Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 361/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 361
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine, a venit spre soluționare, recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI N împotriva sentinței civile nr. 8/CA din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul- reclamant personal, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză s-a formulat recurs de către pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului N, recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997. Cu privire la întâmpinarea formulată de reclamantul, instanța constată că a fost depusă la dosar cu nerespectarea termenului de 5 zile, indicat și în citația comunicată.
La solicitarea instanței, reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat. Totodată, arată că într-adevăr nu a depus întâmpinarea la dosar în termenul legal și solicită a fi primită sub aspectul de concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul-reclamant consideră că hotărârea atacată este temeinică și legală, sens în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8/CA din 25.01.2008 Tribunalul Neamța admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului N, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite și neacordate începând cu 1.03.2006, reprezentând diferența de salariu corespunzătoare funcției publice de consilier juridic, clasa I, grad superior, treapta I, conform dispoziției nr. 22/15.02.2006 emisă de pârâtă, sume actualizate la data plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul s-a transferat la cerere de la Primărie la. Primarul a emis Dispoziția cu nr.194/06.02.2006. Temeiul juridic al transferului l-a constituit art.78 alin 1 lit. b (actual 90 (1) lit. b) din Legea nr.188/1999. Anterior transferului reclamantul avea un salariu de bază de 1168 lei corespunzător funcției de execuție de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta I și o îndemnizație de conducere de 584 lei.
La 15.02.2006 a fost emisă de pârâtă Dispoziția nr.22/15.02.2006 privind numirea reclamantului și funcția publică de consilier juridic clasa I grad superior, treapta I cu un salariu de 1168 lei. Ulterior salariul reclamantului i s-a redus fără a se fi emis o altă Dispoziție de reducere a drepturilor salariale. În concluzie reducerea salariului nu are la bază o dispoziție legală, motiv pentru care acțiunea reclamantului se dovedește întemeiată.
Cu privire la cuantumul sumelor cuvenite reclamantului, calculul acestora este în sarcina serviciului financiar contabil al instituției pârâte.
În ce privește plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat aferente drepturilor salariale, această obligație își are temeiul în prevederile Codului Fiscal, părți ale raportului juridic fiscal fiind pârâta și autoritatea fiscală (Direcția taxe și Impozite). Autoritatea fiscală nu este parte în actuala cauză astfel încât pârâta prin hotărâre nu poate fi obligată la plata obligațiilor fiscale. De asemenea pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale nu este necesară o hotărâre în acest sens, obligațiile fiscale decurgând din caracterul imperativ al legii.
În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
Potrivit Legii nr. 188/1999 transferul la cerere a funcționarului public se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o fucnție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public, de către conducătorul instituției publice la care se solicită transferul.
La data aprobării transferului, în statul de funcții valabil cu data de 1.01.2005 și statul de funcții valabil cu data de 1.04.2006, aprobate de către ordonatorul principal de credite - Consiliul Județean N - figura vacant postul de consilier juridic clasa I, grad superior, treapta III. Întrucât la acea dată în statele de funcții menționate nu exista postul de consilier juridic clasa I, grad superior, treapta I, încadrarea reclamantului s-a făcut pe o funcție publică de nivel inferior și anume consilier juridic superior, treapta III, astfel că salariul cuvenit și acordat reclamantului este cel cuvenit acestei funcții.
Recursul nu este fondat.
La data transferului reclamantului - 6 februarie 2006 - art. 78 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 avea următorul conținut:transferul la cerere se face într-o funcție publică echivalentă, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În conformitate cu aceste dispoziții conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul, respectiv directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului N a dispus, prin dispoziția nr. 22 din 15.02.2006, numirea reclamantului în funcția publică de consilier juridic clasa I, gradul superior, treapta I, adică într-o funcție echivalentă celei pe care reclamantul a deținut-o la Primăria municipiului P N, instituție de la care s-a efectuat transferul.
Dispozițiile invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs sunt cele cuprinse în art. 78 alin. (5) teza I, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 251/2006 publicată în Monitorul Oficial al României 574 din 4.07.2006, intrată în vigoare în 15 zile de la data publicării. Potrivit textului modificattransferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul; însă, aceste dispoziții nu pot fi aplicate întrucât s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii.
Susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia la data transferului statul de funcții nu cuprindea o funcție publică echivalentă nu poate fi reținută ca argument al respingerii acțiunii reclamantului, atâta vreme cât însăși pârâta, prin decizia nr. 22 din 15.02.2006 emisă de conducătorul său, a recunoscut reclamantului dreptul de a fi transferat într-o funcție publică echivalentă, iar această decizie nu a fost nici revocată de pârâtă și nici contestată în fața instanței de contencios administrativ.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că nu există motive de modificare ori de casare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, împotriva sentinței civile nr. 8/CA din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 mai 2008.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red. /
Red r
2 ex.
14 mai 2008
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela