Obligația de a face. Decizia 363/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.363/CA/2008-
Ședința publică din 30 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâtaINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S M,cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud.S M în contradictoriu cu intimata reclamantă SC " INTERNAȚIONAL" SRL, cu sediul în S M, Bulevardul -, -.17,.15, jud.S M, împotriva sentinței nr.254/CA din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimata reclamantă SC " INTERNAȚIONAL" SRL - avocat G în baza împuternicirii avocațiale nr.120 din 28 octombrie 2008, emisă de Baroul Satu Mare - Cabinetul individual, lipsă fiind recurenta pârâtă Instituția Prefectului - Județul S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei, achitată prin chitanța nr.- din 2 iulie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în scris în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată. Învederează că, motivul pentru care s-a refuzat înmatricularea autoturismului pe intimata reclamantă, nu a fost nicidecum vreunul din cele prevăzute în art.7 alin.4, respectiv art.8 alin.1 și 3 din Ordinul MAI nr.1501/2006, articole invocate de recurenta pârâtă în motivarea recursului. În ceea ce privește excepția invocată de recurentă, referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, precizează că, potrivit prevederilor art.162 Cod procedură civilă, doar excepțiile de ordine publică pot fi invocate în recurs. Cum excepția lipsei calității procesuale pasive nu este o excepție de ordine publică, consideră că invocarea ei în calea de atac a recursului este tardivă, fapt pentru care solicită respingerea ei.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.254 din 12 iunie 2008, Tribunalul Satu Mareaa dmis acțiunea reclamantei SC INTERNATIONAL SRL S M, cu sediul în S M, B- - -.17,.15, jud.S M împotriva pârâtei INSTITUȚIA PREFECTULUI - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr.1, jud.S M și-n consecință a obligat pârâta să radieze mențiunea "vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale" din baza sa de date, mențiune care apare referitor la autoturismul marca Skoda cu numărul de identificare -.
A obligat pârâta să înmatriculeze autoturismul Skoda cu numărul de identificare - proprietatea reclamantei.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Autoturismul din litigiu, cu datele de identificare din petitul acțiunii, a fost achiziționat de către SC Internațional SRL S M de la numitul în 12.09.2000(fila6 de la dosar), fiind radiat de pe numele persoanei fizice vânzătoare conform certificatului de radiere din 12.09.2000 și înmatriculat pe numele societății sub nr.-, aspecte ce rezultă din certificatul de înmatriculare de la fila 5 de la dosar.
La data de 11.07.2005 reclamanta a cumpărat autoturismul de la SC Internațional SRL, conform facturii fiscale seria - - nr.-(fila 8 de la dosar).
Ulterior achiziționării autovehiculului, reclamanta a solicitat pârâtei înmatricularea acestuia, solicitare soluționată negativ pe motivul că autoturismul marca Skoda cu nr. de identificare - figurează în baza de date a deținătorilor de vehicule cu mențiuni din care rezultă că a fost furat sau este urmărit în alte cauze penale.
Din probatoriul administrat, instanța a reținut că SC Internațional a formulat o plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală prin care s-a indisponibilizat și radiat din circulație autoturismul din litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Satu Mare. Cu ocazia soluționării dosarului, instanța a făcut nenumărate adrese la forurile competente pentru a-i comunica actul procedural prin care s-a dispus pârâtei din litigiul de față blocarea înmatriculării autoturismului, răspunsurile primite concluzionând că nu există nici o rezoluție în baza căreia acest autoturism să fi fost sechestrat și nici dosar penal care să aibă ca obiect acest autoturism.
Ca atare instanța a constatat că mențiunea "vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale", cu care figurează autoturismul Skoda cu nr. de identificare - în baza de date a pârâtei, nu are suport legal.
Instanța a reținut că după finalizarea cauzei penale, reclamanta a solicitat prin adresă pârâtei radierea din baza de date a mențiunilor "vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale", adresă la care a anexat actele justificative din dosarul penal(filele 15-16 de la dosar), fără rezultat pozitiv.
Coroborând și analizând probatoriul administrat, instanța de fond a constatat că solicitările reclamantei sunt justificate, și reținând refuz nejustificat din partea pârâtei de a rezolva cererea reclamantei, în baza art.18 din Legea nr.554/2004 a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, corespunzător timbrat a formulat recurs Instituția Prefectului Județului S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea în principal pentru lipsa calității procesuale pasive a Instituției Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M, în ce privește capătul de cerere de radiere a mențiunii "vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale" și pe fond respingerea în întregime a acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare a prevederilor legale referitoare la înmatricularea autovehiculelor în România.
Astfel, arată recurenta, Instituția Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M nu are calitate procesuală pasivă în ce privește radierea mențiunii "vehicul furat sau urmărit în alte cauze" deși prin întâmpinarea de la dosar pârâta a indicat că radierea acestei mențiuni cade în sarcina Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, totuși instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a obligat Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M la efectuarea acestei operațiuni.
Pe fondul cauzei, arată că autoturismul din litigiu cumpărat de reclamantă de la SC " INTERNAȚIONAL" SRL SMa fost refuzat de la înmatriculare de către lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M, cu mențiunea că figurează "vehicul furat sau urmărit penal în alte cauze".
Radierea acestei mențiuni din evidența Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M se poate face numai în urma concluziilor desprinse din verificările efectuate prin intermediul structurilor specializate, cu competențe în domeniu din cadrul, care se transmit apoi Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, urmând ca aceasta să procedeze la radierea mențiunilor din baza de date a serviciului.
Câtă vreme nu este radiată mențiunea "vehicul furat sau urmărit penal în alte cauze", de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M, deoarece operațiunea de radiere a mențiunii fiind obligatorie și prealabilă înmatriculării.
Concluzionând, arată recurenta că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe aplicarea greșită a legii, câtă vreme, nefiind radiată mențiunea "vehicul furat sau urmărit penal în alte cauze" de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, nici Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M nu poate da curs înmatriculării.
În acest sens, invocă recurenta prevederile nr.OUG195/2002, care reglementează regimul circulației pe drumurile publice din România.
Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe se stabilește prin ordin al în speță Ordinul nr.1501/2006.
Din cuprinsul acestuia rezultă că, proprietarii de vehicule sunt obligați să solicite înmatricularea înainte de a pune un vehicul în circulație și respectiv să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege.
Vicierea dreptului de proprietate care se dorește a se transmite, conduce la efectuarea de verificări prin intermediul structurilor specializate cu competențe în domeniu din structurile, în condițiile stabilite prin dispoziție a directorului Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul
Intimata SC " INTERNAȚIONAL" SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a recursului și menținerea în întregime a sentinței.
Contrar susținerilor recurentei, refuzul înmatriculării autoturismului achiziționat de reclamantă în temeiul unui contract de vânzare cumpărare, nu l-a constituit nici una din condițiile cerute de art.7 și 8 din Ordinul nr.1501/2006, indicat de recurentă în motivarea recursului.
De altfel, actul normativ indicat, se referă la condițiile necesare înmatriculării unui autoturism, ori în cazul în speță nu era vorba de înmatricularea autoturismului, deoarece acesta era înmatriculat.
Este adevărat că, art.8 se referă la actele necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, dar se poate lesne observa că toate aceste înscrisuri au fost prezentate de reclamantă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente, aceasta este tardiv invocată, deoarece nu este o excepția de ordine publică.
De altfel, Ordinul nr.1501/2006, prevede expres care este autoritatea competentă să efectueze înmatricularea, radierea, etc. a autoturismelor și cine coordonează această activitate.
Astfel, conform alin.1 al art.1, "autoritatea competentă pentru coordonarea înmatriculării și radierii autoturismelor este Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul ", în timp ce, "înmatricularea, radierea se efectuează de Serviciile Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul".
Cum Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M, este subordonat Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, apreciază că, primul era îndreptățit să solicite organului ierarhic superior informații suplimentare în legătură cu mențiunile ce apar referitor la autoturismul din litigiu. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în mod repetat reclamanta a făcut demersuri, la pârâtă, atașând hotărâri penale, care făceau dovada că nu se efectuează cercetări în urma transferului de proprietate cu privire la autoturismul a cărui transfer de proprietate este în discuție.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.
Din starea de fapt corect reținută la instanța de fond, rezultă că la 11 iulie 2005, intimata a dobândit prin cumpărare autoturismul din litigiu și a solicitat pârâtei înmatricularea acestuia. Pârâta a respins cererea intimatei cu motivarea că autoturismul figurează în baza de date a deținătorilor de vehicule cu mențiuni din care rezultă că a fost furat sau este urmărit în alte cauze penale.
Din aceste motive, reclamanta a formulat o plângere penală împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, prin care s-a indisponibilizat autoturismul din litigiu, solicitând în repetate rânduri a si se comunica actul procedural prin care s-a dispus acest fapt juridic.
Constatând că, o astfel de măsură nu s-a luat în temeiul unei rezoluții justificate, reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere pentru radierea mențiunilor arătate mai sus și înmatricularea autoturismului, cereri la care a anexat înscrisuri justificative. Cu toate demersurile făcute, reclamanta nu a primit o rezolvare favorabilă a cererii sale, astfel că s-a adresat instanței.
În acest context, instanța de fond cu respectarea dispozițiilor nr.OUG195/2002 și a Ordinului nr.1501/2006, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe recurentă să radieze mențiunea "vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale" și să procedeze la înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantei, astfel că, este nefondată critica privind nelegalitatea sentinței.
Este adevărat că radierea mențiunii "vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale", din evidența Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M, se poate face în urma concluziilor desprinse din verificările efectuate de structurile specializate din cadrul, care se transmit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, dar aceasta nu înseamnă că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Așa cum rezultă din prevederile art.1 alin.1 din Ordinul nr.1501/2006, radierea se efectuează de către Serviciile Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au sediul.
Dată fiind subordonarea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor S M - Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul, este justificată susținerea intimatei, potrivit căreia din repetatele demersuri însoțite de înscrisuri doveditoare, instituțiile abilitate aveau obligația soluționării cererii reclamantei.
Pe de altă parte, este nefondată susținerea intimatei, întemeiată pe prevederile art.162 Cod procedură civilă, întrucât excepția lipsei calității procesuale poate fi invocată oricând.
Văzând culpa procesuală a recurentei în promovarea prezentei căi de atac, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligată să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentaINSTITUȚIA PREFECTULUI S M,împotriva sentinței nr.254 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- Red. dec. -
- jud. fond. -
- dact. - 2 ex.
- 10.11.2008
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena