Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 383/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 383
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SINDICATUL NAȚIONAL AL LUCRĂTORILOR DE PENITENCIARE - GRUPA SINDICALĂ A ȘCOLII DE ȘI PREGĂTIRII DIN, împotriva sentinței civile nr.568 din 30.11 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când, de asemenea, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul declarat și motivat în termen, scutit de plata taxelor de timbru.
Nefiind cereri formulate pentru acest termen, instanța a verificat actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
- DELIBERÂND-
Asupra recursului declarat de reclamanta Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa Sindicală a Școlii de și Pregătirii din, împotriva sentinței civile nr. 568/2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, se reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 568 din 30 noiembrie 2007 Tribunalul Bacăua respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâte; a respins acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect.
S-a reținut de instanța de fond că prin cererea înregistrată la nr. 2106 din data de 16 martie 2007 Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa sindicală a Școlii Târgu Ocna de și pregătirii din în numele celor 98 membri a chemat în judecată ȘCOALA TG. OCNA DE ȘI PREGĂTIRII DIN și solicitând obligarea acestora la plata contravalorii drepturilor de echipament neacordate pe anul 2006, reactualizate cu indicele de inflație la momentul efectiv al plății.
Inițial cauza a fost înregistrată la secția civilă a Tribunalului Bacău, care prin Încheierea de ședință din data de 25 mai 2007 dispus trimiterea acesteia la secția comercială și de contencios administrativ.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pentru anul 2006 nu s-a primit echipamentul la care face referire Ordinul Ministerului Justiției 972/C/2006, situație în care conform prevederilor Regulamentului de aplicare a ordinului, restanțele se pot acorda și sub formă bănească, dacă nu a fost posibilă acordarea în natură la termenul legal - 1 iunie pentru ținuta de vară și 1 noiembrie pentru ținuta de iarnă.
Prin întâmpinarea formulată pârâta ȘCOALA TG. OCNA DE ȘI PREGĂTIRII DIN a invocat excepția lipsei de calitate procesuală deoarece este ordonator terțiar de credite, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii deoarece acordarea noului echipament se face gradat și este în curs de desfășurare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate instanța urmează a le respinge considerând că ambele pârâte au calitate procesuală pasivă: ȘCOALA TG. OCNA DE ȘI PREGĂTIRII DIN deoarece este unitate la care sunt angajați membrii reclamantului, iar deoarece este ordonator secundar de credite și unitate ierarhic superioară.
Pe fondul cauzei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1997 din 16 noiembrie 2004 s-a stabilit uniforma, echipamentul specific și însemnele distinctive pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Conform prevederilor art. 12 "recerea la noua uniformă se face eșalonat, menținându-se criteriul de tranziție până la data de31 decembrie 2007."
Prin Ordinul Ministerului Justiției 972/C/11.IV.2006 s-a aprobat regulamentul privind compunerea și portul uniformelor și echipamentului specific pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul În art.70 se prevede că " în cazul schimbării culorii sau introducerii de noi articole de echipament, trecerea la noua ținută se face treptat, pe măsura asigurării drepturilor de echipament." Conform prevederilor art.38 al.2 " în cazul drepturilor de echipament restante, acestea se asigură cu prioritate în anul următor", iar conform al.3 " restanțele se pot acorda și sub formă bănească dacă nu a fost posibilă acordarea în natură la termenul legal de acordare."
Din actele depuse de către pârâta ȘCOALA TG. OCNA DE ȘI PREGĂTIRII DIN rezultă căîn prezent au fost acordate în natură la toți membrii reclamantului drepturile de echipament pentru anul 2006.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacăua promovat recurs reclamanta, considerând-o nelegală, în esență, motivat de faptul că trebuia aplicat art. 38 din Regulamentul de aplicare Ordinului Ministerului Justiției 972/C/2006 precum și art. 3 din Hotărârea Guvernului 1997/16 noiembrie 2004, conform cărora restanțele se acordă și sub formă bănească.
Analizând motivele de recurs, actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, instanța - Curtea de APEL BACĂU - constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și de asemenea, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale; astfel, actele normative menționate prin considerente și la care face referire și recurenta prevăd în mod expres că restanțele se pot acorda și sub formă băneascădacă nu a fost posibilă acordarea în natură.
Din actele dosarului rezultă că echipamentul pentru anul 2006 a fost predat, fiind respectat termenul prevăzut de Hotărârea Guvernului 1997/16 noiembrie 2004 - art. 12, respectiv13 decembrie 2007,acțiunea reclamantei - recurente fiind formulată în martie 2007.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurentul - reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL LUCRĂTORILOR DIN PENITENCIARE - GRUPA SINDICALĂ A ȘCOLII DE ȘI PREGĂTIRII DIN cu sediul în TÂRGU OCNA-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la16 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef secție comercială, | ||
Red. / Red. Cl. tehnored. 2 ex. 02/06 iunie 2008 |
Judecători:Loredana Albescu, Violeta Chiriac, Claudia Popescu