Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 321
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea PREȘEDINTE SECȚIE
- -- JUDECĂTOR
- -- JUDECĂTOR
- -- GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre pronunțare recursurile declarate recurenții-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B și recurenții-reclamanți:, G, C-, împotriva sentinței civile nr.415/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 11 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău reclamanții, G, C-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B, au solicitat obligarea pârâților la plata dispozițiilor constând în sporul de 30 % din salariul lunar pentru perioada 01.09.2002 la zi, actualizate în raport de coeficientul de inflație și să efectueze mențiunile corespunzătoare, în evidențele privind salarizarea și acordarea sporului, pe aceeași perioadă.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că potrivit art. 28 din OUG43/2002 ofițerii de poliție detașați la. primesc un spor de 30 % din salarii de bază lunar, spor care aceștia nu l-au primit deoarece nu au fost detașate la DNA. Că această dispoziție legală este discriminatorie potrivit art. 2 alin. 2 din OUG137/2000, avantajând doar anumite persoane deși toți îndeplinesc aceleași atribuții. Că potrivit art. 6 din Codul Muncii la muncă egală se garantează plata legală iar art. 23 din Declarația Drepturilor Omului exclud privilegiile și discriminările dintre cetățeni.
Prin întâmpinare pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepțiile: necompetența materială a instanței, prescripția dreptului la acțiune, lipsa calității sale procesuale pasive.
Susține că pârâții și sunt autorități centrale și astfel competența potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 revine curții de apel, că dreptul la acțiune, potrivit art. 66 alin. 1 din Legea 53/2003 se prescrie în termen de 3 ani, că nu are raporturi juridice specifice funcției cu reclamanții și astfel nu are nici calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei arată că sporul de 30 % a fost acordat ofițerilor de poliție detașați la.A, or reclamanții nu au fost detașați și nu li se cuveneau sporul solicitat. Că nu este relevant criterii de discriminare invocat, deoarece cele două categorii de ofițeri nu îndeplinesc aceleași activități.
Ministerul Internelor și reformei Administrației () prin întâmpinare invocă excepția prescripției deoarece potrivit art. l alin. 1 din decretul 167/1958 dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei se susține că sporul se cuvine ofițerilor de poliție detașați la Direcția Națională Anticorupție () iar reclamanții nu îndeplinesc condiția de a fi detașați și nu sunt criterii de discriminare excluderea privilegiilor atunci când este bazat pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim. Că acest scop se acordă numai ofițerilor detașați în cadrul Se mai arată că ordonanța a fost aprobată prin lege și nu este permisă contestarea legilor, singurul control final cel de neconstituționalitate.
Prin sentința 415/2007 pronunțată în materia contenciosului administrativ s-a respins excepția necompetenței materiale, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și excepția prescripției pentru perioada 01.09.2002 - 03.07.2004. S-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții și B să plătească reclamanților sporul de 30 % acordat în baza art. 28 al. 3 din OG 43/2002 actualizat la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul R, instanța urmează aor espinge având în vedere că potrivit Legii nr.360/2002 și a Legii nr.218/2002, polițistul este funcționar public civil, cu statut special care exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română, ca instituție specializată a statului, iar conform art.91 indice 1 din Legea nr.188/1999 modificată prin Legea nr. 251/ 2006 cauzele care au ca obiect raportul de serviciul al funcționarului public, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul General ai Poliției Române, instanța o va admite, urmând a respinge acțiunea față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că raportul de serviciu al reclamanților este cu Inspectoratul de Poliție al Județului B și nu a R, J B fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, R nu are calitatea de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și IPJ B primind creditele bugetare alocate de Ia Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții R și A, pentru perioada 1.09.2002-3.07.2004, instanța o va admite, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin. l din Decretul nr.167/1958, iar reclamanții au avut posibilitatea de a-și exercita dreptul Ia acțiune în termenul stabilit de lege, instanța neputând reține susținerea reclamanților că prescripția nu poate opera atâta timp cât dreptul nu Ie-a fost recunoscut.
Pe fondul cauzei, instanța reține faptul că reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară din cadrul J B, fiind desemnați în această funcție prin ordin al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă în baza dispozițiilor art.201 alin.3 Cod procedură penală și art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Conform art.28 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară, detașați la Departamentul Național Anticorupție au primit un spor de 30% din salariul de bază lunar, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară, care nu au fost detașați la.A, dar îndeplinesc în virtutea funcțiilor pe care le au, au muncă egală în soluționarea infracțiunilor de corupție.
Ca urmare, instanța reține faptul că prin acordarea sporului de 30% numai ofițerilor de poliție judiciară din cadrul A, a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume o retribuție egală pentru o muncă egală, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie și anume: art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art.126 alin. 1 din Constituția României.
De asemenea, art.1 alin.2 din G nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 și modificată prin Legea nr. 27/2004, prevede principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate, în special în exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Instanța, nu poate reține apărarea pârâților conform căreia nu a existat nici o discriminare ci doar dispozițiile legale speciale care instituie drepturi în privința anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară, fiind un tratament juridic diferit, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate, deoarece reclamanții se află în situații analoage cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul A, sub aspectul desfășurării activităților, în ciuda considerentelor diferite, care țin de specificul infracțiunilor cercetate, ceea ce nu justifică un tratament diferit, deoarece nu se atinge un grad suficient de justificare obiectivă și rezonabilă de natură a induce distincții sub aspect salarial.
Instanța mai reține faptul că prin Decizia nr. VI din 15.01.2007, pronunțată ele Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă. în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 28 alini. 4 din G nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art.28 alin.4 din G nr.43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție, stabilindu-se că de drepturile salariale prevăzute de textele de lege menționate, se cuvin tuturor magistraților pentru eliminarea oricărei discriminări dintre diferite categorii a magistraților cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, impunându-se ca pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor.
De asemenea, prin Hotărârea nr.219/1.08.2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a statuat că dispozițiile art.28 din G nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul cărora în condiții de pregătire profesională ca și în condiții de muncă egale, s-a acordat numai unor categorii de ofițeri de poliție judiciară, un spor de 30% din salariul de bază lunar, sunt discriminatorii, dispozițiile art.28 alin. 4 fiind abrogate de legiuitor prin G nr.27/29.03.2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚENE
Reclamanții Critică hotărârea de fond sub aspectul greșitei rețineri a prescripției dreptului la acțiune deoarece Decretul 167/1958 introduce prescripția ca o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a unui drept, or acest drept nu le-a fost recunoscut până în prezent și nu se poate reține pasivitatea reclamanților. Mai mult Ordonanța de urgență a Guvernului 43/2002 nu prevede acest drept pentru reclamanți.
Pârâtul Ispectoratul de Poliție al Județului B arată că sporul de 30 % a fost acordat ca urmare a condițiilor sporite de dificultate de realizare a actelor de procedură. Că nu este fundamentat criteriu de discriminare invocat de reclamanți întrucât activitățile desfășurate de reclamanți sunt diferite. Sunt invocate și hotărârile 271/2007, 418/2007 prin care, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că faptele sesizate nu îmbracă forma discriminării.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative arată că greșit instanța de fond a reținut că ar fi avut o discriminare din punctul de vedere al salarizării, că nu există similitudini dintre situația ofițerilor judiciariști și magistrați, invocând decizia 6/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că potrivit art. 28 al. 5 din OUG43/2002 doar ofițerii detașați aveau dreptul la sporul de 30 %, reclamanții neîntrunind condiția esențială, aceea a detașării, că faptele de corupție pot fi cercetate doar de ofițerii detașați la. și nu de alți ofițeri judiciariști, cum greșit a reținut instanța. Se mai arată că reclamanții nu invocă un act material de discriminare ci chiar o prevedere legală. De asemenea, se susține că sunt două categorii de polițiști din care doar uneia îi este recunoscut dreptul la sporul de 30 % și în consecință nu este vorba de necunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci neacordarea acestui drept printr-o lege. Că în acest context dacă s-ar reține că discriminarea ar rezulta dintr-o situație de drept s-ar ajunge la situația absurdă ca o persoană care a respectat dispozițiile legii să fie obligată la despăgubiri. Se susține de asemenea că prin acordarea sporului reclamanților se încalcă atât dispozițiile OUG 43/2002 cât și cele din OG38/2003, că nu există discriminare când deosebirea, restricția, preferința este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, diferențierea de tratament având la bază criteriu detașării și nu poate exista discriminare ca urmare a detașării unei persoane ale căror drepturi sunt prevăzute și prin art. 47 al. 2 din Codul Muncii. Se invocă de către recurent și dispozițiile din hotărârile 271/2007, 419/20076, 418/2007 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării precum și faptul că nimănui nu îi este permisă contestarea legilor și singura autoritate care poate să le cenzureze fiind Curtea Constituțională.
Instanța verificând sentința recurată cu respectarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și în limitele motivelor de recurs invocate de recurenți, constată nefondate recursurile, instanța de fond reținând o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și făcut o corectă aplicare a legii.
Referitor la recursurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratului Județean de Poliție B
Potrivit art. 28 al. 3 din OUG43/2002 ofițerii de poliție judiciară beneficiază de drepturile bănești și materiale prevăzute de Legea 138/1999 iar potrivit alin. 4, primesc pentru activitatea specializată de combaterea infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară. Această dispoziție legală a fost păstrată de legiuitor și prin modificările ulterioare aduse acestui text de lege prin Legea 161/2003, OUG24/2004, Legea 601/2004, OUG134/2005.
