Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 333/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr. 6202/86//2008 - Legea 188/1999-

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 333

Ședința publică din 19 februarie 2009

PREȘEDINTE: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 3: Sas Remus

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de revizuienta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în mun. B, nr. 5, jud. B, în numele DGFP S, împotriva sentinței nr. 63 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 19 februarie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr. 1321 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 2358/COM/2006) s-a admis acțiunea formulată de către contestatorii, -, și, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice după cum urmează:

- s-a anulat actul emis de intimată, respectiv adresa nr. 6423/25.05.2006;

- a fost obligată intimata să emită decizia prin care să opereze modificările în încadrarea și stabilirea drepturilor și obligațiilor contestatorilor în sensul acordării sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 30% din salariul de încadrare după cum urmează:

- pentru contestatorii, -, și începând cu data de 04.03.2004, data înscrierii în Asociația Consilierilor Juridici, valoare ce va fi actualizată la indicele de inflație;

- pentru contestatorii și începând cu data de 25.05.2006, data înscrierii în Asociația Consilierilor Juridici, valoare ce va fi actualizată la indicele de inflație;

- pentru contestatoarea începând cu data de 04.03.2004, data înscrierii în Asociația Consilierilor Juridici, până la data de 01.11.2004, valoare ce va fi actualizată la indicele de inflație.

Sentința a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului promovat de către pârâta B (decizia nr. 678 din 16.11.2006 a Curții de APEL SUCEAVA, dosar nr-).

În motivarea soluțiilor instanțele au avut în vedere faptul că reclamanții sunt consilier juridici și că drepturile bănești acordate sunt prevăzute în Legea nr. 514/2003, Statutul profesiei de consilier juridic și Codul Muncii.

La data de 20.08.2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat cerere de revizuire a sentinței nr. 1321/01.06.2006 întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 motivat de faptul că prin decizia nr. 78 din 5 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii a decis că dispozițiile Legii nr. 514/2003 și Statutul funcționarilor publici se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.

Cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința nr. 63 din 30 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu constituie "act nou" în accepțiunea art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă; că o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, nu are efect asupra hotărârilor judecătorești pronunțate anterior datei publicării în Monitorul Oficial.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva sentinței nr. 63 din 30.10.2007 considerând-o ca nelegală. A solicitat admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

- Decizia nr. 78/05.11.2006 privește litigiile al căror obiect este plata sporurilor de mobilitate și de confidențialitate; prin această decizie - pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, deci având putere obligatorie - s-a stabilit că cele două sporuri nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici.

- Decizia 78/2007 se constituie într-un " înscris nou" în sensul prev. de art. 322 pct. 5 cod pr. civilă.

Recursul este nefondat.

Cererea de revizuire fost întemeiată pe prev. art. 322 pct. 5 cod pr. civilă - dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților - invocându-se ca act nou Decizia 78 din 5 noiembrie 2009 a ICCJ, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Prevederea cuprinsă în art. 322 cod pr. civilă este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părți. În interesul art. 322 pct. 5 cod pr. civilă, înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cerere revizuirea trebuie să fi fost "descoperit" după darea hotărârii în sensul că el a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Decizia 78/5.11.2007 a ICCJ nu se încadrează în cerințele prev. de art. 322 pct. 5 cod pr. civilă ca act nou; la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită - 1321/ 01.06.2006- nu era pronunțată Decizia 78/2007.

Acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate, pentru viitor, va fi rezolvată conform actelor normative pentru salarizarea funcționarilor publici și a legislației specifice autorității sau instituției publice în care salariații își desfășoară activitatea.

Așa fiind, față de cele sus-menționate recursul este nefondat urmând ca în baza art. 312 cod pr. civilă să fie respins ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în mun. B, nr. 5, jud. B, în numele DGFP S, împotriva sentinței nr. 63 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/17.03.2009

Președinte:Nechifor Veta
Judecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 333/2009. Curtea de Apel Suceava