Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 28/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 28/CA

Ședința publică de la 16 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții, G, -, și în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V - în Numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09 februarie 2009, fiind cuprinse în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru astăzi, 16.02.2009.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;

Prin decizia civilă nr. 4 din 06.01.209 a Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost casată sentința civilă nr. 193/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui și trimisă cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel - Secția de contencios administrativ.

La această secție cauza a fost înregistrată sub nr-, fiind atașate și dosarele nr- și dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 4 din 06.01.2009 a Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În fapt arată reclamanții că sunt controlori financiari la Curtea de Conturi a României, sunt remunerați cu indemnizație lunară (art. 1) care este unica formă de salarizare (art. 3), iar pe data aplicării acestei ordonanțe prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr. 50/1995 nu mai sunt aplicabile (art. 6) și ca urmare, pentru această categorie de salariați s-a sistat acordarea salariului de merit,a indemnizației de conducere, a stimulentelor precum și a tuturor sporurilor în vigoare la data respectivă, inclusiv sporul de vechime.

Dacă în cazul unora dintre adaosuri la salariu, sistarea acordării este justificată ca de exemplu: stimulentele care pot fi considerate o altă formă de salarizare, indemnizația de conducere și sporul de risc și suprasolicitare care probabil au fost avute în vedere la stabilirea noilor cuantumuri ale indemnizațiilor lunare, consideră că neacordarea în continuare a sporului de vechime contravine actelor normative în vigoare astfel:

- sporul de vechime are un caracter permanent și este obligatoriu, singura condiție de acordare fiind îndeplinirea vechimii în muncă, potrivit tranșelor stabilite de lege și urmează principiul drepturilor câștigate;

- de acest drept beneficiază toate categoriile de salariați indiferent de sectorul în care sunt angajați (bugetar sau economic).In acest sens este de menționat că sporul de vechime este prevăzut în toate contractele colective de muncă la nivel național de ramură sau unitate, ca unul din sporurile minime ce se acordă salariaților (art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 54171/2001, nr. 1285/2002 etc.)

- prin Legea nr. 154 din 15 iulie 1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Of. nr. 266 din 16 iulie 1998 se stipulează în anexa X, la pct. 10 că se abrogă prevederile art. 1 art. 2,art. 3 art. 4, art. 5, art. 7, cu excepția alin.( 1), art. 10, al. (3), art. 19, art. 24, art. 25, art. 27, art. 28 și art. 31 (anexele nr. 1-3) din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, neabrogându-se însă și prevederile art. 8 alin. 1.

La data aplicării nr.OUG 160/2000, aprobată prin Legea nr. 711/2001, controlorii financiari erau salarizați în baza anexei nr. 4/2 la Legea nr. 154/1998, lege care prevede la art. 24, alin. 3 că "Dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporurile pentru condiții de muncă, sporul pentru vechimea în muncă, alte sporuri, precum și premiile și stimulentele, acordate persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare prevăzute în anexele nr. III-VIII rămân în vigoare "Această prevedere nu a fost abrogată prin nr.OUG 160/2000 și, în consecință, sporul de vechime trebuia acordat în continuare.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârile nr. 64/27.03.2007 și nr. 84/07.05.2007 a constatat existența unei discriminări generate de neacordarea sporului de vechime în muncă, controlorilor financiari de la Camera de Conturi V și respectiv

Actul prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constată existența unei discriminări în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică competentă în materie poate fi supus controlului judiciar pe calea contenciosului administrativ. In cazul în care o asemenea hotărâre nu este contestată sau contestația este respinsă, existența discriminării nu mai poate fi repusă în discuție.

Conform art. 27(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare aprobată prin Legea nr. 48/2002 și modificată prin G nr. 77/2003 și Legea nr. 324/2006, "În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun".

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dat interpretare dispozițiilor art. 33, alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1, pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6, alin. 1 din nr.OUG 160/2000 în sensul ca: Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege", (minuta deciziei nr. XXXVI din 07.05.2007 ). Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie potrivit art. 329, al. 3 din Codul d e procedură civilă.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus înscrisuri și practică judiciară (pag. 12-125 dosar Tribunalul Vaslui ).

Prin întâmpinarea depusă a fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anilor 2000-2003 iar pe fondul cauzei,se cerere respingerea acțiunii pe motiv că în baza nr.OUG 160/2000 controlorii financiari beneficiază de o unică formă de remunerare pe baza valorii de referință sectorială ne mai acordându-se alte sporuri, iar această indemnizație unică include și sporul de vechime.

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită de asemenea respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamanții beneficiază ca unică formă de remunerare lunară de indemnizație.

Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți.

Prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea cererii de chemare în garanție motivat de faptul că acest minister constituie și gestionează resursele financiare publice printr-un sistem complex de bugete.

Curtea examinând întreg materialul probator, constată următoarele:

Prin acțiunea promovată reclamanții au solicitat a fi obligată Curtea de Conturi a României să despăgubească controlorii financiari de la Camera de Conturi V cu o sumă calculată la nivelul sporului de vechime în muncă, neacordat acestora în perioada 01.11.2000-31.05.2004, și a diferențelor ce rezultă din recalcularea, pe seama sporului de vechime neacordat, a indemnizațiilor acordate pentru concedii medicale, sume reactualizate în funcție de rata inflației pentru aceeași perioadă și în continuare până la achitarea integrală a acestora.

Obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României să corecteze încadrările salariale ale controlorilor financiari pentru perioada 01.11.2000-31.05.2004, prin acordarea sporului de vechime în muncă, conform Legii nr. 154/1998 și rectificarea corespunzătoare a înregistrărilor din carnetele individuale de muncă.

Conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 50/1995, controlorii financiari beneficiau de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază, în raport cu vechimea în muncă.

Prin nr.OUG 160/2000 s-a stabilit că, salariații angajați pe funcțiile de controlori financiari la Curtea de Conturi a României sunt remunerați cu indemnizație lunară (art. 1) care este unica formă de salarizare (art. 3), iar pe data aplicării acestei ordonanțe prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr. 50/1995 nu s-au aplicat.

Sporul de vechime are un caracter permanent și este obligatoriu, singura condiție de acordare fiind îndeplinirea vechimii în muncă potrivit tranșelor stabilite de lege și urmează principiul drepturilor câștigate.

De acest drept beneficiază toate categoriile de salariați indiferent de sectorul în care sunt angajați (bugetar sau economic). Sporul de vechime este prevăzut în toate contractele colective de muncă la nivel național, de ramură sau unitate, ca unul din sporurile minime ce se acordă salariaților (art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 54171/2001, nr. 1285/2002.

Prin Legea nr. 154 din 15 iulie 1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, se stipulează în anexa X, la pct. 10 că se abrogă prevederile art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, cu excepția alin. (1), art. 10 alin. (3), art. 19, art. 24, art. 25, art. 27, art. 28 și art. 31 (anexele nr. 1-3) din Legea nr. 50/1995 c privire la salarizarea membrilor și personalului curții de Conturi, neabrogându-se însă și prevederile art. 8 alin. (1).

La data aplicării nr.OUG 160/2000, aprobată prin Legea nr. 711/2001, controlorii financiari erau salarizați în baza anexei nr. 4/2 la Legea nr. 154/1998, lege care prevede la art. 24, alin. (3) că "Dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporurile pentru condițiile de muncă, sporul pentru vechime în muncă, alte sporuri, precum și premiile și stimulentele, acordate persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare prevăzute în anexele nr. III-VIII, rămân în vigoare". Această prevedere nu a fost abrogată prin nr.OUG 160/2000.

Plenul Curții de Conturi a României a luat în discuție aplicarea acestor sentințe și, prin art. 1 din Hotărârea nr. 75 din 08.11.2006, a hotărât: "Se pun în plată hotărârile judecătorești irevocabile, precum și cele definitive și executorii, astfel cum au fost redactate de instanțele judecătorești", astfel achitând diferențe la salariu numai controlorilor care au hotărâri irevocabile sau definitive și executorii, nerespectându-se prevederile:

Art. 16 alin. 1 din Constituția României, republicată, potrivit cărora "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Art. 4 "dreptul la o salarizare echitabilă" din Carta Socială Europeană, revizuită, adoptată de semnatare membre ale Consiliului Europei la Strassbourg în 03 mai 1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, conform căreia: "În vederea asigurării exercitării efective a drepturilor la o salarizare echitabilă, părțile se angajează "- 3. să recunoască dreptul lucrătorilor și al lucrătoarelor la salarizare egală pentru muncă de valoare egală".

Vechimea în muncă constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și funcția deținută, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.

Față de cele reținute urmează a se admite acțiunea și a fi obligată pârâta la plata unei despăgubiri legale cu cuantumul sporului de vechime pentru fiecare reclamant, pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 31.05.2004 actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Ca o consecință a acordării acestor drepturi urmează a fi obligată pârâta să rectifice înscrierile din carnetele de muncă ale reclamanților corespunzător diferențelor de drepturi salariale acordate.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâta Curtea de Conturi a României, urmează a fi respinsă motivat de faptul că acest minister se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare, în domeniul finanțelor publice. Rolul acestui minister este de constituire și gestionare a proiectului bugetului de stat, al legii anuale bugetare și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat la propunerile ordonatorilor principali de credite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 2000-2003 invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.

Admite acțiunea formulată de reclamanții:, G, -, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Obligă pârâta la plata pentru fiecare reclamant a unei despăgubiri egale cu cuantumul sporului de vechime pentru perioada 01 noiembrie 2000-31.05.2004 actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Obligă pârâta să rectifice înscrierile din carnetele de muncă ale reclamanților corespunzător diferențelor de drepturi salariale acordate.

Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului finanțelor Publice formulată de Curtea de Conturi a României.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2009.-

PREȘEDINTE,

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

06.03.209

2 ex.-

Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 28/2009. Curtea de Apel Iasi