Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 299/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 299/CA
Ședința publică de la 02 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurent INSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI I, cu sediul în I, str. -, nr. 60, județul I, în contradictoriu cu intimații:, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 3966/CA/21.12.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul lași sub nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului I, Prefectul Județului I și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata sporului de fidelitate pentru perioada 1.01.2005- 31.12.2005 și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că Ordonanța Guvernului nr. 38/30.01.2003 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în cuprinsul art. 6: "Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
În aplicarea acestei dispoziții a fost emis Ordinul nr. 132/09.02.2004. Conform art. 5.1 din acest ordin, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, beneficiază de spor de fidelitate calculat la salariul de bază astfel:
pentru o vechime de 1 an, până la 2 ani, inclusiv, procentul de 4 %
pentru o vechime de peste 2 ani și până la 5 ani, inclusiv procentul este de 8%, 10 %.
Pentru o vechime de peste 5 ani și până la 10 ani, inclusiv, procentul este de 10 %.
Pentru o vechime de peste 10 ani și până la 15 ani, procentul este de 13 %
pentru o vechime de peste 15 ani și până la 20 de ani, inclusiv procentul este 16 %
pentru o vechime de peste 209 ani, procentul este de 20 %.
În continuare, în art. 5.2 se definește activitatea ce intră sub incidența prezentei dispoziții ca fiind "perioada cât polițiștii au făcut parte din cadrele militare în activitate, au îndeplinit serviciul militar în termen sau cu termen redus, au fost elevi ai unei instituții militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract, concentrați, mobilizați sau în prizonierat.
Prin activitatea desfășurată în calitate de polițist se înțelege perioada în care aceștia au avut raporturi de serviciu în această calitate.
Prin activitatea desfășurată în calitate de funcționar public se înțelege perioada lucrată în această calitate.
Prin activitate desfășurată în calitate de personal contractual se înțelege perioada lucrată în această calitate cu contract de muncă, pe durată determinată sau nedeterminată".
Potrivit acelorași norme metodologice de aplicare a art. 6, "sporul se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare în care s-a îndeplinit condiția de vechime. Cei care îndeplinesc condiția de vechime pe data de întâi ale lunii, beneficiază de sporul respectiv începând cu această dată".
În art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor se arată că în anul 2005, aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38 /30.01.2003 se suspendă.
Potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.
Totodată, conform art. 64 din același act normativ, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, la expirarea perioadei de suspendare, actul normativ sau dispozițiile afectate de suspendare intrând, de drept în vigoare.
Măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege, încetează doar prin abrogare, abrogare care în speță nu s-a produs până la data introducerii cererii.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pârâții și chematul în garanție au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamanților.
A fost invocată în cursul procesului excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedând la soluționarea cu prioritate a acestor excepții de procedură peremptorii, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul procedură civilă, prima instanță a apreciat că pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față deoarece nu se află în raporturi de serviciu directe cu reclamantul, Inspectoratul de Poliție al Județului I figurând ca angajator al acestuia.
Ca o consecință a respingerii cererii reclamanților cu privire la pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instanța a respins ca rămasă fără obiect și cererea acestui pârât de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acesta, instanța a considerat că este întemeiată deoarece, potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 lit. e și art. 3 alin. 1 pct. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții privind administrarea veniturilor statului și deschiderea creditelor necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, neavând putere de dispoziție cu privire la aprobarea bugetului pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Prin sentința civilă nr. 3966//21.12.2007, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acesta și a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin aceeași sentință a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului I și Prefectului Județului I și i-a obligat, pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului I să plătească sporul de fidelitate aferent perioadei 01.01.2005 - 31.03.2005, reprezentând 16% din salariul de bază, și pe pârâtul Prefectul Județului I să plătească reclamantului sporul de fidelitate aferent perioadei 01.04.2005 - 31.12.2005, reprezentând 16% din salariul de bază, cu actualizarea sumelor în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin adeverința depusă la dosar (fila 35), emisă de Prefectul Județului I, reclamantul a făcut dovada faptului că a avut calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului, apoi în cadrul Prefecturii
În ceea ce privește solicitarea reclamantului referitoare la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salarul de bază, condițiile de acordare a acestui spor fiind stabilite prin art. 5 al Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 132/09.02.2004.
Prin adresa nr. 1799/24.10.2007 aflată la fila 37 dosar, reclamantul a făcut dovada întinderii sporului de fidelitate cuvenit pentru perioada solicitată, aplicarea prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 fiind suspendată prin art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2004, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2005, însă această suspendare nu a mai fost menținută de legiuitor și pentru perioada următoare.
Astfel, pe perioada suspendării dispozițiile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 nu și-au putut produce efectele și deci sumele nu au putut fi în concret acordate deoarece s-ar fi adus atingere legilor bugetare (legi organice conform prevederilor art. 62 lit. b din Constituția României).
De altfel, și din punct de vedere al tehnicii legislative a fost posibilă suspendarea unui act normativ sau a unei dispoziții dintr-un act normativ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior (dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public care este o lege organică fiind suspendate de prevederile altor legi organice care sunt legi bugetare).
În această situație se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
Alineatul 2 prevede că la "expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
În conformitate cu prevederile art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 republicată, "prelungirea suspendării actului normativ ori a dispoziției de suspendare poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese cu aplicare de la data expirării suspendării".
Măsura suspendării aplicării dispozițiilor în materie de spor de fidelitate nu poate echivala cu o restrângere definitivă a acestui drept, acele prevederi legale instituind doar o măsură temporară determinată de considerente de natură bugetară.
De asemenea, sporul de fidelitate aparține aceleiași categorii de drepturi suplimentare ca și prima de concediu, existând rațiuni similare celor avute în vedere la pronunțarea deciziei nr. XII/2007, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la acordarea acestui spor pentru perioada pentru care plata lui a fost suspendată.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Prefectul Județului
În motivarea recursului s-a arătat că Prefectul Județului I nu poate fi obligat la plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând sporul de fidelitatea atât timp cât ordonatorul principal de credite, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nu alocă sume de bani în acest scop.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Analizând sentința atacată, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public si personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Aplicarea prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 a fost suspendată prin art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2004, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2005.
Curtea consideră că suspendarea dispozițiilor legale menționate mai sus nu înseamnă că drepturile cuvenite nu mai sunt datorate, fiindcă aceasta ar echivala cu privarea destinatarilor normei juridice de drepturile acordate prin lege. Atât timp cât prin lege s-au stabilit anumite drepturi salariale în favoarea unor subiecte de drept, nu este de admis interpretarea potrivit căreia suspendarea exercițiului drepturilor influențează definitiv drepturile respective, în sensul că nu ar fi datorate. Instituția bugetară are obligația plății tuturor drepturilor salariale cuvenite personalului, aspectele de ordin legislativ, administrativ sau financiar ori disfuncționalitățile acestora neputând afecta existența sau cuantumul drepturilor imperativ prevăzute de lege. Suspendarea exercițiului drepturilor ar putea să determine cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu negarea existenței acestora.
În raport de acest aspect se observă că situația suspendării plății sporurilor de fidelitate este asemănătoare cu cea a suspendării dreptului la prima de concediu de odihnă prin acte normative succesive. În acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut în două recursuri în interesul legii (deciziile nr. 22/2005 și nr. 12/2007) că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși stingerea dreptului fiindcă nu există în actele normative de suspendare nici o referire la desființarea exercițiului dreptului la prima de concediu de odihnă . Acest raționament este aplicabil și în speță, pentru a nu se ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie lipsit de substanța sa și, practic, să devină lipsit de valoare.
Drepturile polițiștilor, funcționari publici cu statut special, se acordă, de regulă, de către instituția cu care aceștia se află în raporturi de serviciu și în care își desfășoară activitatea.
Având în vedere că în baza probelor administrate în cauză rezultă că reclamantul s-a aflat în raport de serviciu cu Inspectoratul de Poliție al Județului I, apoi cu Prefectul Județului I, așa cum reiese din adresa nr. 17991/24.10.2007 (fila 37 din dosarul primei instanțe), Curtea consideră că reptului reclamantului la sumele reprezentând spor de fidelitate îi corespunde obligația corelativă de plată a acestora doar de către instituția publică pârâtă cu care reclamantul s-a aflat în raport de serviciu, nu și de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Așa fiind, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Solicitarea Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul de a se admite excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu poate fi examinată deoarece a fost invocată de o parte care nu a declarat recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către Prefectul Județului I împotriva sentinței civile nr. 3966//21.12.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.05.2008.
Președinte judecător judecător
--- - - - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Jud. fond:,
Tribunalul Iași
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta