Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 372/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 372
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRIN PRIMAR, județul, împotriva sentința civilă nr.402 din 12 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 402/12 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28 martie 2005 și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială - prin primar și Consiliul Local al comunei, în sensul că au fost obligați pârâții să achite reclamantului o indemnizație de dispozitiv lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu 28 martie 2005 și în continuare, sumele acordate urmând a fi actualizate în funcție de inflație.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28.03.2005, s-a apreciat că excepția este întemeiată, având în vedere că pentru această perioadă a intervenit termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei tribunalul reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public la Unitatea Administrativ - Teritorială a comunei, jud. B, conform Ordinului Prefectului jud. B nr. 185/03. 05.1991.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 " Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariați civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Ordinul nr. 496/2003 prevede la pct. 9.2 că " indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice" iar prin art. 31.1 din Ordin care modifică art. 47 din Legea nr. 138/1999 se lămurește noțiunea de personal civil în sensul că prin acest personal se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din acest minister, care beneficiază de drepturile stabilite de prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
În speță pârâtul este autoritate publică locală în înțelesul Legii nr. 215/2001, modificată și completată, astfel că art. 47 din Legea nr. 138/1999, modificat prin Ordinul nr. 496/2003 este aplicabil în cauză, legiuitorul nefăcând distincție între categoriile de personal ce funcționează în cadrul administrației publice.
Pe de altă parte, s-au reținut prevederile constituționale, care în Capitolul V impun premisa unui regim unitar de reglementare, iar prin Legea nr. 137/2000 se previn și se sancționează toate formele de discriminare, astfel că prin Ordinul nr.496/28.07.2003 s-a urmărit că în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice pentru a se asigura egalitate de tratament salarial tuturor angajaților din cadrul aceleași autorități, astfel că este indubitabil faptul că pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 stabilește că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
De asemeni, art. 29 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, nu exclude posibilitatea ca funcționarii publici să beneficieze și de alte drepturi sau sporuri salariale, în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - Unitatea Administrativ - Teritorială - prin primar, în motivarea recursului arătându-se că reclamantul nu poate beneficia de alte drepturi bănești decât cele prevăzute în contractul individual de muncă și în statutul funcționarilor publici - Legea 188/1999 și că prin sentința civilă nr. 610/18 decembrie 2006 a Tribunalului Bacăus -a constatat că acordarea indemnizației de dispozitiv contravine legii.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate în raport de dispozițiile art. 304 pct. (9) și 3041Cod procedură civilă, curtea constată întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează.
Indemnizația de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementată de art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Potrivit textului, cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații șiindemnizația de dispozitiv. Totodată, această indemnizație este prevăzută și de art. 13 din aceeași lege; potrivit acestui articol, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției) beneficiază, potrivit art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 138/1999.
În executarea și pentru aplicarea (între altele) a prevederilor acestei legi, ministrul de interne a emis Ordinul nr. 275/2002. Astfel, prin art. 1 al ordinului au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, norme prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999; potrivit art. 64 ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 - respectiv, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției -, în aplicarea legii, emit norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce privește aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 normele prevăd, la pct. 9.1, că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior.
Ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003. În ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 138/1999, în norme a fost introdus, după pct. 9.1, pct. 9.2 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Pct. 31.1 din norme - dat în aplicarea art. 47 din Legea nr. 138/1999 - definește personalul civil, în sensul prevederilor ordinului, ca fiindfuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor(alin. 1); la alin. 2 se prevede că personalul civil din acest din urmă minister beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Dacă s-ar avea în vedere doar prevederile normelor metodologice date în aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 ar rezulta că normele adaugă la dispozițiile legii, în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă - pe lângă categoriile prevăzute de lege: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili - și altor două categorii: studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior, respectiv personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. O astfel de concluzie nu ar putea fi reținută întrucât nu pot căpăta eficiență juridică prevederi ale unor norme date în aplicarea unei legi, care adaugă prevederilor legii. Pe de altă parte, autoritatea emitentă nu putea edicta norme care să privească personalul altor autorități întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000; potrivit acestor texte actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3), iar ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului (art. 75), fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 76).
Însă, dispozițiile din normele metodologice date în aplicarea art. 13, astfel cum a fost modificate prin Ordinul nr. 496/2003, trebuie interpretate ținându-se seama de definiția conținută de pct. 31.1. alin. 1, personalul civil la care se referă normele fiind doar funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. O asemenea definiție poate fi folosită doar în interpretarea Legii nr. 138/1999 și a normelor sale de aplicare, neputând fi extinsă la alte categorii de personal civil, indiferent că este vorba de funcționari publici ori de personal contractual. Atunci când cel care edictează o normă juridică recurge la definirea unor termeni o face pentru a le conferi un înțeles diferit de cel comun și, prin urmare, definițiile nu pot fi extinse de la actul normativ care le conține la altul, în afara cazului în care legea permite acest lucru. Ori, Legea nr. 138/1999, prin art. 64, nu conține o astfel de îngăduire. În context trebuie reținută sfera persoanelor care intră în categoria personalului civil prevăzută de art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Așadar, rezultă cu claritate că indemnizația de dispozitiv se acordă doar cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 138/1999 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției), pct. 31.1. din normele modificate prin Ordinul nr. 496/2003 referind-se expres la personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Eliminarea deosebirilor existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administrației publice locale nu poate fi atinsă pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Pe lângă aspectele susmenționate, curtea mai reține că nici Ordinul 496/2003, nici cel anterior - nr. 275/2002 nu au fost publicate în Monitorul oficial, astfel că nu au putere de lege (ce le este conferită numai ca urmare a publicării).
În conformitate cu art. 10 din Legea 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative - actele normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul oficial al României, partea
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale sus analizate; de aceea, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, hotărârea va fi modificată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței referitoare la prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28 martie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRIN PRIMAR, împotriva sentința civilă nr.402 din 12 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimatul - pârâtCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Menține dispozițiile referitoare la excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
Pt. -
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER,
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
24 aprilie 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan