Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 350/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publicii -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.350

Ședința publică din26 februarie 2009

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean

Grefier

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Primăria Municipiului F, cu sediul în F,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 3498 din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalului Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamanți intimați.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic pentru pârâta recurentă depune la dosar delegație de reprezentare și decizia nr. 1399 din 29 ianuarie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA, solicitând totodată respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr. 7740/86 din 10.11.2008, reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul F-prin primar, au solicitat obligarea acestuia plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, calculate la salariul de bază începând cu data de 01.10.2005 și în continuare, precum și actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației la data plății efective.

În motivarea cererii reclamanții au arătat în esență că, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 s-a procedat la uniformizarea sistemului de acordare a veniturilor salariale pentru personalul care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, că potrivit art. 9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 indemnizația de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, că obligația de acordare a indemnizației rezultă și din prevederile art.47 din Legea nr.138/1999, coroborate cu prevederile art.13 din aceeași lege.

Reclamanții mai arată că prin neacordarea sporului de dispozitiv se încalcă principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminărilor (art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.137/2000).

Ulterior, prin precizările depuse la dosar, reclamanții, prin apărător, au arătat că solicită obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv de 25% lunar, calculate la salariul de bază începând cu data de 11.11.2005 până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.

Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 3498 din 18 decembrie 2008 a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul Municipiul F-prin primar să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar calculat la salariul de bază, începând cu data de 11.11.2005 și până la data de 18.12.2008, proporțional cu timpul lucrat, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de conducere și gradații, respectiv din salariul de bază, conform art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile prezentei legi aplicându-se personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 9 alin. 4 din nr.OUG 63/2003 Ministerul Internelor și Reformei Administrative a emis Ordinul nr. 496/2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2 având conținutul "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

În fine, a apreciat instanța că această completare îi vizează și pe reclamanții din prezenta cauză, care își desfășoară activitatea ca personal civil în sensul dat de art. 31 pct. 1 din Ordinul nr. 275/2002, în cadrul Primăriei Municipiului F, jud.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Primăria municipiului F - prin primar și a arătat că bugetul local aferent anului 2009 nu dispune de fonduri bănești în vederea acoperirii sumelor solicitate de reclamanți.

Analizând recursul declarat de pârâtă, în raport de motivele invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Legea nr. 138/1999 republicată, care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevede plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

Prevederile acestui act normativ se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii - 1999 - privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerului Apărării Naționale, și Ministerului Justiției, așa cum prevede expres art.3 din Legea nr.138/1999.

În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări în sensul că a devenit Ministerul Internelor și Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context, a fost emis. nr. 496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt însă strict enumerate.

Deși au fost invocate și prevederile art. 9.2 din ordin, potrivit cărora "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și s-a reținut că legiuitorul nu a făcut distincție între nivelele administrației publice și nici între categoriile de personal ce funcționează în cadrul administrației publice", Curtea observă că un act normativ de punere în aplicare a unei legi, cum este și Ordinul nr. 496/2003, nu poate extinde sfera de aplicare a legii pe care este chemat să o aplice, principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative consacrat de dispozițiile art.4 din Legea nr.24/2000 excluzând fără echivoc această posibilitate.

Rezultă cu claritate din cuprinsul art.2,3 din Legea nr.138/1999 că sporul de dispozitiv este o remunerație specială întemeiată pe specificul raporturilor de muncă ale angajaților din instituțiile enumerate la art.1.

Pentru considerentele învederate, văzând și dispozițiile art.304 pct.9, art.306 al.2, art.312 al.1,2,3 Cod proc. civilă,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului F, cu sediul în F,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 3498 din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalului Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/03.03.2009

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Mitrea Muntean

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 350/2009. Curtea de Apel Suceava