Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 380/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 380
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 67/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații G,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect litigii privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat și având în vedere că în baza art 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.67/CA din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.6632/30/200 s-a admis acțiunea formulata de reclamantul G, împotriva pârâților INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin T, au fost obligați pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE să plătească reclamantului prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006, actualizată la data plății cu indicele ratei de inflație și sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizat la data plății cu indicele de inflație, iar pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE a fost obligat la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 18.09.2007 reclamantul Gac hemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței de la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005, 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivare reclamantul a arătat că prin art. 37, pct. 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat ( cu excepția anului 2007 ) de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Reclamantul apreciază că măsura suspendării care în fapt anulează aplicarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței acestui drept, încălcând flagrant dispozițiile art. 53 din Constituția României și reglementările art. l din protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la primele de concediu au fost suspendate inițial până la data de 31.12.2005 prin dispozițiile art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, a de stat pe anul 2004, iar apoi până la 31.12.2005 prin dispozițiile art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a de stat pe anul 2005.
Art. 38 din Codul Muncii, prevede în mod imperativ că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata primei de concediu a fost reluată în anul 2007 pentru toți polițiștii din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Reclamantul a invocat și Decizia nr. XII din 05.02.2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secțiile Reunite în dosarul nr. 30/2006, prin care s- admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că "în aplicarea dispozițiilor art.37, alin.2, teza I din Ordonanța Guvernului nr.38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, iar potrivit art.329, alin.3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În același sens, s-au pronunțat și o serie de instanțe judecătorești din țară, care au apreciat ca fiind nelegală neplata primelor de concediu și au obligat în toate cazurile, pârâții la plata reactualizată a acestor sume.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că, în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Reclamantul a arătat că dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reclamantul a mai arătat că, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență era recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive și face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Reclamantul a învederat instanței că trebuie să se țină cont de faptul că din punct de vedere logistic, administrativ și financiar Secția Regională de Poliție Transporturi T este subordonată Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu Direcției de Poliție Transporturi, cu precizarea că, în perioada august 2003 - noiembrie 2005 Serviciul de Poliție Transporturi (reorganizat ulterior în Secția Regională de Poliție Transporturi T) a funcționat exclusiv în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
În drept, a invocat dispozițiile art. 41 alin.2 din Constituția României, art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
La dosar a depus practică judiciară și adeverința nr. -/66/13.11.2007, emisă de T, în dovedirea stării de fapt invocată în cuprinsul acțiunii.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat, referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată că aceasta este neîntemeiată și vădit nelegală sens în care a solicitat respingerea acesteia.
În apărare pârâtul a arătat că rt. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Pârâtul a arătat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar în această situație, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii 2004 și 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art. 57 din nr.OG 38/2003 prevede că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Așadar, prin acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005 s-ar încălca atât prevederile legilor bugetare menționate, cât și cele ale nr.OG 38/2003.
S-a mai arătat că din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată". Alineatul 2 prevede că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". Astfel în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării." Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
Pârâtul a învederat astfel că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu! de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.", iar în aceste condiții, nici în bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
S-a subliniat că potrivit art. 37 alin. (1) din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite, astfel, față de aceste prevederi, neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. (1), în limita fondurilor bugetare.
Pârâtul a arătat că referitor la invocarea de către reclamanți a prevederilor art. 41 din Constituție, menționăm că prin Decizia nr. 38/25.01.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariate a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005. Astfel nu se poate susține că o lege este "nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării, astfel, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc. Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Pârâtul a mai arătat că trebuie să se constate că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) din nr.OG 38/2003, iar în aceste condiții, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Față de aceste considerente pârâtul a solicitat respingerea acestui capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat.
Pârâtul a arătat că referitor la capătul 2 al cererii de chemare în judecată - cererea este neîntemeiată și vădit nelegală, solicitând respingerea și a acestui capăt de cerere.
Astfel s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 6 din G, nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.". De asemenea în art. 64 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată", în alineatul 2 menționându-se expres că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Pârâtul a subliniat că în considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice. În această situație, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Având în vedere că potrivit dispozițiilor legale invocate exercițiul dreptului prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Pârâtul a arătat astfel că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Totodată, același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
Bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor astfel că, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că această instituție are deja dobândită calitatea de pârât.
Pârâtul MEF B, prin T, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor și cu privire la cererea de chemare în garanție, respingerea acesteia ca inadmisibilă. În, pe fondul cauzei pârâtul și chematul în garanție a solicitat cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, conform art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamantul avea obligația sa formuleze o cerere pe procedura administrativă și sa solicite acordarea drepturile drepturilor sale direct de la angajator.
În apărare pârâtul și chematul în garanție a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție deoarece pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei nu exista absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de alta parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul R sau cu bugetul de stat. Rolul acestuia din urma este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata potrivit art. 16 -30 din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice, prevăd ca: "art. 18 - 2) Guvernul asigura: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limita prevăzut de prezenta lege;". "art. 28 Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite: -"
Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin reprezentantul sau legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economie și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economie, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Pârâtul și chematul în garanție a solicitat respingerea unei eventuale cereri de chemare în garanție a formulate de către paratul MIRA B, având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedura civila, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însa în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidența, temeiul acesteia trebuie sa ii constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de față.
Față de aceste considerente MEF B, prin DGFP Taî nvederat instanței că între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de alta parte, nu exista nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite Inspectoratul județean de politie sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal, nu îi conferă acestuia din urma nici o garanție legala din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un contract de munca în care nu este parte. Astfel Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite bugetare și ca urmare, raportat și la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500 /2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuală.
Pârâtul și chematul în garanție a învederat că doctrina juridica a statuat ca cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personale nepatrimoniale și nici în litigiile de muncă, pe același considerent că raporturile de muncă exista între instituția angajatoare, alta decât Ministerul Economiei și Finanțelor și angajat - reclamant în litigiu.
În subsidiar s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă deoarece raportat la faptul ca reclamantul, are calitatea de funcționar public, conform art. 92.1 din Legea nr. 188/1999 acest litigiu este soluționat de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș și în acest context, conform art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, acesta avea obligația sa formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturile drepturilor sale direct de la angajator.
Pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al județului T începând cu data de 01.10.2005.
Pârâtul a arătat astfel că reclamantul a activat până la data de 01.10.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului poliției transporturi din cadrul De la data menționată prin Dispoziția S/2500 a Inspectoratului General al Poliției Române s-a reorganizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T ca structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Față de aceste considerente pârâtul a solicitat instanței să observe că de la data de 01.10.2005, reclamantul nu a mai avut aporturi de serviciu cu T, motiv pentru acordarea drepturilor salariale după această dată sunt solicitate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei pârâtul IPJ Tas olicitat instanței de judecată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel cu privire la primul capăt al cererii privind acordarea primei de concediu art. 37 alin 2 teza 1 din nr.OG 38 /2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește oprimă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu " Potrivit Legii nr. 507/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, la art. 9 alin 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se, suspendă până la data de 31 decembrie 2004. " De asemenea, potrivit art.8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Astfel s-a arătat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare și că în perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin 2, teza I din nr.OG 18/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006. " În aceste condiții, nici bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor pe anul 2006, nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
S-a arătat că din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că " în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata determinată". Alineatul 2 prevede că "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". De asemenea, în conformitate cu prevederile art.64 alin 3 din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării. " Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin 2 teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice.
S-a învederat că în această situație, având în vedere că potrivit dispozițiilor legale anterior prezentate, exercițiul dreptului revăzut de art. 37 alin 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a fost suspendat pentru perioada anilor 2004-2006, pârâtul apreciind că acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată, iar instituția pârâtă un poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată deoarece acest lucru ar avea ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult decât atât, în actele normative menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite de a se încadra în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar conform prevederilor art. 57 din nr.OG 38/2003 " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual", unităților Ministerului Internelor și Reformei Administrative aflate sub incidența Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Față de aceste considerente pârâtul a învederat instanței că prin acordarea primelor de concediu s-ar încălca, atât prevederile legilor bugetare menționate (legi organice conform prevederilor art.62 alin 2 lit. b din Constituția României, revizuită), cât și cele ale nr.OG 38/2003.
S-a mai arătat că potrivit art. 37 alin 1 din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediul de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite. Prin urmare, față de aceste prevederi, pârâtul a apreciat că neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal, în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin 1, care se acordă în limita fondurilor bugetare.
Referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, pârâtul a învederat că prin Decizia nr. 38/25.01.2005 publicată în nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitate prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturile salariale a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
S-a mai arătat că nu se poate susține că o lege este "nelegală" din moment ce a fost adoptată de Parlamentul României, autoritatea investită, potrivit Constituției României, cu prerogativa legiferării. Astfel, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competența deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc. Din acest punct de vedere singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie să respecte anumite reguli instituite de Constituție, dar singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care așa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Pârâtul a arătat că în ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea sumelor în discuție, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din acest actul normativ sus menționat.
Având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse a fost suspendată, în bugetul aprobat instituției pârâte pe anii 2004-2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop, în această situație este evident faptul că o eventuală admitere a acțiunii reclamantului ar determina imposibilitatea ca Inspectoratul de Poliție al județului T să pună în executare hotărârea instanței, câtă vreme un există fonduri alocate special cu această destinație, iar bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice sens în care pârâtul a solicitat ca în ipoteza admiterii acțiunii, să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor care este parte în această cauză să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru T sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția noastră fiind finanțată integral de la bugetul de stat. Față de capătul nr. 2 al cererii privind sporul de fidelitate, pârâtul IPJ Taî nvederat instanței că art. 6 din nr.OG 38/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "pentru activitatea desfășurată polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor ". În art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată," în alineatul 2 menținându-se expres că "la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". În considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin l din nr.OUG 118/24.11.2004, privind acordarea unor drepturi salariate personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative publicată în Of. Partea I, nr. 1.138 din 02.12.2004 " în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea polițiștilor și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare". Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice. În această situație, în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2005, nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, iar acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță care include și prima de concediu se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual (art. 57 din nr.OG38/2003). Având în vedere prevederile legale imperative invocate, exercițiul dreptului prevăzut de art.6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Față de aceste considerente pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Tas olicitat instanței de judecată respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând actele aflate la dosar, văzând pozițiile exprimate de părți, instanța constată următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța reține: dispozițiile art. 91 ind. 1 din Legea nr. 215/2006 fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, însă art. 7 din acest act normativ nu este aplicabil în speță, întrucât este vorba de refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a P, instanța nu contestă faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța apreciază că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul A, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul T, susținerea acestuia, potrivit căreia reclamantul este angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T nu are relevanță juridică, câtă vreme din adeverința de la dosar rezultă că pârâtul este angajat în cadrul iar drepturile salariale îi sunt achitate de
Acțiunea reclamantului este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de polițist angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T, în cadrul
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanta pentru anul 2006 nu este in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica și cronologica a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege in sensul că " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța constată că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră in conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica in mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta norma internațională, statuează in mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care in temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea va fi admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar suma va fi actualizată cu rata de inflație in raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Pentru cel de al doilea capăt de cerere se reține că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând toate cele prezentate, a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta F-P T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a solicitat modificarea sentinței în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive ca pârât sau chemat în garanție a F și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ff ormulată de A apoi, a respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată,pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevederilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului,recurenta, dezvoltă motivele invocate și arătate mai sus susținând că pârâtul F nu are calitate procesuală pasivă în cauză iar A este ordonator principal de credite bugetare, astfel că și cererea de chemare în garanție apare ca inadmisibilă. Recurenta a mai criticat sentința, pentru că, fiind de asemenea inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii prealabile se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art. 306 alin 2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt,pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului față de pârâții I,II iar pe pârâtul III, F l-a obligat să aloce fondurile necesare pentru acordarea drepturilor bănești față de reclamant.
Prima instanță, de asemenea, în mod temeinic și legal, a respins excepțiile invocate de pârâtul recurent, privind lipsa calității procesuale pasive a -F și a inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004 având în vedere că pârâtul recurent nu a fost obligat în mod direct la plata drepturilor bănești către reclamant ci a fost obligat să aloce către bugetul pârâtului MIRA a sumelor pretinse, și în acest mod hotărârea urmează să-i fie opozabilă și acestui pârât, iar, procedura prealabilă nu este obligatorie în acest caz.
Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de pârâtul recurent sunt neîntemeiate, astfel încât instanța urmează ca în temeiul prevederilor art.312 pct. 1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP T în reprezentarea FBî mpotriva sentinței civile nr.67 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
rima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.CM-29.04.2008
Tehnored LM-07.-- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
