Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 381/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 381/R-CONT
Ședința publică din 10 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în Rm.V,-, -.A,.5, jud.V împotriva sentinței nr.1501 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind COMUNA BERBEȘTI prin PRIMAR.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenți, lipsă fiind părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii și obligarea intimatei la plata sumelor reprezentând, suplimentul postului și al treptei de salarizare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că rin p. cererea înregistrată sub nr-, reclamanții, - au chemat în judecată pe pârâta Comuna Berbesti, prin Primar, județul V, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata drepturilor salariale, reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în cuantum de câte 25% din salariul de bază, actualizate cu rata inflației, începând cu data de 1.01.2004, până la data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Berbești, iar potrivit dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, devenit, în urma modificărilor intervenite, art.31 alin.1 lit.c și d, au dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, însă aceste drepturi au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin art.48 din nr.OG2/2006.
Au mai arătat reclamanții că, suspendarea acordării drepturilor contravine dispozițiilor art.38 și 39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul de egalitate de șanse și tratament, iar potrivit art.117 din Legea nr.188/1999, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației funcției publice.
Reclamanții au precizat că aplicarea art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006, prin care s-a suspendat plata celor două drepturi salariale, s-a realizat cu încălcarea drepturilor constituționale, care reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, aceste drepturi nefiind doar restrânse, ci îngrădite atingând însăși esența dreptului, astfel că o normă legală odată reglementată trebuie să-și producă efectele, în susținerea pretențiilor menționate în acțiune, invocând prevederile art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripția nu operează, întrucât un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
Prin sentința nr.1501 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ și fiscal - Completul specializat în contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/99, devenit art.31 după republicarea legii în 2007, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, înlocuit ulterior cu suplimentul treptei de salarizare, fără însă a se prevedea care este cuantumul acestor suplimente.
Art.29 alin.3 din Legea nr.188/1999, republicată, stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât până în prezent nu a fost adoptată o lege a salarizării funcționarilor publici, anual, prin ordonanțe de guvern, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Cuantumul celor două suplimente solicitate de reclamant nu a fost stabilit nici prin Legea nr.188/1999 și nici prin ordonanțele de guvern adoptate anual pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Potrivit dispozițiilor art.998 Cod civil, "orice faptă a omului care creează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar în completare, art.999 cod civil precizează că "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a creat prin fapta sa, dar și de acela ce a creat prin neglijența sau prin imprudența sa".
Din aceste dispoziții legale se desprind condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției.
Condițiile cerute pentru a se putea obține recuperarea prejudiciului cerut sunt: să fie cert și să nu fi fost acoperit încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
Pe de altă parte, pentru ca răspunderea civilă să poată fi antrenată, nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciu produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat deci cu vinovăție.
Instanța de fond a constatat că, în speță, prejudiciul creat reclamanților nu are caracter cert și nici nu se poate reține vinovăția pârâtei în neplata drepturilor salariale, cât timp legiuitorul nu a cuantificat aceste drepturi. Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost motivat, în drept, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.155 și art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 ( Codul muncii ), art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, precum și a art.2 din Legea nr.175/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Statele membre ale și România, privind aderarea României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, art.38 alin.2 și art.53 alin.1 din Constituția României.
Recurenții-reclamanți critică sentința tribunalului pentru următoarele motive:
- în mod greșit, instanța de fond nu a procedat la lămurirea, în primul rând, a existenței și legalității drepturilor solicitate prin acțiune, în temeiul art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, republicată;
- suspendarea printr-o ordonanță, iar nu o lege, până la 31 decembrie 2006 a drepturilor salariale expres prevăzute de art.31 alin.1 lit. și d din Legea nr.188/1999, prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin art.48 din nr.OG2/2006, contravine atât textului constituțional art.53 alin.1, cât și dispozițiilor art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament;
- nu au fost aplicate dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale;
- cuantumul sporurilor putea și trebuia cuantificat de către instanță, în virtutea rolului său activ;
- nu s-a avut în vedere practica judiciară majoritară din țară, conform cu care au fost acordate aceste drepturi pentru a fi înlăturată discriminarea creanței în salarizarea celorlalte categorii de funcționari publici.
În concluzie, se impune admiterea recursului cu modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, având în vedere și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, se constată că judecătorul fondului a dat dezlegarea corectă cauzei cu care a fost învestit, în sensul că prin hotărârea dată nu este negat dreptul reclamanților de a primi echivalentul celor două sporuri, în prezent prevăzute de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, republicată, a căror plată a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Judecătorul fondului a avut, în principal, în vedere faptul că dreptul reclamanților nu este determinat și nici determinabil prin dispozițiile legale aplicabile acestor categorii de funcționari publici.
Potrivit prevederilor legale invocate în susținerea acțiunii, de principiu, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, în nici o prevedere nu este stabilit cuantumul acestor drepturi și nici reglementată modalitatea de determinare.
Într-o atare situație, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani, fără o bază de calcul, iar pe de altă parte, o cuantificare în raport de diverse criterii, ce ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit cu care "instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Nu se poate pretinde că suma cuvenită reprezintă 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri, pentru că într-un proiect de salarizare al funcționarilor publici se face o astfel de determinare, întrucât atâta vreme cât proiectul nu a devenit lege și nu are valoarea unui act normativ ce emană de la puterea legislativă, el nu poate fi aplicat de către instanță.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței nr.1501 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind COMUNA BERBEȘTI prin PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./27.04.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
