Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 282/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 282/CA
Ședința publică de la 04 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții, -, -, și în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - recurs împotriva sentinței civile numărul 64/CA din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 27 aprilie 2009, fiind cuprinse în încheierea din acea zi, parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 4 mai 2009.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 64/ca/23.01.2009 Tribunalul Iașia hotărât:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
Respinge cererea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, pentru lipsa calității procesuale a acestui pârât.
Respinge ca neîntemeiată cererea introdusă de către reclamanții, -, toți cu domiciliul procedural ales la sediul Curții de APEL IAȘI, în I,-, jud. I și, -, Cermen, toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Iași, în I,-, jud. I, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași, cu sediile în I,-, jud. I, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, cu sediile în S,-, jud.
În motivarea sentinței a reținut instanța că litigiul de față izvorăște dintru-un raport de serviciu în care calitatea de angajator aparține pârâților CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, TRIBUNALUL SUCEAVA și CURTEA DE APEL SUCEAVA iar obligația de achitare drepturilor salariale revine exclusiv acestora,între reclamanți și MINISTERUL JUSTIȚIEI neexistând un raport de serviciu direct care să justifice atragerea răspunderii acestui pârât pentru neplata unor drepturi salariale.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 16 și 17 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este singurul organ abilitat a aproba bugetul MINISTERUL JUSTIȚIEI iar acestea din urmă are doar posibilitatea de a întreprinde toate demersurile ca, în proiectele de buget ce urmează a fi supuse aprobării, să fie incluse sumele necesare plății eventualelor drepturi bănești restante stabilite prin hotărâri judecătorești.
Pe fondul cauzei,instanța constată că nu este fondată cererea de chemare în judecată pentru argumentele ce succed.
Potrivit art.31 alin.1 lit. c si d din Legea nr.188/1999, republicata, privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurata, aceștia au dreptul la un salariu compus printre altele si din suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Totodată, potrivit art.31 alin.3 din aceeași lege, salarizarea funcționarilor publici se face conform legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art. 22 alin. 1 lit. e din aceeași lege.
În lipsa apariției legii salarizării funcționarilor publici, salarizarea acestora în aceasta perioada s-a făcut în baza unor ordonanțe emise de Guvern.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la cele doua sporuri au fost succesiv suspendate prin nr.OUG92/2004 și nr.OUG2/2006.
Începând cu anul 2007, potrivit nr.OG6/2007, privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici, suspendarea celor doua sporuri nu mai este reglementata.
Cum în cuprinsul nr.OG6/2007 nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, drepturile pretinse de reclamanți nu pot fi acordate, cuantificarea lor la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept fiind arbitrara si excedând cadrului legal.
Conform art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 si art.157 alin.2 din Codul Muncii ("Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de statse stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative") pentru funcționarii publici drepturile salariale se stabilesc prin lege,ceea ce înseamnă că este nelegală practica stabilirii acestor drepturi pe alta cale,fie ea și judiciară.
Atunci când legiuitorul a intenționat plata unor sporuri a adoptat și norme de stabilire efectivă a modului de calcul a acestora, nelăsând la latitudinea angajatorului, a funcționarilor sau a instanței judecătorești exercițiul acestei atribuții exclusiv legislative.
Astfel,în OG 6/2007,în secțiunea a 2-a,intitulată "",legea prevede expres pentru o serie de sporuri cuantumul lor,categoriile de funcționari cărora se adresează și condițiile de acordare iar pentru altele menționează doar procentul maxim ce poate reprezenta sporul urmând ca ordonatorul principal de credite să fixeze prin act administrativ celelalte criterii de aplicare.
Însă,în privința suplimentul postului și a și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o astfel de specificare.
Pe de alta parte, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților, în condițiile art.269 din Codul Muncii si art.998 Cod civil, nu sunt îndeplinite cerințele de fond pentru a fi admisa o astfel de cerere, întrucât existenta prejudiciului invocat de reclamanți nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa.
În cauză,nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale deoarece dreptul la încasarea celor doua sporuri solicitate de reclamanți nu constituie un bun în înțelesul art.1 din Protocol,neavând caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile din moment ce întinderea acesteia depinde de măsurile ce urmează a fi luate de către puterea legislativă și,din alt punct de vedere,nu se poate susține teza existenței unei speranțe legitime în a-și concretiza reclamanții dreptul invocat,în condițiile în care nu există o bază suficientă în dreptul intern constând într-o jurisprudența si concordanta a instanțelor naționale.
Acest ultim aspect rezultă din minuta întâlnirii conducerii cu membrii comisiei " practicii judiciare" din data de 19.11.2008,la punctul 11 al actului menționându-se că se impune promovarea unui recurs în interesul legii pentru tranșarea diferențelor perpetuate în soluționarea acestui tip de litigiu.
În lipsa unui text de lege expres în actele normative privind salarizarea funcționarilor publici care să confere vocație concretă la încasarea celor 2 suplimente precum și în lipsa unui coeficient al celor 2 suplimente stabilit de către legiuitor, tribunalul nu își poate depăși atribuțiile și funcțiunea instituită prin Legea nr.303 și 304/2004 și Cod procedură civilă și să legifereze în locul legiuitorului și în favoarea funcționarilor reclamanți prin obligarea pârâților la plata contravalorii celor 2 suplimente.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții arătând, în esență că interpretarea dată de către instanță ignoră disp. art. 31 din Legea 188/1999 care consacră dreptul și nuv ocația lor la sporurile pretins a le fi plătite.
Neprevederea în OG6/2007 a celor două elemente nu înseamnă scoaterea din vigoare a art. 31, iar omisiunea legiuitorului nu poate lipsi titularii dreptului de valorificarea lor.
Cât privește cuantificarea celor două sporuri, stabilirea lor la 25% are caracter rezonabil, pe de o parte, iar pe de altă parte ea constituie atributul angajatorului și nu a legiuitorului.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Potrivit art.29 lit. c și d) din Legea nr.188/1999, devenit art.31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a) salariul de bază,
b) sporul pentru vechime în muncă,
c) suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și
d) suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OUG nr.2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art.13 din Legea nr.251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr.188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art.31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr.188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul Muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art.31 din Legea nr.188/1999, cât și din prevederile art.1 alin.2 lit. a) nr.OUG92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, probl ema salarizării în mod concret a acestoraar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici, culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu (prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
le prevăzute de art.31 lit."c" și"d" din Legea nr.- sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art.31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr.6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Se mai reține că, potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare nu la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art.126 alin.1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, lor nefiindu-le însă permis ca, în aplicarea legii, să înlocuiască sau să creeze norme de drept pe cale judiciară.
Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin.1 al art.31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul a 25% din salariul de bază, nu poate fi considerată arbitrară, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art.304 raportat la art. 312 ind. 1 alin. 2, 3 Cod procedură civilă să admită recursul formulat de reclamanți, iar pe fond se va proceda conform dispozitivului în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenții, -, -, și, împotriva sentinței civile numărul 64/CA din 23.-01.2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite acțiunea promovată de reclamanții, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava.
1) Obligă pârâta Curtea de APEL IAȘI la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, astfel:
- pentru, și începând cu data de 01.08.2005, dată la care au fost transferați la Curtea de APEL IAȘI:
- pentru - și de la 01.01.2004, data angajării la Curtea de APEL IAȘI;
- pentru începând cu data de 01.03.2004, data angajării la Curtea de APEL IAȘI;
- pentru și începând cu data de 01.08.2005, data angajării la Curtea de Apel.
- pentru începând cu data de 10.07.2007, data angajării la Curtea de APEL IAȘI;
- pentru începând cu data de 17.06.2008, data angajării la Curtea de APEL IAȘI și în continuare până la dispariția situației care îi prejudiciază de aceste drepturi.
2) Obligă pârâții Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, astfel:
- pentru, și începând cu data de 01.01.2004 și până la 01.08.2005;
- pentru începând cu data de 01.06.2004 și până la 01.08.2005;
- pentru, -, -, începând cu data de 01.01.2004 -data angajării la ribunalul Iași;
- pentru începând cu data de 10.05.2005, data angajării la ribunalul Iași;
- pentru, începând cu data de 10.02.2006, data angajării la ribunalul Iași;
- pentru, începând cu 06.03.2006, data angajării la ribunalul Iași;
- pentru începând cu data de 01.04.2008, data angajării la ribunalul Iași;
- pentru începând cu data de 05.05.2008, data angajării la ribunalul Iași;
- pentru începând cu data de 22.09.2008, data angajării la ribunalul Iași - și în continuare până la dispariția situației care îi prejudiciară de aceste drepturi.
3) Obligă pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava I la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru () pentru perioada 01.04. -06.03.2006, dată la care a fost transferată la ribunalul Iași.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
04.06.2009
Tehnored.
05.06.2009
2 ex.
Tribunalul Iași:
- -
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia
