Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 386/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 386
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.85/CA/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect litigii privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurentui consilier juridic,prezent intimatul reclamant,lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare și menținerea hotărârii atacate.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.85/CA din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, au fost obligați pârâții la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006 - actualizate în raport cu rata inflației. S-a admis cererea de chemare în garanție a FB, cerere formulată de pârâtul A B și a fost obligat chematul în garanție F B să vireze pârâtului A B, sumele necesare plății drepturilor reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 09.10.2007 reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, obligarea pârâților la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006, conform art. 37 pct. 2 din Ordonanța nr.38 din 30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în nr. 65 din 02.02.2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public civil, cu statut special în conformitate cu art.1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Prin art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut ca la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc primă de concediu egală cu salarul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Deși în baza acestui text, din anul 2004 trebuia să beneficieze de prima de vacanță, este drepturi nu i-au fost acordate.
Reclamantul a arătat că de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor, nu a beneficiat deloc de prevederea referitoare la plata primei de vacanță, aceasta fiind suspendată, o dată cu intrarea în vigoare. S-a arătat că starea de fapt, este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vre-unei tranzacții sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz iu arbitrariu. Astfel reclamantul a arătat că se plică principiul, potrivit căruia un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat, nu mai poate fi anulat. Potrivit art. 41 pct. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice. Acesta prevedere din Constituția României este coroborată cu prevederile art.28 lit. e din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care stipulează că polițistul are dreptul la concediu de odihnă plătit, concediu fără plată și învoiri plătite. A admite posibilitatea suspendării aplicabilității prevederilor legale care consacra dreptul la prima de concediu echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului de concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Suspendarea dreptului nu echivalează cu însuși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru toți acești ani. A considera altfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de fidelitate, iar ulterior a fost suspendată aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în anii 2004, 2005 și 2006, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus", ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005 pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi opriți de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care fost prevăzute de lege.
La data de 22.10.2007 pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B depus la dosarul cauzei, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În apărare pârâtul a arătat că art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005". S-a subliniat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare. În această situație, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii 2004 și 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art. 57 din nr.OG 38/2003 prevede că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Așadar, prin acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005 s-ar încălca atât prevederile legilor bugetare menționate, cât și cele ale nr.OG 38/2003. Din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată". Alineatul 2 prevede că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării." Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
S-a subliniat că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I OG nr. 38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006." În aceste condiții, nici în bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
Pârâtul a arătat că potrivit art. 37 alin. (1) din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite. Prin urmare, față de aceste prevederi, neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. (1), în limita fondurilor bugetare.
S-a mai arătat că referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor art. 41 din Constituție, prin Decizia nr. 38/25.01.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariale a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
Astfel trebuie constatat că nu se poate susține că o lege este "nelegală", din moment ce provine de Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, așa cum s-a arătat, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Față de aceste considerente trebuie constatat că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) din nr.OG 38/2003, iar în aceste condiții instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
La data de 22.10.2007 pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE Bad epus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin care s-a solicitat, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
În motivare pârâtul a arătat că referitor la primele de concediu, dispozițiile art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că ".la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Față de aceste considerente era necesar să se mai arate că bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prevederilor art. 5 alin.5, menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
De asemenea s-a arătat că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat.
Față de aceste considerente pârâtul a învederat că, potrivit dispozițiilor nr.HG 386/2007, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
La data de 19.11.2007 pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a subliniat că anexează la dosarul cauzei o adeverință eliberată de Compartimentul Management Resurse Umane al T din care rezultă că reclamantul a dobândit calitate de polițist la data de 15.04.2004, fiind încadrat ca agent de poliție la. Astfel în raport de data introducerii acțiunii vă trebuie evidențiate prevederile art. 47 din OG nr. 38/2003 care dispune: "Drepturile neachitate polițiștilor și nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite se prescriu". Astfel s-a arătat că dacă reclamantul a beneficiat de tot concediul de odihnă până la data de 09.10.2004 prima de concediu nu poate fi solicitată, acest drept salarial fiind prescris, motiv pentru care pârâtul a solicitat instanței de judecată să pună în vedere reclamantului să facă dovada în ce perioadă a beneficiat de concediu de odihnă în cursul anului 2004.
Pe fondul acțiunii, pârâtul Taa preciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată solicitând respingerea acesteia, arătând că dispozițiile art. 37 alin. 2 teza 1 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd ca,la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă". Potrivit prevederilor art. 9 alin.7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se vor acorda cu ocazia plecării în concediul de odihnă.se suspendă până la data de 31.12.2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 " aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31.12.2005". Și pentru anul 2006 s-a dispus suspendarea acestor drepturi prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe 2006 având același conținut: "prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006".
Pârâtul a învederat că față de aceste prevederi legale acesta nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate, acordarea primelor de concediu polițiștilor având ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar conform prevederilor art. 57 din nr.OG 38/2003: "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual" unităților MAI. aflate sub incidența legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului.
S-a mai arătat că față de prevederile art. 41 pct. 2 din Constituția României și cele ale Legii nr. 360/2002, pe care reclamantul le-a invocat în cererea sa și care consacră dreptul polițiștilor la concediu de odihnă plătit, susținând că neacordarea primelor de concediu anulează una dintre componentele acestui drept, mai precis pe cea patrimonială - art. 37 alini din OG. nr. 38/2003, se prevede că: "Polițiștii, pe timpul cat se afla în, concediu de odihna, concediu de maternitate și alte concedii plătite care se acorda în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de baza și celelalte drepturi bănești avute. " Prin urmare, față de aceste prevederi, pârâtul a învederat că neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal, în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alini, în limita fondurilor bugetare.
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 57 din OG. nr. 38/2003, acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță, prin urmare și a primei de concediu, se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
La data de 12.12.2007 chematul în garanție Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea de către reclamant a procedurii prealabile administrative obligatorii prevăzuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ, iar pe fond respingerea cererii ca netemeinică și nelegală. În subsidiar pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca inadmisibilă.
În apărare chematul în garanție Baa rătat că invocă în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca pârât sau ca și chemat în garanție deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exista nici o relația de serviciu sau de muncă, iar pe de alta parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul R sau cu bugetul de stat. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit dispozițiilor art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementari legale care erau m vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune. Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor și prin urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare. Prin urmare, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajații reclamanții. în angajarea și salarizarea reclamantei are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Pârâtul a mai invocat, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecata pe considerentul că, înainte de a se adresa instanței de judecată, având în vedere cauza se judecă în fata instanței de contencios - administrativ, reclamantul avea obligația de a parcurge procedura prealabilă obligatorie prevăzuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - privind Contenciosul administrativ. Plângerea se poate adresa în egala măsura organului ierarhic superior daca acesta exista. Prin urmare chematul în garanție Baa preciat că reclamantul avea obligația sa îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de actul normativ.
Chematul în garanție Baî nvederat că pe fondul cererii solicitarea reclamantului este eronata și neîntemeiata - cu privire la admiterea plații primei de vacanta pentru perioada 2004, 2005 și 2006 actualizata cu rata inflației precum și a sporului de fidelitate pentru perioada 2005 actualizat cu rata inflației Astfel s-a arătat că potrivit art. 2 al 1 din OG118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative aprobata prin Legea nr. 28/2005 se precizează În anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobate cu modificări și completări conform Legii nr. 353/2003. Conform art. 56 din Legea 24/2000 republicată privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative " după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existentei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, abrogarea, completarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea ". Art. 62 completează actul invocat, astfel încât: "În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În aceasta situație se vor prevedea în mod expres data la care se va produce suspendarea precum și durata ei determinata. La expirarea duratei de suspendare reintra în vigoare. Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ sau a dispoziției de suspendare poate face obiectul unui alt act normativ sau al unei dispoziții exprese cu aplicare de Ia data expirării suspendării."
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile Constituției României masurile de protecție sociala sunt stabilite prin lege, dar tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor masuri pentru o anumită durată determinată, fapt care nu poate fi interpretat ca o restrângere și/sau îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale care decurg din statutul de salariat al persoanelor.
S-a mai arătat că ordonatorul principal de credite în speța Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația sa se încadreze în cheltuielile stabilite prin lege, astfel încât, ca urmare a suspendării aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de vacanță și la sporul de fidelitate, solicitate - nu exista posibilitatea de a fi plătite.
Pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca inadmisibilă, având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedura civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care insa în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidența, temeiul acesteia trebuie sa îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de fata.
S-a arătat că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu exista nici o obligație de garanție, iar simplul fapt ca ordonatorul principal de credite nu a acordat reclamantului sumele solicitate nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă.
S-a mai subliniat că Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite bugetare, aplicându-li-se prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500 /2002 modificata, privind finanțele publice.
Față de aceste considerente s-a arătat că, raportat și la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500 /2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, și astfel, se putea vorbi doar despre admisibilitatea unei eventuale cereri de chemare în garanție a Guvernului României formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative (ordonator principal de credite bugetare), și nicidecum despre admisibilitatea unei cereri directe de chemare în judecată sau în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de către reclamant sau de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care nu are absolut nici o baza legală referitoare la elaborarea și execuția bugetului anual de stat.
Chematul în garanție Bas olicitat, astfel, în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea ca inadmisibila a cererii de chemare în judecată pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata formulată de reclamant ca netemeinică și nelegală, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca inadmisibilă.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, ca și chemat în garanție, instanța o va respinge ca fiind neîntemeiată, deoarece această instituție a fost chemată în garanție de către pârâții, iar conform disp. art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
De menționat, că B are calitatea de chemat în garanție și nu de pârât.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a B, excepție invocată de B, instanța o va respinge ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de T în reprezentarea B conform mandatului și a delegației de reprezentare nr. -/04.12.2007, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prev. de nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că nr.OG 38/2003 este lege specială în raport cu disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă face trimitere la dispozițiile legii nr. 554/2004 nu prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prev. de această lege, generală în raport de disp. nr.OG38/2003.
Analizând excepția prescripției parțiale a acțiunii reclamantului,excepție invocată de pârâtul T, în raport de data introducerii acțiunii și de art. 47 din OG nr. 38/2003 care dispune: "Drepturile neachitate polițiștilor și nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite se prescriu", instanța o va respinge ca nefondată, întrucât drepturile solicitate de reclamant au fost suspendate succesiv, prin acte normative, astfel că și cursul prescripției a fost suspendat.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța constată că reclamantul are calitatea de funcționar public civil, cu statut special în conformitate cu disp. Lg. nr. 360/2002, privind statutul polițistului.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006,- actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Instanța constată că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Pentru considerentele arătate și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului, ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006 - actualizate în raport cu rata inflației.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cerere formulată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, instanța în baza disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă a admis-o ca fiind întemeiată și a dispus obligarea chematei în garanție să vireze pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
În admiterea acestei cereri instanța a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anii 2004 - 2006, drepturile bănești respective fiind suspendate, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituției pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta F-P T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a solicitat modificarea sentinței în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive ca pârât sau chemat în garanție a F și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ff ormulată de A apoi, a respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată,pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevederilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului,recurenta, dezvoltă motivele invocate și arătate mai sus susținând că pârâtul F nu are calitate procesuală pasivă în cauză iar A este ordonator principal de credite bugetare, astfel că și cererea de chemare în garanție apare ca inadmisibilă. Recurenta a mai criticat sentința, pentru că, fiind de asemenea inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii prealabile se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art. 306 alin 2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt,pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului față de pârâții I,II iar pe pârâtul III, F l-a obligat să aloce fondurile necesare pentru acordarea drepturilor bănești față de reclamant.
Prima instanță, de asemenea, în mod temeinic și legal, a respins excepțiile invocate de pârâtul recurent, privind lipsa calității procesuale pasive a -F și a inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004 având în vedere că pârâtul recurent nu a fost obligat în mod direct la plata drepturilor bănești către reclamant ci a fost obligat să aloce către bugetul pârâtului MIRA a sumelor pretinse, și în acest mod hotărârea urmează să-i fie opozabilă și acestui pârât, iar, procedura prealabilă nu este obligatorie în acest caz.
Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de pârâtul recurent sunt neîntemeiate, astfel încât instanța urmează ca în temeiul prevederilor art.312 pct. 1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta T în reprezentarea F împotriva sentinței civile nr.85 din 16 ianuarie 2008,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
rima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.CM-29.04.2008
Tehnored LM-07.05.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
