Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.364/CA/2008-
Ședința publică din 30 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare - în contencios administrativ - formulată de contestatorul,din Carei, Cartier,.12,.3, jud.S M în contradictoriu cu intimatulINSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M,cu sediul în S M,-, jud.S M, împotriva deciziei nr.162/CA din 24 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S M - consilier juridic în baza delegației nr.223 din 28 octombrie 2008, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, contestația este legal timbrată cu suma de 10 lei, achitată prin chitanța nr.- din 20 august 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar contestatorul o cererea de amânare a cauzei pentru a-și angaja un avocat, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Reprezentantul intimatului arată că se opune la amânarea cauzei, întrucât de la data înregistrării contestației - 27 august 2008 - și până azi la primul termen de judecată, contestatorul a avut timp suficient pentru angajare de avocat.
Instanța,deliberând asupra cererii formulată în scris de către contestator, văzând că, citația i-a parvenit acestuia la data de 5 septembrie 2008, de la acea dată având timp suficient pentru a-și angaja avocat, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de contestator.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea deciziei Curții de APEL ORADEA, pentru motivele din întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată. Învederează că, contestația în anulare formulată de către contestator nu se încadrează în prevederile art.318 Cod procedură civilă. Mai arată că, incompatibilitatea, ca și abținerea și recuzarea judecătorilor sau grefierilor, nu aparține instituțiilor de drept procesual privind competența materială și teritorială. normelor procesuale referitoare la incompatibilitate, arată că nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai pentru cazurile limitate prevăzute de art.317 și art.318 Cod procedură civilă.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia nr.162/CA din 24 aprilie 2008, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant, domiciliat în Carei, Cartier. 12.3, județul S împotriva sentinței nr. 211/CA din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M, cu sediul în S M,-, județul S M, pe care a menținut-o în totul, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Referitor la criticile recurentului legate de modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în condițiile în care, așa cum a reținut și tribunalul, actul administrativ contestat respectiv dispoziția nr. S/- din 26.04.2006 a fost emisă de INSPECTORATUL JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M și cum potrivit art.12 alin.4 din OUG nr.104/2001, inspectoratele județene ale poliției de frontieră au personalitate juridică, corect excepția a fost respinsă.
Așadar, nu a putut fi primită nici una dintre observațiile recurentului legate de excepție, nici cea referitoare la faptul că aceasta nu a fost motivată și nici cea legată de aspectul că INSPECTORATUL JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M nu are personalitate juridică.
De asemenea, motivele recurentului legate de fondul cauzei nu sunt pertinente.
Din întregul material probator administrat în cauză, rezultă în mod evident că tribunalul a făcut o apreciere corectă a stării de fapt, iar în raport cu aceasta, a stabilit judicios că decizia contestată este legală.
Adresa nr. -/22.02.2006, adresă ce a declanșat procedura de cercetare prealabilă a recurentului, nu este un act administrativ în sensul prevederilor Legii nr.554/2004, pentru a se putea invoca în privința acestuia excepția de nelegalitate.
S-a apreciat că, este necesar a se specifica că, controlul inopinat efectuat de către subcomisarul G la și care a avut ca și finalitate inițierea procedurii prealabile, s-a realizat în mod legal, acesta fiind la comanda compartimentului, iar faptul că nu s-a echipat corespunzător s-a datorat tocmai faptului că recurentul reclamant dormea exact în încăperea în care ofițerul avea ținuta de serviciu.
În privința rapoartelor întocmite de lucrătorii S M, acestea au fost solicitate în baza art. 28 alin.1 și 2 și art.31 alin.1 din Ordinul MAI nr.400/2004 și este normal ca ele să fie ulterioare declanșării procedurii prealabile, câtă vreme s-au efectuat în cadrul acesteia, conform prevederilor legale anterior menționate.
Pe de altă parte, susținerile recurentului că rapoartele nu pot fi relevante întrucât persoanele care le-au întocmit nu cunoșteau aspectele descrise, s-a apreciat că nu au fost dovedite în nici un fel.
De asemenea, nu i se poate reproșa instanței de fond în această privință că nu a manifestat rol activ pentru faptul că nu a procedat la audierea acestor persoane, din moment ce reclamantul recurent care a contestat veridicitatea rapoartelor avea obligația să probeze afirmațiile făcute - art. 1169 Cod civil.
S-a apreciat că, nu sunt susținute nici observațiile recurentului conform cărora tribunalul a reținut că prin decizia directorului Direcției Poliției de Frontieră O nr.-/18.04.2006 a fost revocată dispoziția șefului S M nr. -/22.03.2006, câtă vreme în considerentele sentinței s-a reținut explicit că prin cea dintâi decizie s-a stabilit, în baza art.61 alin.1 din Legea nr.360/2002 și a art. 66 alin.3 lit. c din ordinul MAI nr.400/2004, reanalizarea cazului de un nou consiliu de disciplină.
Din moment ce art. 66 alin.3 lit.c din Ordinul MAI nr. 400/2004 prevede că una dintre soluțiile pe care le poate pronunța șeful ierarhic superior asupra contestației este și aceea a reanalizării cazului, este clar că acesta a procedat legal.
Pe de altă parte, conform art. 65 alin.3 din Ordinul MAI nr.400/2004, aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației de către șeful ierarhic superior. Este vorba deci despre o suspendare care operează de drept.
Așadar, faptul că prin dispoziția de sancționare nr.-/22.03.2006 pentru fapta săvârșită i s-a aplicat recurentului sancțiunea privind diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10 % pentru o perioadă de 3 luni, iar ulterior contestării la șeful ierarhic superior care a dispus reanalizarea cazului de către un nou consiliu de disciplină, pentru fapta săvârșită s-a emis dispoziția de sancționare nr. S/- din 26.04.2006, prin care reclamantul a fost destituit din funcția publică deținută, nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 59 alin.10 din Legea nr.360/2002 și a art.39 lit. F din Ordinul MAI nr. 400/2004, deoarece prima sancțiune nu și-a produs efectele, fiind suspendată de drept.
Chiar dacă din adresa emisă la data de 03 mai 2006 de către INSPECTORATUL JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SMr ezultă că reclamantului i s-au reținut 10 % din drepturile salariale pentru luna martie, acest aspect nu poate duce la concluzia că a fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă, întrucât așa cum s-a mai arătat, aplicarea dispoziției de sancționare, contestată la șeful ierarhic superior este suspendată de drept.
Pentru faptul că s-a aplicat sancțiunea cu toate că aceasta a fost contestată și deci suspendată, s-a reținut că, reclamantul are la îndemână alte remedii juridice.
Pe de altă parte, sumele de bani încasate i-au fost restituite recurentului, iar prin dispoziția șefului S M nr.- din 20.04.2006 a fost anulată în totalitate Dispoziția șefului S M nr. - din 22.03.2006 prin care s-a aplicat diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10 % pe o perioadă de 3 luni.
În concluzie, s-a apreciat că, nu se poate reține că recurentul reclamant a fost sancționat de 2 ori pentru aceeași faptă.
Nu s-a dovedit de către recurent nici că în cursul cercetării prealabile a fost împiedicat să cunoască conținutul dosarului de cercetare disciplinară, din actele cuprinse în acest dosar rezultând fără putință de tăgadă că reclamantul a refuzat să ia la cunoștință și să semneze majoritatea actelor procedurale întocmite.
Potrivit art. 59 alin.9 din Legea nr.360/2002, sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
În speță, cercetarea prealabilă s-a finalizat prin raportul din 25.04.2006, iar dispoziția de sancționare a fost emisă la data de 26.04.2006, deci înlăuntrul termenului de 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile și nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei, respectiv 22.02.2006.
Așadar, criticile recurentului circumscrise acestui aspect, s-a apreciat că sunt nefondate.
S-a reținut că, prin emiterea dispoziției contestate nu s-au încălcat nici prevederile art.60 alin.1 din Legea nr.360/2002.
Este evident că din întreaga economie a prevederilor art.60 alin.1 și ale art. 61 alin. 1 din lege se desprinde ideea că după finalizarea cercetării prealabile se impune aplicarea sancțiunii și comunicarea acestei măsuri, altminteri dacă s-ar accepta interpretarea recurentului, ar însemna că devin inaplicabile prevederile art.61 alin.1 din Legea nr.360/2002, deci nu s-ar putea contesta sancțiunea disciplinară întrucât nu s-a aplicat.
