Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 35/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 35/CA/2010

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Mariana

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul G reprezentant prin SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva sentinței nr.1603/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar întâmpinări din partea pârâților intimați, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea părților privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul G reprezentat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR a solicitat în contradictoriu cu pârâții H și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora din urmă la plata către reclamant a majorărilor salariale cu 5 % începând cu 1 01 2007 în raport cu nivelul din luna decembrie 2006,cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 în raport cu nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, precum și la plata dobânzilor legale începând cu data de 01.01.2007 și până la plata efectivă.

Reclamantul solicită de asemenea și indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de inflație, începând cu data de 01.01.2007 și până la plata integrală a sumelor.

În motivare se arată că reclamantul este funcționar public cu statut special - polițist, astfel că de majorările de salarii ce au avut loc în anul 2007 și de care au beneficiat funcționarii publici se impune ca și reclamantul să beneficieze, fiind tot funcționar public.

În drept invocă Legea nr.232/2007, nr.OG6/2007, NR.OG10/2007, Legea nr.74/1999.

Prin sentința nr.1603/CA/29 09 2009 Tribunalul Hunedoaraa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâților menționați.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul ca funcționar public cu statut special nu este angajatul astfel încât acesta nu are calitate procesuală pasivă, iar în temeiul raportului de serviciu cu H, reclamantul a mai solicitat drepturile în litigiu în dosar nr-, acțiunea fiindu-i respinsă prin sentința nr.811/CA/15.04.2009 a Tribunalului Alba.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul G reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În esență se invocă în motivarea recursului prevederile art.304 pct.9 și 304/1 Cod pr.civilă, constând în greșita aplicare a legii deoarece prevederile art.43 din nr.OG38/2003, art.1 din nr.OG6/2007 și art.39 alin.2 din Legea nr.232/2007 de aprobare a nr.OG6/2007 conferă reclamantului dreptul la indexarea cu inflația a veniturilor salariale. Exceptarea reclamantului de la aceste creșteri salariale contravine principiilor care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și înlăturarea tratamentelor discriminatorii. Reclamantul apreciază că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a, acesta având calitatea de ordonator de credite.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța a interpretat și aplicat corect prevederile legale ce reglementează salarizarea funcționarilor publici cu statut special, cât și normele internaționale convenționale care interzic discriminarea.

Recursul reclamantului este nefondat.

Reclamantul în recursul său nu critică excepția autorității de lucru judecat reținută de instanța de fond în soluționarea acțiunii formulată de reclamant împotriva pârâtului

Prin urmare, în recurs nu poate fi analizat fondul dreptului ci instanța va proceda la verificarea hotărârii atacate în limitele motivelor de recurs invocate și raportat la dispozitivul hotărârii atacate.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, instanța apreciază că în mod corect s-a admis această excepție, întrucât ministerul nu a fost chemat în judecată în calitate de ordonator de credite ci reclamantul a solicitat obligarea acestuia la plata alături de angajator, deși ministerul nu are calitatea de parte în raportul de serviciu dedus judecății.

În consecință, se constată că ministerul nu are calitate procesuală pasivă în cauză și corect instanța de fond a respins acțiunea împotriva acestui pârât ca efect al admiterii excepției.

Constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente cauzei, instanța apreciază că nu sunt incidente motivele de recurs invocate conform art.304 pct.8, 9 și 304/1 Cod pr.civilă.

În temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va fi respins recursul reclamantului ca nefondat.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul G reprezentant prin SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva sentinței nr.1603/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios administrativ în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Dact.

5 ex./19.01.2010

Jud.fond -

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Mariana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 35/2010. Curtea de Apel Alba Iulia