Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2992/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2992
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxxxxx
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și pârâții PRIMĂRIA TG J, CONSILIUL LOCAL TG J împotriva sentinței nr. 334 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal, au lipsit recurenții reclamanți, și recurenții pârâți PRIMĂRIA TG J, CONSILIUL LOCAL TG
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.334 din 24 februarie 2009, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Tg. J și Consiliul Local Tg.
Au fost obligat pârâții la plata către reclamantă a sumelor de bani reprezentând suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, aferente perioadei 04.12.2005-02.02.2009 data pronunțării sentinței, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă cererea privind obligarea la plata în continuare.
A fost admisă prescripția dreptului la acțiune.
S-a respins ca prescrisă cererea reclamanților pentru perioada 1.11.2005 - 03.12.2005.
În considerentele sentinței Tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici la Primăria Tg-J conform copiei cărților de muncă consemnate cauzei iar drepturile solicitate prin cererea introductivă se constată că au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, începând cu data de 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării, devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamantei întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
S-a reținut că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu au abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
Cu motivarea expusă, tribunalul a concluzionat că drepturile solicitate de reclamanți sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
În raport de data sesizării instanței cu cererea dedusă judecății, respectiv 04 decembrie 2008, tribunalul a constata că reclamanții solicită acordarea drepturilor bănești în expresia celor două suplimente începând cu luna noiembrie 2005, ori aceste drepturi au caracter patrimonial.
Din oficiu, instanța în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă a pus în discuția părților în ședința publică din 02 februarie 2008 excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile imperative ale art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 1 ce se coroborează cu textele de lege enunțate, dreptul la acțiune având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de trei ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamanților a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamanții au investit instanța cu soluționarea prezentei cereri la 04.12.2008, s-a constatat din oficiu că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 1 noiembrie 2005 - 03 decembrie 2005, acestea fiind solicitat așadar după împlinirea termenului de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Analizând cererea însă sub aspectul acordării procentului de 25% aferent suplimentului postului și respectiv treptei de salarizare din salariul de bază, tribunalul a apreciat că cererea nu poate fi promovată, în același sens fiind formulate în cauză și apărările pârâtelor.
Dacă legislația în materie așa cum s-a expus anterior prevede în mod expres că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului, cu referire la cuantificarea acestor sporuri, s-a constata că la data soluționării prezentei cauze nu există cadrul legal privitor la mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, neexistând în consecință bază și temei legal pentru a se calcula, cuantifica cele două suplimente solicitate prin prezenta cerere, pentru calcularea lor, ca părți componente ale salariului fiind necesare existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuții care potrivit legii revin legislativului sau executivului după caz.
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3.07.2008, care statuează că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe calea judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, neavând astfel posibilitatea sau competența rationae materie să se substituie puterilor statului în privința acordării efective a dreptului care este prevăzut de lege, dar care în prezent nu poate fi exercitat efectiv.
De altfel, în cazul suplimentului postului și treptei de salarizare, legea nu a reglementat modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea prin lege a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. Prin interpretarea legii, reține că practic stabilirea cuantumului celor două suplimente revine Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau executării ei.
Referitor la cererea pentru acordarea drepturilor pentru viitor, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, întrucât creanța nu este certă lichidă și exigibilă, acordarea sumelor depinzând de păstrarea calității de funcționar public de către reclamant și de evoluția cadrului legislativ în materia salarizării acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și pârâții PRIMĂRIA TG J, CONSILIUL LOCAL TG J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanții a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 lit. c și d din legea 188/1999 republicată.
Au mai arătat recurenții reclamanți că suspendarea dispusă prin actele normative ale Guvernului și-a încetat aplicabilitatea la data introducerii acțiunii, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei devenind actual.
S-a susținut că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007, în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricărei alte obligații de plată ale autorităților sau instituțiilor publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
S-a arătat că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că se impune admiterea în totalitate a acțiunii.
Recurenții reclamanți au susținut că instituția unde își desfășoară activitatea a fost în imposibilitate de a acorda drepturile solicitate, atât timp cât Legea nu prevede cuantumul acestor drepturi, cuantum ce nu e prevăzut de nicio reglementare legală ulterioară.
Recurenții pârâți au susținut că în perioada 2004-2006 drepturile solicitate au fost suspendate succesiv prin dispozițiile exprese ale OUG92/2004 și OG2/2006.
S-a mai arătat, de asemenea, că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator iar reclamanții nu justifică nicio bază legală pentru calcularea drepturilor salariale solicitate.
Examinând recursul formulat de reclamanți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări expres privind cuantumul dreptului si pentru ca drepturile reclamantei sa nu ramana in continuare virtuale, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se instituie într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Recursurile pârâților vor fi respinse ca nefondate pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursurile pârâților, va admite recursul reclamanților, va modifica sentința în sensul că va obliga pârâții la plata către reclamanți a celor două suplimente în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG. J, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG. J împotriva sentinței nr. 334 din 02 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâții la plata către reclamanți a celor două suplimente în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
Tehnored SI 2ex./29.06.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie