Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 36/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 36/F-

Ședința publică din 11 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu judecător

Grefier - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet av, din Pitești,-, județul A, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSONAL, cu sediul în B,-, sector 6 și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR ( fost MINISTER al INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE), cu sediul în B, nr. 1A, sector 1 și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 23.01.2009, adresa nr. -/22.01.2009 emisă de - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor; la data de 10.02.2009, întâmpinare formulată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Apărătoarea reclamantului depune la dosar adresa nr. -/26.01.2009 emisă de - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și arată că nu mai are cereri de formulat.

În raport de această împrejurare, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Apărătoarea reclamantului G solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata primei de vacanță și a sporului de fidelitate pe perioada cât reclamantul a fost salariat al Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.

Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra acțiunii de față, deliberând:

Constată că la data de 12 decembrie 2008, reclamantul G, fost salariat al Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să plătească reclamantului prima de vacanță pe perioada 2004-2005, precum și sporul de fidelitate pe anul 2005, sume actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății, calculate în raport cu perioada efectiv lucrată în calitate de polițist.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul, în perioada 2004-2005 a fost salariat al Inspectoratului Național Pentru Evidența Persoanelor, având calitatea de funcționar public cu statut special, pentru care beneficia de dreptul la prima de vacanță, situație care a fost dezlegată de către Înalta Curtea d e Casație și Justiție B prin Decizia nr.XII/5.02.2007. Prin OUG nr.146/2007 s-a aprobat plata eșalonată a primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, însă nu s-a dispus nimic în legătură cu cuantumul reactualizat al lor.

Referitor la sporul de fidelitate, reglementat de art.6 din OG nr.38/2003, reclamantul a susținut că se acordă în raport de vechimea în muncă. Aceste drept a fost suspendat la plată prin OUG nr.118/2004, însă, începând cu anul 2006 s-a reluat plata acestui spor.

În cauză, s-a formulat întâmpinare de către Ministerul Administrației și Internelor, care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât a fost suspendată achitarea acestor drepturi printr-o serie de acte normative, iar în fondurile sale nu s-a mai prevăzut plata lor. S-a mai susținut și că primul capăt de acțiune, referitor la plata primelor de concediu, este lipsit de interes, deoarece prin OUG nr.146/2007 s-a aprobat plata eșalonată a acestor prime.

Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi obligat să vireze sumele necesare plății drepturilor solicitate de reclamant.

S-a formulat întâmpinare și de către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune, cât și faptul că dispozițiile art. 6 și art. 37 alin.2 din OG nr.38/2003 nu puteau produce efecte juridice, cât timp au fost suspendate prin acte normative succesive.

Examinând cererea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, curtea constată următoarele:

in analiza actelor și lucrărilor dosarului, pe baza interpretării dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că acțiunea este întemeiată, respectiv în ceea ce privește plata sumelor reprezentând primă de concediu pe anii 2004-2005 și spor de fidelitate pe anul 2005, de către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerul Administrației și Internelor ( fost Minister al Internelor și Reformei Administrative), pentru următoarele considerente:

Curtea reține că, potrivit art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".

Potrivit art.6 din același act normativ, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".

Condițiile concrete de stabilire a procentului au fost adoptate prin Ordinul nr.132/09.02.2004.

Prin art.9 alin.(7) din Legea nr.507/2003, art.8 alin.(7) din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.(5) din Legea nr.379/2005, aplicarea prevederilor legale sus-menționate cu privire la prima de concediu a fost suspendată succesiv, până la 31.12.2006.

De asemenea, prin art.2 alin.(1) din nr.OUG118/2004, aplicarea dispozițiilor cu privire la sporul de fidelitate a fost suspendată pentru anul 2005.

Curtea reține că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși.

Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie.

Dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare - 31.12.2006 (pentru prima de vacanță), respectiv 31.12.2005 (pentru sporul de fidelitate), și astfel aceste drepturi nu sunt prescrise, cum susține pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Prin decizia nr. XII din 5.02.2007 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea art.37 pct.2 teza I din nr.OG38/2003, aprobată prin Legea 353/2003, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006.

Astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII/12.12.2005, ale cărei considerente sunt aplicabile și prezentei cauze, mutatis mutandis, nu se poate contesta existența dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată, deoarece ar fi încălcate dispozițiile art.53 din Constituția revizuită privind cazurile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.

Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, în perioada în care s-a suspendat aplicarea lui nu se poate considera că acel drept nu a existat, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Este drept că OUG nr.146/19.12.2007, privind aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, prevede în art.2 alin.(1) că: "Personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în trei tranșe, respectiv: în luna martie - pentru anii 2001 și 2002; în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004; în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006". Însă, dispozițiile acesteia sunt doar de natură să confirme dreptul reclamanților la plata efectivă a acestor sume, ținând de executarea obligației care decurge din actul normativ sus menționat, respectiv OG nr.38/2003.

De altfel, așa cum rezultă din adresa nr.- din 22.01.2009 emisă de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, sumele reprezentând primele de concediu pentru anul 2005 și 2006 nu i-au fost achitate reclamantului, pentru că acesta nu a solicitat plata lor. Lipsa solicitării nu are însă relevanță în cauză, deoarece, așa cum s-a arătat, OUG nr.146/2007 privește doar executarea unei obligații ce decurge din aplicarea unui act normativ preexistent care reglementează însuși dreptul dedus judecății. Reținând că măsura suspendării exercițiului dreptului este constituțională, instanța precizează că suspendarea nu poate afecta substanța dreptului, ci doar executorialitatea acestuia, motiv pentru care reține că obligația de plată a primelor de vacanță a devenit executorie la data încetării suspendării - 31.12.2006, iar obligația de plată a sporului de fidelitate de la 31.12.2005, momente de la care sumele datorate urmează a fi actualizate la data efectuării plății, prin aplicarea indicelui de inflație. Sumele datorate cu acest titlu se actualizează în raport de indicele de inflație, aceasta reprezentând o modalitate în care se păstrează o anumită valoare atunci când, din motive obiective sau subiective, creanța nu a fost îndestulată la termen.

Pentru considerentele mai sus menționate, se va admite acțiunea față de cei doi pârâți, care vor fi obligați la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de concediu pentru perioada 1.09.2004 - 1.10.2005, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, precum și sporul de fidelitate pentru anul 2005, respectiv pentru perioada 01.01.2005 - 01.10.2005 actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, avându-se în vedere perioada efectiv lucrată de reclamant la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, 01.01.2005 - 01.10.2005. La stabilirea cuantumului sporurilor va fi avută în vedere adresa nr.-/26.01.2009 emisă de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, din care rezultă perioada efectiv lucrată de reclamant în cadrul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor ( 1.09.2004 - 1.10.2005).

În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea constată că, potrivit atribuțiilor sale legale, stabilite prin art. 3 alin. 2 din nr.HG 208/2005, "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".

Deci această instituție nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. Între minister și pârâți nu există obligații de garanție, în speță fiind aplicabile și prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, care stipulează imposibilitatea virării și utilizării creditelor bugetare pentru finanțarea altui ordonator principal de credite

Având în vedere obiectul cererii de chemare în garanție - obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea de fonduri din bugetul de stat a sumelor destinate plății acestor drepturi -, curtea constată că acesta nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic (nu are calitatea de debitor față de reclamant sau față de vreunul dintre ceilalți pârâți) în baza vreunei dispoziții legale, motiv pentru care constată că nu se justifică îndreptățirea de a sta în judecată, drept chemat în garanție, în procesul având ca obiect achitarea acestor drepturi a căror plată a fost suspendată.

Pentru aceste considerente, Curtea va constata lipsa calității procesuale a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și va respinge cererea de chemare în garanție îndreptată față de acesta.

Se va lua act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet av, din Pitești,-, județul A, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B,-, sector 6 și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR ( fost Minister al Internelor și Reformei Administrative) cu sediul în B, nr. 1A, sector 1 și chematul în garanție MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, de către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Obligă pe cei doi pârâți - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamantului prima de vacanță pe perioada 1.09.2004 - 01.10.2005, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, precum și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, respectiv pentru perioada 01.01.2005 - 1.10.2005.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Red.

TC/6 ex.

23.02.2009 Grefier,

Președinte:Ingrid Emina Giosanu
Judecători:Ingrid Emina Giosanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 36/2009. Curtea de Apel Pitesti