Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 361/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 361/ DOSAR nr-
Ședința publică din 30 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - --- - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul și de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE împotriva sentinței nr.38 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect - drepturi salariale - litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 20 mai 2008, potrivit încheierii ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.146 și art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 27 și respectiv 30 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 38/15.01.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI - Biroul Teritorial Covasna, în numele membrilor de sindicat nominalizați în anexa la acțiunea introductivă, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - cu sediul în B- Sector V, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului C să plătească membrilor de sindicat - angajați în cadrul poliției judiciare anterior apariției OUG nr.27/2006 - despăgubiri reprezentând sporul de 30% din salariul de bază brut, începând cu data numirii în această funcție și până la data abrogării sporului respectiv prin OUG nr. 27/2006, precum și dobânzile legale aferente despăgubirilor de mai sus, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor datorate.
Au fost respinse pretențiile cu privire la membrii de sindicat numiți în funcția de polițist judiciar după data intrării în vigoare a OUG nr.27/2006, precum și restul pretențiilor formulate.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În urma înființării Parchetului Național Anticorupție, prin OUG nr. 43/2002, la art.6 din ordonanță s-a prevăzut că se încadrează și cu ofițeri de poliție judiciară.
Conform art.11 din aceeași ordonanță, ofițerii de poliție judiciară, alături de restul personalului enumerat, primeau pentru activitatea de combatere infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară. Aceste dispoziții au fost menținute ulterior prin art.28 alin.4 din OUG nr.24/2004.
Prin art.41 din OUG nr.27/29.03.2006 a fost abrogat art.28, care prevedea sporul de 30% pentru polițiștii judiciari detașați în cadrul DNA.
Prin abrogarea dispozițiilor privind sporul de 30% a fost înlăturat un tratament discriminatoriu, existența unor împrejurări discriminatorii rezultând din următoarele:
Prin Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 s-au emis norme privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Conform acestei legi, "poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală".
În raport de dispozițiile art.10 din OUG nr.43/2002, cu modificările ulterioare, se observă că polițiștii judiciari au desfășurat, în esență, aceleași activități ca și polițiștii judiciari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar diferența privind primirea sporului era dată de natura cauzelor cu privire la care desfășurau activități ori efectuau acte de cercetare penală.
Până la adoptarea OUG nr.27/2006 este evident că s-a creat o situație de inegalitate cu privire la indemnizațiile ori solda acordată polițiștilor judiciari, situație care este apreciată ca fiind în contradicție cu principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii consacrat la art.16 alin.1 din Constituția României, cu cel instituit prin art.32 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevede un tratament egal pentru muncă egală, precum și cu cel al interzicerii oricăror discriminări, prevăzut în art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
După cum s-a arătat, în reglementarea anterioară criteriul pe baza căruia s-a făcut distincție în acordarea drepturilor salariale l-a constituit doar natura cauzelor cu privire la care polițiștii judiciari din cadrul DNA sau din cadrul Poliției judiciare, erau chemați să le instrumenteze pe o anumită perioadă a carierei lor, împrejurare care nu a avut nicio justificare de vreme ce pe ansamblu, în cazul ambelor categorii, desfășurarea activității presupune aceiași pregătire de specialitate, responsabilitate, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Drept urmare, față de cele expuse, s-a constatat că acțiunea sindicatului este întemeiată în ce privește acordarea sporului de 30%.
Întrucât OUG nr.43/2002, cu modificările și completările ulterioare a fost abrogată prin OUG nr.27/29.03.2006, sporul de 30% a fost acordat polițiștilor judiciari care au făcut parte din poliția judiciară până la data apariției ordonanței menționate.
În ce-i privește pe polițiștii numiți în cadrul poliției judiciare după abrogarea prevederilor referitoare la sporul de 30%, evidențiați ca atare în lista anexă depusă la dosar - respectiv, Antip, -, -, -, -, -, -, Circu -, escu, escu, -, -, G, G, -, G, -, -, -, Satal, G, -, G, Vidrea -, -, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește cererea de la primul petit, reclamantul nu a făcut nicio precizare cu privire la intervalul de timp până când solicită aceste drepturi.
Pe de altă parte, cererea vizând obligarea pârâților 1-3 de emitere a unui act administrativ privind punerea în aplicare a sporului este inadmisibilă, față de adoptarea OUG nr.27/2006, motiv pentru care acest petit a fost respins.
În ce privește cheltuielile de judecată, avocatul reclamantului a solicitat cu acest titlu, potrivit chitanței nr.2/28.12.2007, suma de 20.000 Ron. În raport de prevederile art.274 alin.2 Cod procedură civilă, instanța a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2.000 lei, apreciind că suma pretinsă cu acest titlu este nepotrivit de mare față de munca depusă de avocat și natura cauzei.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor, Inspectoratul General al Poliției Române.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții arată că în mod nelegal a fost admisă acțiunea reclamantului introdusă pentru membrii săi de sindicat indicați în anexa la cererea de chemare în judecată, deoarece drepturile nu se cuvin acestor polițiști, ci numai acelora menționați expres în actul normativ care a instituit sporul de 30% pentru polițiștii detașați la DNA, între cele două categorii de polițiști neexistând discriminare în această privință, deoarece aceștia au atribuții diferite, iar salarizarea diferită este justificată de specificul diferit al activității și atribuțiilor de serviciu, iar prin câteva hotărâri (nr.271/05.09.2007, 419/27.11.2007 și 418/28.11.2007) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că între cele două categorii de polițiști nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Aceiași recurenți pârâți au mai arătat că însăși Curtea Constituțională a arătat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr.697/20.12.2005).
Suplimentar, recurentul pârât MEF a arătat că nu are atribuții legale în plata drepturilor salariale a angajaților altui minister, angajați care sunt salarizați de alți ordonatori de credite, cu este cazul membrilor de sindicat cuprinși în lista anexă a reclamantului.
În recursul declarat, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI - Biroul Teritorial Covasnaa criticat sentința atacată pentru dispoziția referitoare la pretențiile membrilor de sindicat numiți în funcția de polițist de poliție judiciară după data intrării în vigoare a OUG nr.27/2006, precum și cu privire la cheltuielile de judecată, în legătură cu care instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a legii.
Recursurile declarate de pârâți sunt fondate și urmează a fi admise, în timp ce recursul reclamantului nu este fondat, urmând a fi respins.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurenți, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut greșit situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Din probele de la dosar rezultă că membrii de sindicat cuprinși în anexa la acțiunea introdusă de reclamant sunt ofițeri de poliție judiciară și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Covasna, polițiștii membri de sindicat în cadrul reclamantei au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata diferențelor de salariu echivalente cu sporul de 30% din salariul lunar neachitat în mod discriminatoriu începând cu data dobândirii dreptului prin intrarea în vigoare a prevederilor art.11 din OUG nr.177/2002, până la data achitării efective a despăgubirii, actualizată cu rata inflației.
Membrii de sindicat menționați de reclamant, fiind ofițeri în cadrul poliției judiciare sunt salarizați conform OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, iar acest act normativ nu prevede prin nicio dispoziție legală acordarea sporului de 30% pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție.
Pârâții recurenți invocă în justificarea cererii sale dispozițiile art.11 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, putându-se constata că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză deoarece se referă la altă categorie de personal respectiv la magistrați, dispoziții care nu pot fi aplicate prin asimilare și polițiștilor din poliția judiciară care nu sunt detașați la DNA.
Curtea constată că atât cu privire la magistrați, cât și cu privire la polițiști legiuitorul a adoptat reglementări speciale de salarizare care au aplicabilitate proprie, specifică pentru fiecare categorie de bugetari antemenționați, dispoziții care nu se pot, însă, substitui una pe cealaltă și nici nu se pot aplica de la o categorie profesională la alta. Cu alte cuvinte, reglementarea expresă pentru magistrații și polițiștii din cadrul DNA nu pot fi aplicate și celorlalte categorii de polițiști, fie ei din cadrul poliției judiciare.
De asemenea, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.28 alin.4 din OUG nr.24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, întrucât aceste din urmă dispoziții se referă la procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Reclamanților reprezentați de Sindicat nu le sunt aplicabile nici dispozițiile OUG nr.120/2005 cu modificările și completările ulterioare, privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care prevăd la art.21 alin.11că polițiștii care desfășoară activități privind prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de un spor lunar de 30% din salariul de bază, deoarece acestea se referă explicit la polițiștii, care, așa cum se arată și în titulatura acestei ordonanțe de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative ), nu și reclamanților, care sunt polițiști în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Conform dispozițiilor OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată la art.1 se stabilește că, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare V, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În același context, prevederile art.3 alin.2 din OG nr.137/2000 republicată, stabilesc că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a constata dacă reclamanții sunt supuși unei situații discriminatorii față de polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, instanța trebuie să analizeze dacă există distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă.
De asemenea, instanța trebuie să analizeze și să aprecieze dacă una din cele două categorii de polițiști beneficiază de un tratament preferențial și dacă acestea sunt plasate în aceeași situație profesională.
Din analiza comparativă a dispozițiilor OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, raportat la prevederile OUG nr.120/2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor rezultă că aceste dispoziții legale nu creează situații discriminatorii între diferite categorii de polițiști, întrucât prin situațiile reglementate se stabilesc măsuri corespunzătoare de salarizare și stimulare, diferențiate în funcție de specificul activității desfășurate de fiecare dintre aceste categorii de polițiști. Sporurile specifice stabilite de OUG nr.120/2005, se acordă deci, pentru activitățile de descoperire a infracțiunilor de corupție ce intră în competența Direcției Naționale Anticorupție, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor, condiții în care acordarea acestora nu vizează și polițiștii care nu desfășoară astfel de activități.
Diferențierea de salarizare este justificată de faptul că polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor nu se află într-o situație analoagă cu ceilalți polițiști care lucrează în cadrul poliției judiciare. Acesta a fost și motivul pentru care, legiuitorul, fără a încălca principiul egalității de tratament, a stabilit reglementări diferite de salarizare.
De altfel, prin câteva hotărâri (nr.271/05.09.2007, 419/ 27.11.2007 și 418/28.11.2007) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că între cele două categorii de polițiști - cei din cadrul poliției judiciare și aceia care sunt detașați la DNA - nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În aceste împrejurări instanța de recurs reține că nu au fost încălcate nici dispozițiile art.16 alin.1 din Constituția României republicată și nici cele ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale deoarece nu se constată distincții între situații analoage și comparabile, nu se constată diferențieri de tratament sau tratamente preferențiale între categoriile de polițiști.
Față de aceste considerente, curtea în baza art.312 pct.2 coroborat cu art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 38/15.01.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o va modifica în tot, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI - Biroul Teritorial Covasna, în numele membrilor de sindicat nominalizați în anexa la acțiunea introductivă, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului C și Ministerul Economiei și Finanțelor; instanța de recurs va respinge recursul reclamantului, în urma respingerii acțiunii pe fond a acestuia, precum și capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, potrivit art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr.38/15.01.2008 a Tribunalului Covasna - Secția civilă, pe care o modifică în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MIRA - Biroul Teritorial din C, împotriva pârâților Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MIRA - Biroul Teritorial din
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30 mai 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Silviu
- - - - - - -
Grefier
Red./1.07.2008
Dact.LD/3.07.2008/ 2 ex.
Jud.fond.-
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu