Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 380/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 380/R-CONT
Ședința publică din 10 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, HG, reprezentați de SINDICATUL INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI, împotriva sentinței nr.600/CA din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă-complet sepcializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentele și asistate de avocat și intimatul prin reprezentant, lipsă fiind ceilalți recurenți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus un borderou cu acte de către recurenți.
Apărătorul recurenților solicită proba cu înscrisuri pentru a face dovada faptului că și recurentele îndeplinesc aceleași atribuții ca și funcționarii publici cu statut special.
Reprezentantul intimatului arată că nu se opune probei.
Curtea admite proba cu înscrisuri, ca fiind concludentă soluționării cauzei.
Apărătorul recurenților depune la dosar borderou cu acte și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului arată că este de acord cu recursul formulat.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr.600 din 5 decembrie 2008 a Tribunalului Argeș -Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții:, HG, -, reprezentați de Sindicatul Independent al Salariaților din cadrul Primăriei Municipiului P, împotriva pârâtului Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor - P, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 14.08.2008, reclamanții, HG, -, reprezentați de Sindicatul Independent al Salariaților din cadrul Primăriei Municipiului P au solicitat pârâtului Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor - P obligarea la plata indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază, începând cu ultimii 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății și plata în continuare a acestuia, sub motiv că reclamanții sunt funcționari publici și în această calitate au dreptul la sporul de 25% prevăzut în Legea nr.138/1999 și coroborat cu art.9.2 din Anexa nr.1 la Normele Metodologice aprobate prin Ordinul MIRA nr.496/28.07.2003.
Analizând acțiunea,tribunalulconstatat că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor - P și că aceștia nu au dreptul la plata indemnizației de dispozitiv, deoarece aceasta este prevăzută în art.13 din Legea nr.138/1999 numai pentru personalul militar și civil care își desfășoară activitatea în sectorul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, nefiind aplicabil personalului din instituțiile și autoritățile locale, cum este în speță cazul pârâtului.
De asemenea,tribunalula constatat că Ordinul MIRA nr.496/2003, invocat de reclamanți, a prevăzut posibilitatea acordării indemnizației și pentru personalul civil, însă, această regulă se referă la personalul civil din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale și nu la personalul civil din administrația publică.
În fine,tribunalula constatat că, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.138/1999, funcționarii publici pot beneficia numai de sporurile și indemnizațiile prevăzute în legislația privind salarizarea funcționarilor publici.
La 14 ianuarie 2003, reclamanții au declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Se susține că prin intrarea în vigoare a OUG nr.63/2003, Ministerul Administrației Publice și Ministerul d e Interne au fost comasate, iar potrivit art.9 alin.4 din acest act normativ, MAI emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea vor fi contrasemnate de ministrul delegat pentru administrația publică. Cum Ordinul MAI nr.496/2003, ce reglementează sporul de dispozitiv, a fost emis în temeiul textului arătat mai sus, rezultă că acest ordin este aplicabil și funcționarilor din administrația publică.
Recurenții mai susțin că potrivit art.16 alin.1 din Constituția România, cetățenii sunt egali în fața legii fără privilegii și fără discriminare, regulă care este consacrată și de art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ca și de art.1 din Protocolul nr.12.
De asemenea, recurenții susțin că potrivit pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar potrivit pct.31.1 din același ordin, "prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI".
Totodată, reclamanții arată că activitatea de evidență a populației prevăzută de OUG nr.63/2003, ca aparținând MAI, a fost preluată de autoritățile publice, iar personalul care executa atribuțiile de evidență a populației beneficiau de indemnizația de dispozitiv.
2. În fine, recurenții susțin că sporul de dispozitiv prevăzut în ordinul arătat mai sus face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, potrivit art.14 din OUG nr.192/2002 și în consecință, prin acordarea acestor indemnizații nu se încalcă nicio prevedere legală, ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități, cu atât mai mult cu cât aceștia au atribuții de serviciu mult mai complexe, având parole de acces la baza de date la nivel local, județean și național, iar potrivit Legii nr.138/2000, personalul contractual și miliar este obligat să fie la dispoziția serviciului, fiind în misiune permanentă.
Recursul nu este fondat.
1. Nu este fondată prima critică, încadrată corect de recurenți în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În esență, recurenții au criticat soluția instanței de fond pentru greșita aplicare a legii, considerând că eronat instanța de fond nu a constatat că în temeiul pct.9.2 și pct.31.1 din Ordinul nr.496/2003, precum și a OUG nr.63/2003, acestora le-a fost recunoscut dreptul de a li se acorda sporul de dispozitiv prevăzut inițial doar pentru personalul militar și civil.
Teza reclamanților este greșită. Din dispozițiile art.1-3 și art.13 din Legea nr.138/1999 rezultă că sporul de dispozitiv se aplică doar personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
În consecință, din dispozițiile acestor texte rezultă că nu toți funcționarii din cadrul instituțiilor arătate au dreptul la sporul de dispozitiv, ci doar cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract, definiți în textul art.2 și 3 din actul normativ arătat. Din faptul că la pct.9.2 și 31.1 din Ordinul nr.496/2003 a fost prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice nu se poate deduce că toți funcționarii publici și personalul contractual din cadrul sunt beneficiarii sporului de dispozitiv. O astfel de concluzie este rezultatul interpretării trunchiate a textelor actelor normative arătate mai sus. Organele administrative, în speță MIRA, nu pot să legifereze și cu atât mai mult să extindă aplicarea legii. administrației publice este, potrivit art.108(2) din Constituțiede a emite hotărâri pentru aplicarea legii. Acest text se coroborează cu art.61(1) din Constituție potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În concluzie Ordinul MAI nu poate să extindă aplicarea sporului de dispozitiv la toți funcționarii publici din acest sistem și la tot personalul contractual.
În realitate, sporul, prin însăși natura lui, este acordat pe temeiul calității sau sarcinilor speciale ale unor funcționari sau personal contractual. În speță, sporul de dispozitiv, așa cum rezultă chiar din denumirea lui, se întemeiază pe criteriul sarcinilor speciale ale cadrelor militare sau personalului contractual din cadrul MAI, constând în faptul că aceștia sunt consemnați la dispoziția conducerii instituțiilor publice 24 din 24 de ore.
Reclamanții nu au dovedit existența în atribuțiilor lor de serviciu a sarcinii de "consemnat la ordinul instituției publice pe întreaga durată a zilei".
Faptul că activitatea de evidență a populației prevăzută de OUG nr.63/2003, a aparținut MAI și că a fost preluată de autoritățile publice locale, iar personalul care executa atribuțiile de evidență a populației beneficiau de indemnizația de dispozitiv, nu este un argument temeinic pentru a dovedi că dreptul de dispozitiv, prin extensie, li se aplică și reclamanților, așa cum susțin aceștia.
În lipsa dovezii privind "consemnarea la dispoziția instituției publice", curtea nu are temei pentru a extinde aplicarea sporului special acordat personalului prevăzut din art.1-3 din Legea nr.138/1999 și reclamanților.
2. Nu este fondată nici a doua critică, încadrată corect de recurenți în același motiv al art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În esență, recurenții invocă faptul că aceștia ar fi discriminați în cazul în care nu li s-ar recunoaște dreptul la sporul de dispozitiv, invocând în acest sens art.1 alin.2 din Legea nr.137/2000, ca și art.16 alin.1 din Constituția României, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul nr.12.
Curtea constată că reclamanții nu pot invoca existența unei discriminări față de personalul militar și civil prevăzut la art.1-3 din Legea nr.138/1999, prin faptul că lor nu le-ar fi recunoscut sporul de dispozitiv.
În realitate, recurenții nu sunt discriminați întrucât nu au dovedit faptul că întrunesc condițiile prevăzute de personalul militar și cadrele prevăzute la art.1-3 din Legea nr.138/1999.
Dimpotrivă, s-ar realiza o discriminare pozitivă dacă reclamanților le-ar fi acordat sporul de dispozitiv, prin simplul fapt că sunt funcționari în cadrul MAI, fără să se facă nicio departajare după un criteriu, în funcție de care să acorde sau nu acest spor.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții, HG, reprezentați de SINDICATUL INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI, împotriva sentinței nr.600/CA din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă-complet sepcializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
21.04.2009
Red.DV
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
