Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 282/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 282/CA/2009

Ședința publică de la 04 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A împotriva sentinței civile nr.1353/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea părților de judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

-obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul gradului în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 și până la încetarea raportului de serviciu, actualizate cu indicele de inflație.

În motivare se arată că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei.

În această calitate are dreptul conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul gradului.

Deși ar fi trebuit să beneficieze de aceste suplimente, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât aplicarea textului legal respectiv a fost suspendată în mod continuu printr-o serie de acte normative.

În drept se invocă dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003, Legea nr.554/2004 și Constituția României.

Prin Sentința nr.1353/CA/2008 Tribunalul Albaa respins acțiunea reclamantei ca prescrisa pentru perioada 1 01 2004-13 10 2005 si a admis in parte acțiunea pentru perioada 14 10 2005-5 11 2008, sume actualizate cu indicele de inflație. Instanța a reținut prin considerentele expuse că pentru perioada 2004 - 2006, plata drepturilor salariale prevăzute în art.31 alin.1 al Legii nr.188/1999 "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare" este suspendată, iar ca urmare a încetării suspendării, aceste reglementări au fost repuse în vigoare,astfel că aceste drepturi se cuvin a fi acordate, fiind aplicate prin analogie dispozițiile art.9 din OG nr. 119/1999 privind controlul financiar în privința procentelor acordate.

Împotriva hotărârii a declarat recurs parata solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea recursului se susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale, art.31 din Legea nr.188/1999, deoarece aceste drepturi nu au fost cuantificate si nici determinate sau determinabile prin lege, astfel că nu pot fi acordate in lipsa legislației care sa le individualizeze.

În drept se invocă prevederile Legii nr.188/1999, Legii nr.53/2003, Legii nr.544/2004.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997

Prin întâmpinare, intimata reclamanta solicită respingerea recursului, pe motiv că instanța a interpretat corect prevederile legale, drepturile în litigiu, deși introduse în textul legii, au fost suspendate în 2004 - 2006,astfel că după încetarea suspendării nimic nu împiedică instanța de judecata să le acorde.

Instanța apreciază recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente:

Analizând cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat,interpretat și aplicat greșit prevederile legale. Astfel,ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:

Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit.c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului".

Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit:"Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"

În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.

Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.

Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.

Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamantul când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern de 25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că în speță reclamantul nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și în concluzie nu se poate reține că este nesocotit dreptul de proprietate al reclamantei astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

În ce privește apărarea reclamantei cu privire la încălcarea art.53 din Constituția României se reține că nici aceasta nu este fondată întrucât drepturile solicitate de reclamantă nefiind reglementate sub toate aspectele care conturează conținutul lor, concluzia este că reclamanta nu are încă aceste drepturi,nefiind drepturi actuale, acțiunea fiind prematură.

Instanța consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică,fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșita a legii și a probelor dosarului,astfel că sunt incidente prevederile art.304 pct.9,art.304 /1 pr. civ. și recursul paratei se va admite ca fondat în temeiul art.312 al 1. pr. Civ, se va modifica sentința atacata si se va respinge acțiunea in contencios administrativ.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A JUDEȚULUI A împotriva sentinței nr.1353/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr- și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A JUDEȚULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./03.04.2009

Jud.fond -

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 282/2009. Curtea de Apel Alba Iulia