX poz. 6 din Legea nr. 29/2000 și tot la 14.12.2004, prin Legea nr. 574 privind Semnul onorific "în Serviciul Patriei" pentru maiștri militari, subofițeri și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari si subofițeri, în art. 12, legiuitorul (Parlamentul României) dispune ca " militari, subofițerii si funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari si subofițeri, decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul onorific în Serviciul Armatei și cu Semnul onorific în Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările si completările ulterioare, in conformitate cu Legea nr.29/2000.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.

Interpretarea dată de instanță în sensul lipsei termenului legal al acțiunii, ca urmare a abrogării art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, corelat cu prevederile Legii nr. 24/2000, este corectă, în același sens fiind și decizia nr. 55/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în prezent publicată în al României potrivit căreia art. 10 din Legea nr. 80/1995, potrivit căruia cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar", clasele a III-a, a II-a, și a i-a beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40%, și 50%, a fost abrogat cu caracter definitiv, prin nr.OG 73/1999 privind impozitul pe venit.

Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în G,-, -. 1,. 3,. 10, jud. G, împotriva sentinței nr. 2417 din data de 16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /16.05.2008

Tehnored. /2 Ex./17.05.2008

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 270/2008. Curtea de Apel Galati