Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 336/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.336/2008
Sedința publică din data de 7 februarie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTORI: Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.2321 din data de 30.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect obligarea la plata primelor de vacanță, potrivit Legii nr.188/1999.
La apelul nominal, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recurenta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 Cod pr.civ. ( fila 2 ).
Curtea, apreciază ca fiind suficiente probele administrate pentru justa soluționare și în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2321 din 30 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de contencios administrativ și fiscal- de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2001-2005, sume actualizate cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de funcționar public, aceasta fiind angajată a Casei Județene de Pensii C în perioada 1 februarie 2001-16 februarie 2005.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici aveau dreptul ca, pe lângă indemnizația de concediu, să
primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozita separat.
Dreptul menționat a fost ulterior suspendat prin dispozițiile art. 30 alin 2 din OUG nr. 33/2001 până în data de 1 ianuarie 2002, acest termen de suspendare fiind prelungit prin Legile nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat până la data de 31 decembrie 2005.
La expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare a reintrat în vigoare, astfel cum arată art. 64 alin 2 din Legea nr. 24/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 38 din Constituția României "salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condițiile grele, precum și alte situații specifice".
Reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice a fost menționată prin legea de revizuire a Constituției nr. 375/2003, iar conform art. 53, alin 1 și 2 "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică" și "să fie aplicată nediscriminatoriu".
Textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea funcționarilor publici prin prisma dispozițiilor constituționale suscitate, sunt apreciate de către instanță ca fiind date prin încălcarea normelor constituționale mai sus menționate, cu atât mai mult cu cât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu, și prima de vacanță și, ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanțe de urgență, ci doar printr-un act normativ de aceeași putere.
Potrivit prevederilor art. 18 din Codul muncii în vigoare la data suspendării, "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu", prevederi reiterate și de Legea nr. 53/2003 - respectiv Codul muncii în vigoare.
Referitor la reactualizarea sumelor datorate, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 78 din Codul muncii, în cazul când angajatorul nu plătește anumite sume la timp, "instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul". Fiind un conflict de muncă și existând drepturi salariale restante, instanța a reținut obligativitatea obligării pârâtei la reactualizarea, indexarea și majorarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii, arătând în motivare că, potrivit art. 34 alin 2 din Legea funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Prevederile art. 38 din Codul muncii, ca și reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă prevede: "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Însă, se arată că, în neacordarea acestor sume pârâta s-a orientat după art. 3 după OUG nr. 33/2001, art. 4 din Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002 art. 10 (3), Legea nr. 507/2003, și Legea nr. 511/2004 (7).
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă fără echivoc din disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în anul 2007, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispozițiile legale precitate prin care i s-a recunoscut dreptul funcționarului public la beneficiul primei anuale de concediu au fost succesiv suspendate prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 - până la 1 ianuarie 2002, termenul de suspendare fiind apoi succesiv prelungit prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 632/2002 până la 31 decembrie 2003, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 513/2003, până la 32 decembrie 2004, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 până la 31 decembrie 2006.
După această dată, legiuitorul nu a mai adoptat nici un act normativ vizând suspendarea exercițiului dreptului și nici abrogarea ori înlăturarea acestuia.
Ca atare, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturat existența pentru anii 2001 - 2006.
Dispozițiile legale precitate prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului nu mai pot fi supuse cenzurii pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de contencios constituțional deoarece prerogativa acesteia se circumscrie exclusiv dispozițiilor legale în vigoare la data învestirii sale.
Or, cum legile de suspendare și-au încetat aplicabilitatea, cenzurarea constituționalității acestora revine exclusiv jurisdicțiilor judiciare care vor decide în fiecare caz în parte.
Pentru examinarea acestei chestiuni, Curtea are în vedere și statuările de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 233 din 15.03.2006) unde s-a examinat posibilitatea acordării primei de concediul pentru magistrați conform art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000.
Astfel, în decizia precitată, Înalta Curtea reținut cu valoare de principiu că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudus jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederi în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea.
Aceleași considerente au fost apoi reluate și dezvoltate creator de jurisdicția supremă și în Deciziile nr. XII din 5 februarie 2007 și nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Că este așa mai rezultă și din expunerea de motive și din conținutul prevederilor OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Față de argumentele mai sus expuse, pe care Curtea de Apel la împărtășește întru-totul, se constată că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pertinente în materia litigiului de față, iar motivul de nelegalitate prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. invocat de recurentă nu este dat în cauză.
În baza considerentelor mai sus reținute, nefiind fondat, recursul urmează să fie respins în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă iar hotărârea atacată să fie menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.2321 din 30 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./02.04.2008
Jud.fond-
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