De asemenea, instanța de recurs a mai reținut că, mențiunile art. 62 din ordinul MAI nr.400/2004, trebuie să fie cuprinse în întregime în actul administrativ de sancționare și nu în comunicarea care i s-a făcut recurentului, cum eronat a susținut acesta, precum și că art.64 alin.1 prevede obligativitatea comunicării sancțiunii și nu a actului administrativ de sancționare.
Dispoziția de sancționare contestată de recurentul reclamant nu se încadrează în prevederile art.33 din Legea nr.182/2002 care se referă la acele informații destinate favorizării ori acoperirii eludării legii sau obstrucționării justiției, ceea ce nu este cazul în această cauză.
Împotriva deciziei nr.162 din 24 aprilie 2008 formulat contestație în anulare, solicitând instanței admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.
În motivare, contestatorul a arătat că decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Astfel, s-a precizat că normele procesuale civile referitoare la incompatibilitate, abținere și recuzare sunt norme juridice de strictă interpretare și că exceptând dispozițiile art.24 și 27 pct.7, aceste norme juridice se aplică inclusiv grefierilor.
De asemenea, contestatorul a subliniat că, în alcătuirea completului de judecată care a soluționat recursul, a intrat și doamna grefier, al cărui soț, în calitate de consilier juridic, a vizat pentru legalitate actul administrativ prin care i-a fost respins recursul formulat împotriva actului administrativ sancționator, astfel că potrivit art.36 raportat la art.25 Cod procedură civilă, aceasta trebuia să se abțină.
Contestatorul a concluzionat că, completul de judecată în compunerea căruia a intrat și doamna grefier nu a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința imparțialității.
Contestatorul a motivat contestația în anulare și pe considerentul că, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii de cercetare prealabilă.
Astfel, contestatorul a învederat instanței că, deși a arătat că în privința lui nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, instanța de control judiciar nu a examinat deloc critica privind încălcarea dispozițiilor art.59 alin.1 din Legea nr.360/2002, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.
În drept au fost invocate prevederile art.317 -321 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră SMa solicitat respingerea contestației în anulare, motivând pe de o parte că nesocotirea normelor procesuale referitoare la incompatibilitate nu constituie temei pentru exercitarea contestației în anulare, iar pe de altă parte, că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate, printre acestea negăsindu-se acela privind nerespectarea procedurii prealabile.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 -116, art.317 - 321 Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată astfel că o va respinge.
Potrivit art.317 pct. 2 Cod procedură civilă, contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Așadar, pe calea contestației în anulare poate fi invocată, doar încălcarea normelor de competență de ordine publică, deci numai încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, la care se referă art.159 Cod procedură civilă.
Incompatibilitatea, abținerea și recuzarea constituie instituții legate de compunerea sau constituirea completului de judecată și ele nu pot fi invocate în temeiul art.317 pct.2 Cod procedură civilă, contestația în anulare putând fi exercitată doar pentru motive limitativ prevăzute de lege.
Nici motivul de contestație în anulare fundamentat pe dispozițiile art.318 teza a 2- Cod procedură civilă nu va putea fi primit.
Pornind de la prevederile amintite, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze motivele de recurs reglementate de art.304 Cod procedură civilă.
Altfel spus, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, omisiunea de a cerceta un anumit argument sau afirmație a recurentului, nu deschide calea contestației în anulare prevăzută de art.318 Cod procedură civilă.
În această ordine de idei, se impune a se sublinia că instanța de control a stabilit clar că, decizia contestată este legală, or acest lucru nu era posibil decât prin analiza modului în care a fost adoptată, adică a conformității ei cu Legea nr.360/2002 și Codul muncii.
Nu în ultimul rând, este de precizat că, contestatorul în motivele de recurs, nici nu a dezvoltat un argument referitor la lipsa procedurii prealabile.
Pentru considerentele ce preced, contestația în anulare va fi respinsă.
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE contestația în anulare declarată de, împotriva deciziei nr.162 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în contestație.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 10.11.2008
- jud. recurs - - -
- dact. - 2 ex.
- 10.11.2008
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena
