Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3793/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3793
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1922 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI M și PRIMARUL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI M și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 1922 din 20 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Consiliul Local M, Primăria Municipiului M și Primarul Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu, în funcția publică de consilier I cu pârâta Primăria Municipiului M, județul
Cele două sporuri salariale: de mobilitate și de confidențialitate nu sunt expres reglementate, legiuitorul prevăzând doar posibilitatea angajatorului și a angajatului să le negocieze.
Sporul de mobilitate și cel de confidențialitate nefiind expres prevăzute printr-un act normativ cu forță generală obligatorie nu pot fi acordate, decât, dacă sunt rezultatul unei înțelegeri în urma căreia angajatorul are obligația să le încuviințeze, să le plătească.
Evaluarea și aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, în vederea recompensării cu alte drepturi salariale (sporuri, indemnizații), se face de către angajator, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor, a atribuțiilor stabilite prin fișa postului, cu rezultatele obținute în mod efectiv de către angajat.
Numai respectând această procedură prevăzută de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.1209/2003 și ale Legii nr.188/1999, se poate asigura un sistem motivațional, care să determine creșterea performanțelor profesionale.
Or, a evalua, instanța de judecată performanțele profesionale ale reclamantului, in baza cărora să poată stabili și acorda un anumit procent pentru sporul de mobilitate și cel de confidențialitate, neprevăzute în mod expres de actele normative ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, înseamnă ca instanța să se substituie angajatorului și să stabilească în mod arbitrar cele două sporuri și să acorde reclamanților procentele pe care le solicită fiecare, cu consecința încălcării normelor de drept, ce reglementează procedura de evaluare și criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea funcționarilor publici.
Faptul că reclamantul a avut obligația legală de a păstra secretul profesional nu poate semnifica în nici-un caz faptul că este în vreun fel îndreptățit la o remunerație suplimentară din partea angajatorului ei pentru a-și îndeplini această obligație.
S-a apreciat că trebuie făcută diferențierea obligației generale de confidențialitate datorată de orice angajat angajatorului, de obligația de confidențialitate rezultată dintr-o clauză de confidențialitate.
Clauza de confidențialitate vizează pentru angajat o sferă mai largă de informații decât cea avută în vedere prin conceptele de informații clasificate și secrete de serviciu.
În măsura în care s-ar referi exclusiv la informațiile pe care reclamantul este dator să le păstreze, în temeiul obligației prevăzută de art.46 din Legea nr.188/1999 conform căreia - funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public -, atunci această clauză nu-și are rostul și este inutilă.
S-a constatat că în speța de față reclamantul solicită pârâtei (angajatorului) să-i plătească o remunerație suplimentară pentru ca el, să-și îndeplinească obligația legală prevăzută de art.46 din legea nr.188/1999, de a păstra secretul profesional.
În ceea ce privește pretenția reclamantului de a i se plăti sporul de mobilitate instanța a reținut că deplasările ocazionale pe care le întreprinde reclamantul și la care se referă în cererea de chemare în judecată sânt deplasări inerente activității pe care o desfășoară și funcției pe care o ocupă.
Referitor la această situație, doctrina de dreptul muncii este unanimă în a aprecia că, -dacă specificul muncii salariatului implică deplasări permanente ale salariatului, mențiunea în acest sens în actul de numire în funcție sau în fișa cu atribuțiile de serviciu nu constituie o clauză de mobilitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a arătat că deosebit de remunerația de bază, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale executate, în temeiul art.25 și 26 din Codul Muncii, se pot negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și confidențialitate.
A susținut recurentul reclamant că angajatorul nu are obiecțiuni la acordarea acestor sporuri, toți angajații Primăriei M primind acest spor în baza unor hotărâri judecătorești și consideră că este îndreptățit la acordarea sporului de confidențialitate aplicat la salariul de încadrare.
A mai arătat că potrivit art.93 din Legea nr.188/1999 republicată, care se completează cu dispozițiile legislației muncii, acordarea sporului de 25% se circumscrie principiului dreptului de egalitate de șanse.
Recursul este nefondat.
Reclamantul are calitatea de funcționar public și a solicitat pârâților să-i acorde spor de mobilitate și de confidențialitate în cuantum de 25%, susținând aplicarea prevederilor art.25 și 26 din Codul Muncii și în cazul funcționarilor publici.
În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporului de mobilitate și confidențialitate, reglementat de art.25 și 26 din Codul Muncii, Curtea precizează că acesta nu este datorat de către angajator, în măsura în care nu a fost prevăzut expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Reclamantul nu a invocat în sprijinul acțiunii sale nici un act normativ privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, ci numai cadrul legal general, reprezentat de dispozițiile art.25 și 26 din Codul Muncii și aplicabilitatea acestora în cazul funcționarilor publici.
Arătăm că pentru a se acorda sporul de mobilitate și confidențialitate, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca alte drepturi salariale pentru a fi acordate funcționarului, să formeze obiectul unei reglementări legale.
Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.
În ceea ce privește drepturile decurgând din clauza de mobilitate și confidențialitate, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi, a căror sferă se poate extinde și la cele două clauze, de existența unei reglementări legale.
Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor două tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.
Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.
În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.
Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.
Din expunerea efectuată în această decizie, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde spor de confidențialitate și mobilitate și că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.
Clauzele de mobilitate și confidențialitate nu sunt contrare statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.
În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1922 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI M și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.2ex/ 14 Octombrie 2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Daniela Vijloi