Așadar, ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul beneficiază de sporul de 30 % nu ca un drept aferent detașării ci, așa cum consacră fără echivoc legea, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție pe care o desfășoară.
Așadar, susținerea de către cele două recurente privind acordarea sporului de 30 % ca urmare a detașării ofițerilor judiciariști la. nu poate fi primită, fiind chiar contrară dispozițiilor legale și nici critica potrivit căreia diferențierea între aceștia s-a realizat ca urmare criteriului obiectiv al detașării nu poate fui primite.
În acest context, pentru a stabili dacă a existat o formă de discriminare în sensul prevăzut de art. 2 din OUG 137/2000 trebuie analizate, în raport de dispozițiile legale, dacă sunt sau nu comparabile, activitățile ofițerilor judiciariști și a celor care au desfășurat activitate în cadrul
Potrivit art. 13 din OUG43/2002 în competența infracțiunile prevăzute de Legea 78/2000 dacă valoarea pagubei este mai mare de 500.000 Euro sau sunt săvârșite de persoanele expres prevăzute în această lege precum și unele infracțiuni prevăzute de Codul penal și de Codul Vamal dacă valoarea pagubei este mai mare de 1.000.000 lei.
Așadar, ofițerii judiciariști și cei din cadrul desfășoară activitatea de urmărire penală conform art. 201 Cod procedură civilă pentru aceleași tip de infracțiuni diferențierea activității acestora regăsindu-se fie în valoarea pagubei, fie a persoanelor care săvârșit infracțiunea, activitatea acestora desfășurându-se sub conducerea și controlul nemijlocit al procurorilor (art. 209 Cod procedură civilă).
Instanța reține că diferențierea activităților ofițerilor judiciariști are mai degrabă o dimensiune cantitativă și astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, activitățile desfășurate de ofițerii judiciariști sunt comparabile oricare ar fi structura în care, la un moment dat, își desfășoară activitatea și sub acest aspect nu se fondează nici critica privind distincția dintre cele două categorii de persoane din cadrul poliției judiciare.
Este adevărat că poate exista o diferență de tratament întemeiată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, însă în prezenta cauză, chiar dacă scopul a fost legitim, criteriu nu își găsește justificarea obiectivă și astfel acordarea sporului de 30 % numai ofițerilor judiciariști din cadrul A constituie o discriminare în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 din OG137/2000 (R).
Susținerea recurenților că legea nu discriminează deoarece aceasta nu poate fi "nelegală" și că nu poate fi contestată în fața instanțelor de judecată și numai în fața Curții Constituționale nu este pe deplin exactă.
Este adevărat că respectarea Constituției, supremației sale și a legilor este obligatorie (art. 2 (5) Constituție) însă prin art. 16 din Constituție este consacrat principiul nediscriminării. Mai mult, potrivit art. 20(2)din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne (inclusiv Constituția) au prioritate reglementările internaționale, iar potrivit art. 148(2)din Constituție, tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, aui prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Așadar, "nelegalitatea" invocată nu este apreciată arbitrar de instanță, ci este în căderea instanței să verifice chiar concordanța dintre lege și Constituție (dacă legea este abrogată la data verificării) cât și dreptul incident în condițiile art. 21 și 148 din Constituție.
Sub acest aspect în condițiile în care dispozițiile legale realizează direct sau indirect o discriminare iar într-o astfel de împrejurare devin aplicabile dispozițiile din tratatele la care România este parte sau reglementările obligatorii ale reglementărilor comunitare, instanța este obligată să constate, cu înlăturarea dreptului intern, încălcarea dispozițiilor prioritare în aplicare.
În speță, așa cum s-a reținut și de instanța de fond, dispoziția legală prin care s-a realizat discriminarea reclamanților este contrară art. 23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
II. Referitor la recursul reclamanților
Este adevărat că reclamanții nu au avut un drept consacrat prin lege și tocmai excluderea lor prin lege de la dreptul la sporul de 30 % constituie descriminarea invocată de aceștia. Dreptul la active este determinat de existența discriminării și nu de recunoașterea unui drept subiectiv care constituie elementul în raport cu care s-a realizat discriminarea.
Așa fiind, instanța de fond a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor Decretului 167/1958, recursul reclamanților fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE
Respinge, ca nefondate, recursurile contencios administrativ promovate de recurenții - pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B și de recurenții - reclamanți, G, C-, împotriva sentinței civile nr.415/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
- - JUDECĂTORI: Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Loredana Albescu
- -
- -
GREFIER,
- -
Red. /
Red.
tehnored. 2 ex. 21/22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea | JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 3: Loredana Albescu |
Grefier, |
Judecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Loredana Albescu
