Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 343/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 343
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Florentina Dinu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI P, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr. 485 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâțiiPRIMARUL COMUNEI- cu sediul comuna, județul și domiciliată în B,-,. 9, sector 5.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații pârâți Primarul comunei, reprezentat de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și reprezentată de avocat din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentul reclamant Prefectul Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta prin intermediul cererii formulate solicită și judecata cauzei în lipsă, după care,
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, recurenta prin intermediul recursului formulat solicitând și judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Avocat, pentru intimatul Primarul comunei, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, având în vedere faptul că decizia 433/2008 emisă de Primarul Comunei a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 22 din Legea 10/2001.Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei, avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului, motivat de faptul că prin criticile sale recurenta a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 22 alin. 5 din lege care sancționează nerespectarea termenului de depunere a notificării și nu modalitatea în care acesta este depusă, atâta timp cât notificarea a fost primită și înregistrată la persoana juridică deținătoare în termen.
De altfel formalitatea înregistrării notificării la executorul judecătoresc face dovada deplină a respectării termenului și a fost prevăzută de legiuitor în favoarea persoanei îndreptățite ca o măsură de protecție împotriva refuzului primirii și înregistrării notificării de persoana juridică deținătoare a bunului.
CURTEA
Prin acțiunea formulată si înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul PREFECTUL JUDETULUI a chemat in judecată pe primarul comunei si parata, solicitând instanței de judecata să dispună desființarea dispoziției nr. 453/23.05.2008.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția menționată s-a stabilit calitatea de persoana îndreptățita conform Legii 10/2001 paratei si s- propus acordarea de despăgubiri pentru un imobil ce ar fi aparținut autorilor săi, imobil situat pe raza comunei. S-au încălcat dispozițiilor Legii 10/2001, art. 22, deoarece parata nu a depus notificare prin executor judecătoresc, sancțiunea fiind decăderea din dreptul de a beneficia de masuri reparatorii.
Cererea acesteia nu a fost însoțita de actul de preluare de către stat a imobilului si nici de alte documente necesare pentru evaluarea imobilului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Prefectul, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea 554/2004 poate ataca în termenele prevăzute la art. 11 actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le considera nelegale, in fata instanței de contencios administrativ. Termenul de introducere a cererii este de 6 luni si termenul curge de la data când s-a recunoscut existenta actului nelegal.
In speța reclamanta a luat cunoștința de actul pretins nelegal in luna mai 2008.
Prin încheierea de ședință din 7.07.2009 tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că dispoziția 453/2008 a fost contestată in termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că la 23.08.2001 a solicitat restituirea construcțiilor situate in comuna.
Aceste construcții, împreuna cu de 5 pogoane au aparținut defunctului său șot prin actul de partaj voluntar din 14.04.1945.
In calitate de legatar universal ( certificatul de moștenitor 902/1981) a formulat notificare, solicitând masuri reparatorii pentru construcție.
i-a fost restituita ( titlul de proprietate 9627/25.08.2003 ).
A depus actele doveditoare si in anul 2005 s-a depus raportul de expertiza pentru evaluarea si descrierea construcțiilor.
Deși după emiterea dispoziției atacate, dosarul trebuia înaintat Comisiei Centrale ( potrivit art. 16 alin. 2 din Legea 247/2005 ), acesta nu fost înaintat nici pana in prezent.
Dosarul a fost restituit Primăriei pentru neacordarea avizului de legalitate.
A mai arătat pârâta că prin sentința 216/23.01.2009 a Tribunalului Prahova s-a admis contestația sa si au fost obligați Prefectul Județului si Primăria să înainteze Dispoziția 453/2008 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor in vederea stabilirii si acordării despăgubirilor.
In final, parata a arătat că notificarea adresată primăriei in termenul prevăzut de lege nu conduce la pierderea dreptului in substanța sa, nerespectarea acestei cerințe de formă nefiind sancționata de lege. A invocat decizii ale ICCJ ( 6335/16.11.2004 si 6820/3.12.2004).Actele doveditoare au fost depuse la dosar, împreuna cu expertiza de evaluare.
Prin sentința nr. 485 din 20.10.2009 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulata de reclamantul PREFECTUL JUDETULUI în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI,.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul reținut că Prefectul Județului P a atacat dispoziția 453/2008 emisă de Primarul comunei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 22 din Legea 10/2001 ( parata nu a formulat notificare prin executor judecătoresc ) si nu s-au depus actele doveditoare preluării de către stat a imobilului si nici alte documente necesare pentru evaluare.
Cu privire la preluarea imobilului s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului in baza Decretului 83/1949, cu încălcarea Legii 187/1945, deoarece imobilul avea o suprafața de 2,5 ha.
Pentru descrierea si evaluarea construcțiilor s-au depus înscrisuri si raportul de expertiza extrajudiciara ( act de împărțeala 14.04.1945, proces verbal de evaluare si taxare a averii rămase de pe urma defunctului din 18.05.1946).
Dispoziția art. 22 din Legea 20/2001 prevăd că notificarea să fie transmisa prin executor judecătoresc, insă nerespectarea acestei cerințe nu este sancționata de lege; primăria a luat cunoștința de pretenția pârâtei in termenul limita prevăzut de lege, in acest sens pronunțându-se si ICCJ prin deciziile 6365 din 16.11.2004 si 6820/3.12.2004.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahovaa formulat recurs reclamantul PREFECTUL JUDETULUI care a susținut ca judecătorul fondului nu a respectat prevederile art. 22 din legea 10/2001 cu modificările si completările ulterioare, in sensul ca solicitanta, nedepunând notificarea prin executorul judecătoresc trebuia decăzuta din dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, așa încât dispoziția Primarului comunei nr. 453/23.05.2008 trebuia anulată ca nelegală.
Verificând actele si lucrările dosarului, văzând motivul de recurs precum si dispozițiile art. 304 Cod Proc.Civ. Curtea constata următoarele:
Pentru aplicarea Legii 10/2001 în favoarea petiționarei Primarul comunei a emis dispoziția nr. 453/23.05,2008 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru un imobil demolat.
Dispoziția a fost considerată nelegală de către Prefectul județului P, susținându-se că solicitanta nu a respectat cerințele art. 22 din Legea 10/2001, în sensul că nu a depus notificarea prin executorul judecătoresc așa încât nu mai poate primi despăgubiri.
Curtea consideră că dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001 nu este sancționata de lege în sensul arătat de recurent, atâta timp cât despăgubirile au fost stabilite printr-o dispoziție a primarului si nu printr-o hotărâre judecătorească, mai ales că aceasta problemă juridica a fost reglementată și prin decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în anul 2004.
Ca atare, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantulPREFECTUL JUDEȚULUI P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr. 485 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâțiiPRIMARUL COMUNEI- cu sediul comuna, județul și domiciliată în B,-,. 9, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /5 ex./ 03.03. 2010
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Florentina Dinu