Obligare emitere act administrativ. Sentința 510/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 510

Ședința publică din 28 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul - împotriva pârâtei COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligare emitere act administrativ - titlu de despăgubire.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 20 octombrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin intermediul căreia solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, totodată, respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată.

Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 15 sept. 2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând instanței obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul teren situat în CNC alea nr.71 în suprafață de 3500 mp, înscris în CF nr.18363 C N cu nr. top 21622 din acțiune, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că imobilul menționat anterior a trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, în baza Decretelor nr. 362/1970, nr. 490/1970, nr. 343/1972, cu plata de despăgubiri legale, astfel că, prin notificarea transmisă prin intermediul executorului judecătoresc, a solicitat despăgubiri pentru acest teren. În temeiul Dispoziției nr. 17777/10.03.2008, modificată prin Dispoziția nr.4492/9.07.2008, Primarul mun. CNa propus acordarea de despăgubiri în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere și despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995. Se mai precizează că în momentul de față dosarul se află în evidențele pârâtei în scopul emiterii titlului de despăgubire, astfel că solicită obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 6 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se mai precizează că prin Decizia nr.2815/16.09.2008, emisă în mod unilateral, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit că "analizarea dosarului cu privire la verificările prevăzute de art.16 alin.4 și trimiterea către evaluator, conform art.16 alin.5, se face aleatoriu, pe baza unui program informatic, temeiul legal invocat pentru a proceda astfel, fiind art.13 alin.1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și Normele metodologice corespunzătoare art.17 din Titlul VII din lege, aprobate prin nr.HG1095/2005.

Reclamantul a mai motivat că prin stabilirea unui criteriu aleatoriu nu se asigură o garanție suficientă a modului cum va proceda în concret la analizarea unui dosar sau a altui dosar, în condițiile în care nu sunt oferite alte criterii pentru ca cetățeanul să poată controla modul cum autoritatea investită de lege își exercită atribuțiile.

Se apreciază că prin invocarea caracterului aleatoriu nu se asigură soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor într-un termen rezonabil, iar aceasta contravine art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a mai susținut că, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului care a definit și dreptul de creanță ca bun, dreptul invocat de reclamant intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului,astfel că

modalitatea de soluționare a cererii anulează legitimă de a dobândi bunul așa cum este definit de art.1 din protocolul menționat.

În concluzie, reclamantul arată că datorită nerezolvării în termenul prevăzut de art.2 lit.h din legea nr. 554/2004 a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată, invocând decizii din practica constantă a ÎCCJ.

Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

S-a susținut că a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului. În ceea ce privește etapa evaluării, pârâta a arătat că aceasta este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr.2815/16.09.2008, astfel că și dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului urmează să se supună aceleiași proceduri.

Se mai menționează că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 lit.h din Legea nr.554/2004, astfel că cererea reclamantului nu trebuie să fie soluționată într-un termen de 30 de zile ci urmând etapele prevăzute de Legea nr.247/2005.

Curtea analizând cererea formulată reține următoarele:

Prin Dispoziția nr. 1777 din 10.03.2008 modificată prin Dispoziția nr. 4492 din 9.07.2008, Primarul Municipiului C-N a propus acordarea de despăgubiri reclamantului - pentru imobilul teren situat în CNC alea nr.71 în suprafață de 3500 mp, înscris în CF nr.18363 C N cu nr. top 21622

Potrivit actului nr. 20347 din 19.01.2009 emis de Prefectul Județului C, cele două decizii au făcut obiectul controlului de legalitate, fiind avizate în acest sens. Se confirmă prin întâmpinare că dosarul aferent Dispoziției nr. 1777/2008 a fost înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr.42923/CC.

Prin Titlul VII al legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art.114 alin.1 din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art.32 alin.3 din Legea nr.10/2001.

Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potriivt Titlului VII al Legii nr.247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art.13 alin.1 lit.a și b are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.

În cuprinsul Cap.V al Titlului VII din Legea nr.247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante.

Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor (art.16 alin.1 și 2 di Titlul VII al Legii nr.247/2005). Odată primit dosarul, atribuția Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește etapa evaluării, Curtea reține că Legea nr.247/2005 în Titlul VII nu prevede un alt termen care să deroge de la regula generală pentru soluționarea unor cereri.

Reclamantul atacă un act administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale în materie, respectiv acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Argumentele oferite de pârâtă derivând din Decizia nr.2815/2008 pentru susținerea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu sunt întemeiate, necesare, legale și proporționale cu scopul urmărit. Deși decizia autorității administrative de opțiune a soluționării dosarelor ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea elementului aleatoriu nu sun adecvate și necesare. Odată ce titularul notificării a fost înștiințat de autoritatea competentă cu privire la dreptul de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și ulterior dosarul a fost înregistrat la autoritatea administrativă în vederea stabilirii despăgubirilor, reclamantul nu are convingerea și legitimă că cererea îi va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil. A condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, fără posibilitatea definirii prin cel puțin un criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu constituie o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil.

Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea titlului de despăgubiri, autoritatea administrativă încalcă dreptul de creanță al reclamantului, așa cum acesta a fost definit de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca bun, în sensul art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție. Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale în sensul definit de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept.

În considerarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art.1 din Protocolul 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a acestora în cadrul legii.

Dreptul la soluționarea în termen legal a unei cauze, drept statuat în art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă, dar și în procedurile administrative. Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă durata procedurilor administrative.

Curtea constată că cererea privind dreptul reclamantului trebuie să fie soluționată cu respectarea principiului celerității, ca și garanție de ordin general înscrisă în art.6 paragraful 1 al Convenției Europene privind Drepturile Omului.

Ori prin introducerea de către autoritatea administrativă a criteriului aleatoriu se depășește termenul rezonabil, contrar dispozițiilor convenției.

De aceea, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 corelat cu art.2 alin.1 lit.g,h și m din aceeași lege raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al legii nr.247/2005 va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

În vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamantului prin refuzul său nejustificat, Curtea va obliga autoritatea pârâtâ să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire privind imobilul teren situat în C-N, Calea nr.71 în suprafață de 3500 mp, înscris în CF nr.18363 C N cu nr. top 21622 Deoarece pârâta este în culpă procesuală, căzând în pretenții, va fi obligată conform art.28 alin1. din Legea nr.554/2004 corelat cu art.274 proc.civ. să achite reclamantului suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - domiciliat în C P-ța - - nr. 29. 6 împotriva pârâtei COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B Calea nr.202, sector 1.

Obligă pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire privind imobilul teren situat în C-N, Calea nr.71 în suprafață de 3500 mp, înscris în CF nr.18363 C N cu nr. top 21622.

Obligă pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - ---

Red.EG

Dact./5ex.

23.11.2009

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 510/2009. Curtea de Apel Cluj