Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 27/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr.520/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S la data de 11.03.2009, sub nr-, reclamanții, G, și reprezentați de Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial al C-S în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C-S au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului să le calculeze, actualizeze și să le plătească, proporțional cu perioada de activitate neprescrisă, desfășurată de fiecare reclamant ca organ al poliției judiciare și în continuare, drepturile bănești reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, cuvenite și neachitate, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării integrale a hotărârii judecătorești.
În motivare reclamanții au arătat, referitor la dreptul de reprezentare în justiție a polițiștilor de către Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial al C-S, că în temeiul art.49 alin.1 din Legea nr.360/2002 modificată, privind Statutul polițistului, s-a înființat,Corpul Național al Polițiștilor, ca persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul B, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic și nonprofit a polițiștilor", care, potrivit alin.2 din lege,promovează interesele polițiștilor și apără drepturile acestora".
Pe fond, reclamanții au arătat că toți au calitatea de lucrători de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C-S, Serviciul de Investigare a fraudelor, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare, prin ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art.201 alin.3 Cod procedură penală și art.2 și 3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în aplicarea acestor prevederi șeful C-S emițând dispoziția nr.27 din 08.02.2005.
Au menționat că, în dispoziția șefului inspectoratului a fost înscris, în afară de cei cinci reclamanți din prezenta acțiune și ofițerul, subcomisar de poliție activ în cadrul C-S, care începând cu data de 01.01.2006 a fost mutat de la Serviciul de investigare a fraudelor la Serviciul. acesta beneficiind de dreptul invocat în prezenta cerere pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007 și în continuare, în baza sentinței nr. 237/22.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, investită cu formulă executorie și executată.
De asemenea, s-a arătat că potrivit art.3 alin.1 lit. b) din nr.OUG 43/2002 s-a prevăzut că activitatea polițiștilor judiciari detașați, respectiv,conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție", se circumscrie muncii în echipă, coordonată de procuror. Dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, completate cu prevederile art.11 alin.1 și 2 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, modificată de Legea nr. 347/2003, prevăd pentru magistrații care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și pentru procurorii care participă la ședințele de judecată având același obiect, un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar prin art.28 alin.4 din nr.OUG24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice s-a prevăzut că procurorii () care compun completele specializate, beneficiază de o majorare de 40% a indemnizației de încadrare brute lunare.
Legiuitorul a considerat că și ofițerii și agenții de poliție judiciară, care sunt implicați în activități având același obiect, trebuie stimulați din punct de vedere salarial ca și magistrații.
Prin art.28 alin.3 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, prin pct.4 și 6 din Legea nr.601/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004, prin art. 3 din nr.OUG120 din 01.09.2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul și prin pct.23 din nr.OUG 134/29.09.2005 pentru modificarea și completarea nr.OUG43/2002 privind, au fost reiterate drepturile la sporuri salariale ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați în cadrul și cu 30% din salariul de bază.
Reclamanții au învederat că ofițerii și agenții de poliție din cadrul serviciilor operative, nedetașați în structurile, din cadrul și, execută activități operative identice sau similare pentru prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor, specifice liniilor proprii de muncă, context în care apreciază că este vădită discriminarea, sub aspectul stimulării salariale, între polițiștii judiciari detașați și polițiștii judiciari care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție.
Au invocat, în drept, încălcarea prevederilor art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit. e) pct. i) și art.2 alin.1-3 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și înlăturarea tuturor formelor de discriminare, întrucât, prin prevederile nr.OUG177/2002, Legii nr.601/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004, Legii nr.508/2004, nr.OUG120 din 01.09.2005 privind operaționalizarea din cadrul și prin nr.OUG 134/29.09.2005 pentru modificarea și completarea nr.OUG43/2002 privind se aplică un tratament diferențiat între polițiștii judiciari detașați, angrenați în activitățile de descoperire și instrumentare a faptelor de corupție și polițiștii judiciari care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție, aceștia din urmă descoperind și cercetând și fapte de corupție care sunt de competența, sau
Pe de altă parte, reclamanții au subliniat că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți polițiștii, la toate nivelurile și în toate dosarele instrumentate, fapt pentru care acordarea sporului de 30% sau, după caz, de 40% din salariul de bază doar pentru o categorie de polițiști judiciari, nu pot duce la asigurarea incoruptibilității polițiștilor și, cu atât mai mult a celor angrenați nemijlocit în activități privind combaterea fenomenului infracțional de corupție.
