Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 291/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 291

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI împotriva sentinței nr.4234 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul revizuient INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D și intimații, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.4234 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins cererea de revizuire a sentinței nr. 603/6.03.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- formulată de revizuientul IPJ D, în contradictoriu cu intimații, MIRA și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Că, potrivit art.322 Cod pr. civilă revizuirea unei hotărâri definitivă în instanța de apel sau neapelare, precum și unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul în următoarele cazuri: dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; dacă obiectul pricinii nu se află în ființă; dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză; dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere; dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță; dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa; dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În speță însă, revizuentul IPJ Dai nvocat faptul că după natura litigiului - Litigiu de muncă - competenta era Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, iar nu Secția Contencios Administrativ și Fiscal, motive ce nu se încadrează în nici una din ipotezele strict și limitativ enumerate în textul de lege mai sus evocat.

Fiind o cale de atac extraordinară nu poate fi promovată decât în situațiile excepționale și limitativ prevăzute de lege.

De altfel revizuient a formulat "Întâmpinare" în fața instanței de fond, prin care nu a invocat lipsa calității de funcționar public a reclamantei.

Ipoteza învederată de revizuient, respectiv cea prevăzută de art.322 pct.1 Cod pr. civilă ar presupune ca dispozitivul să conțină două sau mai multe dispoziții ce se exclud una pe cealaltă conducând la o imposibilitate practică de executare, ceea ce nu este cazul dispozitivului sentinței ce face obiectul revizuirii.

Împotriva sentinței a declarat recurs IPJ D ce a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

Se arată că instanța investită cu soluționarea căii extraordinare de atac a reținut că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 322 Cod pr. civilă, dar și aspectul că prin întâmpinare, în dosarul de fond, nu s-a invocat lipsa calității de funcționar public a reclamantei.

Se mai arată că în mod netemeinic IPJ Daf ost obligat să plătească prima de concediu reclamantei întrucât aceasta era încadrată la nivelul instituției ca personal contractual și nu ca funcționar public și acesteia nu-i erau aplicabile prevederile OG 38/2003 privind salarizarea.

Examinând recursul prin priosma motivelor invocate, dar și din oficiu instanța îl apreciază neîntemeiat.

Prin sentința nr. 4234/2007, instanța de fond a respins cererea de revizuire, reținând că motivele expuse nu se încadrează în ipotezele strict și limitativ enumerate de lege pentru a fi promovată această cale de atac extraordinară și că ipoteza învederată de revizuient, respectiv cea prevăzută de art. 322 pct. 1 Cod pr. civilă, ce presupune ca dispozitivul să conțină două sau mai multe dispoziții ce se exclud una pe cealaltă conducând la o imposibilitate practică de executare.

Examinând cererea de revizuire, instanța constată că într-adevăr revizuienta a motivat-o în drept pe dispoz. art. 322 pct. 1 Cod pr. civilă, apreciind că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (fiind personal contractual și nu funcționar public), astfel că titlul executoriu conține dispoziții ce nu se pot duce la îndeplinire.

Art. 322 pct. 1 din Codul d e păr. Civilă dispune că revizuirea unei hotărâri rămase definitive se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.

Acest text de lege se referă la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Apreciind că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii instanței de fond, Curtea potrivit art. 312 Cod pr. civilă va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuientul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI împotriva sentinței nr.4234 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

red. Jud. G

Ex.2//15.04.2008

Jud. fond L

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 291/2008. Curtea de Apel Craiova