Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 381/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 381
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.2524 din 04 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI DR.TR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI DR.TR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal și recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2524 din 04 noiembrie 2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea reclamantei, în conformitate cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI DR.TR.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut din înscrisurile aflate la dosar și din adresa nr.7046/16.10.2009, emisă de pârât că reclamanta este funcționar public în cadrul Serviciului Public de Poliție Comunitară DTS și nu a primit suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare solicitate prin cererea formulată.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Deci, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat "Drepturi și îndatoriri " din Legea nr. 188/1999, dar potrivit art. 31 alin. (3), salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Întrucât nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, anual, prin Ordonanțe ale Guvernului, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale.
Astfel, pentru anul 2005, fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, pentru anul 2006, Ordonanța de Guvern nr.2/2006, pentru anul 2007, Ordonanța de Guvern nr.6/2007, iar pentru anul 2008, Ordonanța de Guvern nr.9 din 30 ianuarie 2008, aprobată prin Legea nr.238 din 31 octombrie 2008.
S-a constatat însă că, niciunul dintre aceste acte normative subsecvente Legii nr.188/1999, republicată, care au fost emise în considerarea dispozițiilor art. 31 alin.3 nu a indicat elementele pe baza cărora cele două suplimente salariale să fie determinate sau, cel puțin, determinabile.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente, ca părți componente ale salariului, era necesară adoptarea unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin.(3) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine, fie Parlamentului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de stabilire a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, aplicându-se prin analogie procentele stabilite de legiuitor pentru alte sporuri salariale, echivalează cu substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008.
Pe de altă parte, s-a apreciat că prin neacordarea acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui,bun",noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială (CEDO, - GmbH c/a Olanda, Hotărâre din 23 februarie 1995, par.53).
Necesitatea schimbării jurisprudenței s-a impus ca urmare a jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009) cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanta a arătat în motivele de recurs formulate că nstanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțată o sentință cu aplicarea greșită a legii.
A susținut recurenta că drepturile solicitate au fost prevăzute expres în art.31 din Legea 188/1999, au fost suspendate prin diferite legi bugetare anuale, dar nu înlăturate.
A invocat totodată și prevederile art.37 alin.3 din OG nr.6/2007, menținute și prin OG 9/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, precum și Decizia nr.185/2009 a Curții Constituționale.
Recurenta a arătat că a avut loc o încălcare prevederilor art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Examinând recursul formulat, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, s-a apreciat că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanteii privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.2524 din 04 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI DR.TR.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
MF/ 2 ex/23.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Robert Emanoil Condurat, Alina