Reclamanții conchid că diferențierea salarială este nejustificată chiar dacă scopul urmărit este legitim, în condițiile în care metoda de atingere a scopului nu este adecvată pentru că are ca efect discriminarea. De asemenea, se consideră discriminați printr-un criteriu de,preferință", care are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a drepturilor acestora în domeniul economic, respectiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 alin.1, art.8 alin.1, art.10 alin.1 teza 1 și art.11 alin.1 lit. a) din Legea contenciosului administrativ și art.2 pct.1 lit. d), art.109 alin.1 și art.112 Cod procedură civilă.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, referitor la excepția invocată, a arătat că prin sentința nr.1844/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, aceeași cerere a fost respinsă pentru un nr. de 598 polițiști din cadrul inspectoratului, între care și cei 5 reclamanți din prezenta cauză. Sentința menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea, de către Curtea de Apel Timișoara la data de 05.03.2009, a recursului formulat de cei 598 reclamanți.
Pe fondul cauzei, pârâtul consideră că premisele legislative de la care pleacă reclamanții sunt greșite, iar actele normative invocate în acțiune sunt fie abrogate, fie conțin prevederi care se referă la drepturi salariale ale magistraților, reclamanții făcând o analogie între aceste texte de lege și interpretându-le prin asimilare.
A considerat că reclamanții se află în eroare, atunci când susțin că la. (actualul ) au fost detașați ofițeri de poliție judiciară, deoarece la data înființării nu exista categoria polițiștilor judiciari în sensul Legii nr. 364/2004 a poliției judiciare, această lege, privind poliția judiciară, intrând în vigoare la doi ani după înființarea Legiuitorul a dorit să facă o diferențiere clară între polițiștii detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul, atât sub aspectul atribuțiilor funcționale, cât și sub aspectul salarizării, ținând cont de obiectul de activitate concret al celor două instituții.
Pârâtul a susținut că legea de salarizare a polițiștilor prevede acordarea unui spor de 30% din salariul lunar, polițiștilor care lucrează în condiții de pericol deosebit și un alt spor de 30% acordat numai celor care desfășoară activități de prevenire și combatere a corupției în rândul personalului, ceea ce nu este cazul polițiștilor reprezentați de reclamant.
Totodată, a apreciat că susținerea reclamanților că s-ar fi produs o discriminare conform art.1 și 2 din Legea nr.137/2000, nu poate fi reținută de către instanță, întrucât conform Deciziilor nr.818, 819, 820 și 821/2008 ale Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, referitor la prevederile art.1, art.2 și art.27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanțele de judecată nu au competența,să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin sentința civilă nr.520/05.06.2009 pronunțată în dosarul nr-Tribunalul C-S a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul C-
A respins acțiunea formulată de reclamanții, G, Și reprezentați de CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR - CONSILIUL TERITORIAL AL C - S în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C -
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârât, prin întâmpinare, tribunalul a respins-o, având în vedere faptul că obiectul acțiunii din dosarul nr- (în care s-a solicitat sporul de 40%) nu este identic cu obiectul acțiunii din prezentul dosar.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, văzând și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat ca pârâtul C-S să fie obligat să plătească acestora, drepturi bănești reprezentând un spor de 30 la sută din salariul de bază, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării integrale a hotărârii judecătorești.
Tribunalul a constatat că, potrivit art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006 (când a fost abrogată în mod expres prin nr.OUG27/2006), ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, beneficiau de un spor de 30%,pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție". Dispoziția legală mai sus menționată a fost abrogată prin art.41 din nr.OUG27/2006, publicată în din 07.04.2006.
Așadar, la data intrării în vigoare a nr.OUG27/2006, niciuna din categoriile de personal, față de care reclamanții se consideră discriminați, nu mai beneficiau de respectivele sporuri.
Instanța a reținut că, adoptarea nr.OUG43/2002, ca și a altor acte normative, cum ar fi: Legea nr.78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord și cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
La acordarea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ și anume, pentru cei detașați la.
Criteriul de discriminare invocat de reclamanți, întemeiat pe prevederile art.1 alin.2 lit. e) pct. i) din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale care întocmesc acte de procedură.
Pe de altă parte, definind noțiunea de discriminare, art.2 alin.2 din nr.OG 137/2000, republicată, prevede că:,nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința, atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Chiar autoritatea competentă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțându-se în spețe similare, a stabilit că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, între polițiștii din cadrul / și cei din cadrul poliției judiciare.
Astfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că:,diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu.
împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie să fie susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al (Hotărârea nr.271/05.09.2007)".
În speța de față, situația polițiștilor din structura C-S nu este identică cu cea a polițiștilor detașați la. diferențierea rezultând din însăși atribuțiile specifice cazurilor anchetate, astfel că nu a existat o discriminare în ce privește salarizarea, între polițiștii detașați în cadrul, pe de o parte, și polițiștii judiciari din cadrul C-
Față de argumentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, G, și reprezentați de Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial al C-S în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C-
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, G, și reprezentați de Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial al C-S, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat cu privire la cererea de repunere în termen a se constata că procedura de comunicare a hotărârilor judecătorești către reclamanți și către persoana juridică reprezentantă a acestora nu s-a efectuat cu respectarea legii, aspect care a fost constatat în data de 03.08.2009 de către președintele Corpului Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial al C-S, cu ocazia verificării dosarului la Arhiva Tribunalului C- Astfel, nici unul dintre recurenții - reclamanți și nici persoana juridică reprezentantă a acestora nu au primit un exemplar al sentinței recurate, dovezile de comunicare, îndeplinite prin afișare, nefiind semnate de nici unul dintre recurenți și nici de reprezentantul acestora.
Astfel, în temeiul art.103 alin.1 Cod procedură civilă solicită admiterea cererii de repunere în termen privind formularea prezentului recurs.
Cu privire la cererea de recurs se arată, referitor la soluționarea cauzei pe cale de excepție, că achiesează la concluzia instanței de fond cu privire la respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârât, deoarece obiectul prezentei acțiuni nu este identic cu obiectul acțiunii care a făcut obiectul dosarului nr-.
Pe fondul cauzei, apreciază că raționamentul instanței de fond este întemeiat numai în parte, adică numai în legătură cu incidența actelor normative, reținute în considerentele sentinței, față de sporurile care le revin judecătorilor și procurorilor angrenați în soluționarea cauzelor penale care privesc infracțiuni de competența, ca și față de sporurile de care beneficiază polițiștii detașați în cadrul dar nu și față de polițiștii nedetașați, din care fac parte și recurenții - reclamanți.
De asemenea, chiar dacă ar achiesa la concluziile instanței de fond în sensul că dispozițiile din considerentele hotărârii recurate s-ar aplica, pe cale de consecință, și polițiștilor nedetașați care sunt angrenați în activități privind descoperirea și cercetarea infracțiunilor de competența, învederează faptul că respectivele prevederi legale se plică numai "ex nunc", adică începând cu luna aprilie 2006, potrivit art.40 din nr.OUG27/2006, nu și pentru perioada neprescrisă care începe cu luna martie 2006, rezultând astfel că cel puțin pentru luna martie 2006 considerațiile instanței de fond nu sunt întemeiate.
Se mai arată că, în raport cu jurisprudența în materie, au reținut și motivarea Curții de Apel Timișoara care într-o cauză având același obiect a respins cererea de recurs formulată de C-S și a conchis că în speță sunt incidente și prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care au statuat că "diferența de tratament devine discriminatorie atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă", prevederea fiind vădit aplicabilă și în cazul de față.
În drept au fost invocate dispozițiile art.3 pct.3 și art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Pârâtul - intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenți, Curtea reține că această cerere a fost motivată prin împrejurarea că sentința civilă recurată, deși a fost comunicată la domiciliul reclamanților, agentul procedural nu a făcut dovada refuzului de primire la comunicării, astfel încât în mod nelegal s-a procedat la afișarea hotărârii, nefiind dovedit că agentul procedural a încercat în prealabil să predea înscrisul unui membru al familiei sau administratorului blocului.
Conform art. 92 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia".
Conform art. 92 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, "dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate".
Potrivit art. 92 alin. 4 Cod de Procedură Civilă, "dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principalăa clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea".
Examinând procesele verbale de comunicare a hotărârii recurate către reclamant, atașate la filele 73-77 din dosarul Tribunalului C-S, Curtea reține că în acestea se subliniază de către agentul procedural că acesta nu a găsit nici una din persoanele menționate la punctul 1, adică persoanele menționate la art. 92 alin. 3 Cod de Procedură Civilă.
Or, în condițiile în care"cei arătați.sunt lipsă, agentul va afișa citația", conform art. 92 alin. 4 Cod de Procedură Civilă, mențiunile agentului constatator fac dovada până la înscrierea în fals, fiind vorba despre un înscris autentic.
În consecință, Curtea nu reține că agentul procedural are obligația de a dovedi efectuarea demersurilor prealabile afișării altfel decât prin mențiunile din procesele verbale de comunicare a hotărârii recurate, iar conform acestora, afișarea hotărârii este legală în cazul în care nu a găsit nici una din persoanele menționate de art. 92 alin. 3 Cod de Procedură Civilă.
Prin urmare, Curtea nu poate reține nelegalitatea procedurii de comunicare a hotărârii recurate către reclamanți.
Curtea reține, totodată că, potrivit art. 103 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Așadar, conform acestui text legal, depășirea termenului pentru exercitarea recursului este justificată numai în cazurile în care " partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Or, reclamanții nu a dovedit nici"o împrejurare mai presus de voința" sa, iar Curtea nu poate reține nelegalitatea comunicării hotărârii, în condițiile în care această comunicare s-a făcut la domiciliul reclamanților, prin afișare, în condițiile art. 92 alin. 4 Cod de Procedură Civilă.
În consecință, Curtea va respinge, cu această motivare, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenți.
Cu privire la excepția tardivității recursului, Curtea constată că, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței civile nr. 520/05.06.2009 a Tribunalului C-S, (atașate la filele 73-77 din dosarul Tribunalului C-S), recurenților li s-a comunicat la datele de 29.06, 30.06 și 2.07.2009 de sentința civilă recurată.
Cererea de recurs a fost înregistrată la data de 6.08.2009 în evidențele Tribunalului C-S, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe această cerere, atașată la fila 4 din dosarul Curții de Apel Timișoara.
În privința termenului de recurs, art. 301 teza I Cod de Procedură Civilă prevede că "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Având în vedere că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 301 Cod de Procedură Civilă, termen care se calculează potrivit art. 101 alin. 1 Cod de Procedură Civilă - care prevede că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul" - Curtea reține că recursul promovat de reclamanți la data de la data de 6.08.2009 împotriva sentinței civile nr. 520/05.06.2009 a Tribunalului CS( comunicată recurenților la 29.06.2009, 30.06.2009 și la 2.07.2009) a fost formulat cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 301 Cod de Procedură Civilă, termen care se împlinea, cel mai târziu, la data de 19.07.2009 în prezenta cauză.
În consecință, Curtea apreciază că recursul reclamanților a fost formulat cu nerespectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 301 Cod de Procedură Civilă, excepția tardivității recursului fiind fondată.
Având în vedere dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea,", Curtea reține că recurenții sunt decăzuți din dreptul de a formula recurs împotriva sentinței civile nr. 520/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, cu consecința lipsirii de efecte juridice a recursului astfel declarat.
Cu această motivare, Curtea va respinge recursul formulat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr. 520/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen formulată de reclamanții recurenți.
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge recursul formulat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr.520/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. RP - 15.01.2010
TehnoredM. 15.01 2010
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
