Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 370/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr-
DECIZIA NR. 370/
Ședința publică din 30 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- --- - președinte de secție
-- - - JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 27/CA din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 mai 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 27 și 30 mai 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 27/CA/15.01.2008a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admis în parte acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales în mun. B str. - nr. 28 la Serviciul de Investigații Criminale, în contradictoriu cu pârâții:
- Ministerul Internelor si Reformei Administrative prin Direcția Generală Juridică cu sediul în B, nr.1A sector 1 si
- Inspectoratul de Politie al Județului B cu sediul în mun. B str. - nr.28.
Au fost obligați în solidar pârâții să îi plătească reclamantului drepturilor salariale reprezentând primele de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară pentru anii 2004, 2005 si 2006 actualizate cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi si până la data plătii.
A fost obligat pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative să cuprindă în bugetul propriu, în calitate de ordonator principal de credite sumele necesare plătii primelor de concediu cuvenite reclamantului.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative si în consecință:
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei si Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor si Reformei Administrative sumele de bani necesare punerii în executare a prezentei hotărâri.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului privind obligarea pârâților la plata primei de concediu pentru anul 2003.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Conform prev.art.37 alin.2 teza I din OG 38/2003 "- la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată în mod succesiv prin legile bugetare anuale, dreptul salarial, sub aspect material continuând însă să existe, nefiind înlăturat prin lege, iar realizarea acestuia este conformă cu principiul constituțional al realizării drepturilor salariale legal acordate.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtului Ministerului Administrației si Internelor bazată pe lipsa fondurilor destinate plătii acestor drepturi, deoarece în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a solicita asigurarea si virarea fondurilor necesare plătii drepturilor salariale din structurile subordonate.
În consecință instanța a obligat în solidar pe pârâți să îi plătească reclamantului primele de concediu aferente anilor 2004, 2005 si 2006 actualizate cu indicele de inflație până la plata acestor drepturi salariale, urmând a respinge ca neîntemeiată pretenția reclamantului pentru anul 2003 pentru considerentul că OG 38/2003 a prevăzut că acest drept salarial se acordă cu începere din data de 1-01.2004.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerului Administrației si Internelor a fost admisă ca întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prev.de art. 60 alin. 1. pentru considerentul că bugetul de stat este gestionat de chematul în garanție potrivit HG 208/2005 si în consecință acesta a fost obligat să vireze pârâtului fondurile necesare punerii în executare a hotărârii.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție deoarece nu sunt întrunite condițiile art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă, iar între cele două ministere nu există nici o obligație de garanție, iar chemarea în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă.
Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Prima instanță în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B deoarece recurentul, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și a art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate în calitate de ordonator principal de credite. Ca atare, fiecare din cele două ministere au atribuții specifice dar, în același timp au obligația de a asigura, fiecare, resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.
Recurentul trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta nu a fost obligat să plătească drepturile bănești angajatului Inspectoratului de Poliție al Județului B, ci să aloce sumele necesare îndeplinindu-și atribuțiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002.
Cauza în speță este un litigiu patrimonial care nu se desfășoară în sfera raporturilor de muncă reglementate de codul muncii, ci în cea a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002 și Legea nr.188/1999.
Pe fondul cauzei se constată că potrivit art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Rezultă că dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativelor de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Aceste dispoziții legale au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat, respectiv prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005.
Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu pentru anii 2004 - 2006 nu mai sunt în vigoare dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la prima de concediu nu a fost înlăturat ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea 47/1992, instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus arătate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.16, 41 și 53 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul OG nr.38/2003.
Prima de concediu reprezintă drepturi de remunerare care fac obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamanți, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamanților.
În consecință, instanța va respinge recursul chematului în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art.304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 27/CA/15.01.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Silviu
pt.- -,aflată în - --- - -
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședinte instanță,
Grefier,
Red./30.05.2008
Dact. /16.05.2008/2 ex
Jud. fond:
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu
