Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2683/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2683/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA LOCALĂ DE STAT," și pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z PRIN PRIMAR, intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z, împotriva sentinței civile nr.750/2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent, avocat, cu delegație la dosar, în substituirea avocatei titulare și reprezentanta pârâților-recurenți, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Reprezentanta reclamantului-recurent depune la dosar (fila 56-58) întâmpinare la recursul formulat de către pârâți, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta acestora din urmă și arată că recursul pârâților i-a fost comunicat extraprocedural.
Reprezentanta pârâților-recurenți arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită admiterea recursului propriu, modificarea în parte a hotărârii atacate și obligarea pârâților la plata celor două suplimente, ambele în procent de 25%, actualizate cu indicele de inflație și înscrierea acestora în cartea de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Curtea pune în discuția reprezentantei reclamantului-recurent să precizeze motivul de recurs prevăzut de art. 3041Pr. Civ. și să precizeze dacă autoritatea este în măsură să stabilească, pe cale de negociere cuantumul acestor procente.
Aceasta din urmă arată că legiuitorul a acordat acest drept fără a-l identifica, lăsându-l deci fără aplicare.
Față de această precizare, Curtea pune în vedere reprezentantei reclamantului-recurent să precizeze dacă este în măsură judecătorul să complinească lacunele legii.
Reprezentanta reclamantului-recurent răspunde în sens negativ, precizând că nici practică judiciară nu există în acest sens. Arată că solicită cheltuieli de judecată, precizând că le va depune până la sfârșitul dezbaterilor, la dosar.
Reprezentanta pârâților-recurenți solicită admiterea recursului propriu așa cum a fost formulat, înțelegând să invoce Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului,
Reține că prin sentința civilă nr. 750 pronunțată la 16.04.2009, Tribunalul Sălaja admis în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Locală de Stat, a obligat pârâții Primăria mun. Z prin Primarul mun. Z și Consiliul Local al mun. Z să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturile prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, pentru intervalul 01.02.2005 și până la data pronunțării, actualizate cu indicele de inflație calculat începând cu 01.02.2005 până în ziua plății efective. Au fost obligați pârâții să achite reclamanților aceleași drepturi începând cu data de 16.04.2009 și pentru viitor. Au fost respinse ca prematur formulate cererile privind cuantificarea sporurilor solicitate și înscrierea lor în carnetele de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut instanța de fond că membrii de sindicat în reprezentarea cărora reclamantul a promovat acțiunea au calitatea de funcționari publici în cadrul instituțiilor pârâte. Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
Având calitatea de funcționari publici, reclamanții sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele 2 sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat. Această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 01.01.2004. Pentru perioada 2004-2006, plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost succesiv suspendată, prin OG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006.
Art. 38 din Legea nr. 53/2003 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Ca urmare, fiind drepturi câștigate, derivate dintr-un raport de muncă, sporurile în discuție nu puteau fi anulate prin actele normative sus menționate.
Nu mai puțin, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența. Astfel cum arată și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr. XXIII/2005).
Suspendarea instituită prin OG nr. 2/2006 și-a încetat efectele la data de 1 ianuarie 2007, prin art. XII din Legea nr. 251/2006.
fiind îndreptățirea reclamanților la plata sporurilor menționate expres în lege, instanța de fond a observat că reglementările în materie nu cuprind o dispoziție prin care suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare să aibă o determinare concretă, în sensul cuantumului efectiv cuvenit funcționarilor publici, în speță reclamanților. Așa fiind, cererea privind obligarea pârâtului la plata unor sporuri în cuantum de câte 25% și înscrierea unor asemenea sporuri în carnetul de muncă a fost respinsă ca prematură.
Împotriva aceste sentințe, au declarat recurs atât reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Locală de Stat "" cât și pârâții Primăria mun. Z, prin Primarul mun. Z și Consiliul Local
Prin recursul formulat, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâților să plătească reclamanților membri de sindicat funcționari publici din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al mun. Z și a serviciilor din subordinea Consiliului Local al mun. Z suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază în raport cu data angajării, începând cu data de 01.02.2005 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 01.02.2005 și până la data plății efective, să se dispună înscrierea acestor drepturi salariale în cartea de muncă a reclamanților, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că respingând capătul de cerere privind cuantificarea procentului pentru sporurile reglementate de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce nu poate fi pusă în aplicare și cu nici un efect față de reclamanți. Instanța de fond nu a motivat sub nici o formă respingerea capătului de cerere privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% din salariul de bază, ci doar a arătat că reglementările în materie nu cuprind o dispoziție care să concretizeze cuantumul acestor drepturi. A stabili doar că reclamanții sunt îndreptățiți la aceste sporuri fără a stabili și procentul în care să se acorde aceste sporuri înseamnă un refuz de soluționare a cererii reclamanților fără nici o justificare și motivare din partea instanței. Anterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat pârâților acordarea acestor sporuri în cuantumul arătat anterior, iar pârâții, fără a contesta acest cuantum, au refuzat acordarea lor doar pe considerentul că sporurile au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006. Având în vedere acest aspect, instanța de fond avea obligația de a acorda drepturile menționate în cuantumul precizat de reclamanți. Modul de soluționare a cererii de către instanța de fond echivalează cu denegarea de dreptate.
Mai arată recurentul reclamant că sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană pentru drepturile omului, act normativ care face parte din dreptul intern, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, s-a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească. În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aceste 2 elemente au conținut economic și dacă legiuitorul român nu le-ar fi suspendat periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor, în mod efectiv și licit, sumele aferente suplimentelor reglementate de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999. Neacordarea drepturilor de natură salarială prevăzute de aceste dispoziții legale se circumscrie și încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO. Dacă s-ar admite teza conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare pentru concretizarea dreptului ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna că reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorie și teoretică. În concepția jurisprudenței CEDO instituțiile de drept public sunt asimilate în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art. 1 din Protocolul 1 și art. 6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Recurenții pârâți Primăria mun. Z prin Primarul mun. Z și Consiliul Local al mun. Z au solicitat admiterea recursului lor, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, au arătat recurenții pârâți că în perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și prin OG nr. 2/2006. Până în prezent nu s-a concretizat printr-un act normativ o soluție legislativă adecvată și anume un sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici în vederea stabilirii modalității efective de calcul a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare. Dispozițiile cuprinse în art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 sunt norme de principiu privind o viitoare salarizare a acestei categorii de personal și ca atare nu pot fi aplicate în mod direct de către instituții și unități administrative la care aceștia funcționează în lipsa unui sistem unitar de salarizare care să prevadă la modul concret în ce anume constă suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici estre necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, instanțele judecătorești neavând competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă (Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Asupra recursurilor declarate, Curtea va reține următoarele:
Reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în perioada specificată în acțiune, iar drepturile salariale acordate nu au cuprins și suplimentele solicitate prin obiectul cererii de chemare în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.31 alin.(3) din Legea 188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost încă adoptată, funcționarii publici fiind salarizați în baza actelor normative emise anula care stabileau salariile acestora.
Analizând dispozițiile legale invocate de reclamanți, Curtea constată că acestea au prevăzut generic sporurile solicitate, fără însă a le cuantifica în vreun fel. Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
De altfel, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 20/12.09.2009, obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, Curtea va aprecia că recursul formulat de reclamanți este nefondat și în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 raportat la art.312 pr.civ.îl va respinge.
Pentru aceleași considerente, Curtea apreciază însă ca întemeiat recursul pârâților, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, îl va admite, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimatul reclamant va fi obligat la plata către recurentul pârât a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Primăria mun. Z prin Primarul mun. Z și Consiliul Local al mun. Z împotriva sentinței civile nr. 750 din 16.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică, în sensul că respinge cererea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Locală de Stat "".
Respinge recursul reclamantului Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Locală de Stat "".
Obligă intimatul reclamant la plata către recurentul pârât a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /Dact.
03.11.2009/6 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș
