Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 386/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 386/2008
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 2167 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanții intimați, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă, iar la data de 30 ianuarie 2008 s-a depus întâmpinare din partea Inspectoratului de Poliție Județean S, prin care se solicită respingerea recursului.
La data de 6 februarie 2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea comunică un exemplar din întâmpinare cu intimații prezenți.
Intimații reclamanți invederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Intimații reclamanți solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 2167/2007 a Tribunalului Sălaj ca temeinică și legală.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.167 din 01.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă acțiunea reclamanților, și au fost obligați pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S la plata, în solidar, către reclamanți a primelor de vacanță pentru anii 2004 - 2006 calculate în sumă brută.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și a fost obligat chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să vireze în contul sumele solicitate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție
Potrivit prevederilor art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003: "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu", iar aceste prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legile bugetului.
Totodată, în temeiul art. 38 din Legea nr. 53/2003, instanța de fond a apreciat că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, așa încât dreptul la plata primei de vacanță este un drept născut în temeiul legii și el nu poate fi anulat de legile bugetului, dreptul reclamanților fiind doar suspendat și nu desființat.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative sus menționate, art. 53 din Constituția României prevăzând situațiile în care restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți poate fi dispusă.
Astfel cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr. XXIII/2005).
Având în vedere aceste aspecte precum și fluctuațiile legislative în materie prima instanța a admis cererea reclamanților.
Referitor la chematul în garanție instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 57 din nr.OG 38/2003, activitatea reclamanților este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete.
Așa fiind, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin S, solicitând desființarea sentinței civile atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca inadmisibilă.
Pe cale de excepție s-a reiterat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar instituția juridică a chemării în garanție nu este aplicabilă în cazul litigiilor de muncă, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Administrației și Internelor nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În susținerea recursului au fost invocate disp. art. 3 alin. 1 lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007, art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 500/2002 și art. 15 alin. 1 și 3 din același act normativ, precum și prev. art. 4 din nr.OG 22/2002, relevându-se faptul că Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea sa de chemare în garanție este inadmisibilă.
Din cele arătate mai sus rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Astfel, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat în mod corect disp. art. 60 - 63.pr.civ. întrucât nici un text legal nu interzice în mod expres această procedură în cadrul litigiilor având ca obiect acordarea drepturilor ce derivă din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
Pe de altă parte, dispozițiile invocate în cuprinsul recursului, respectiv art. 3 alin. 1 lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007, art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 500/2002 și art. 15 alin. 1 și 3 din același act normativ, precum și prev. art. 4 din nr.OG 22/2002 vin în sprijinul susținerilor reclamanților, întrucât rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a coordona acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Întrucât sentința pronunțată este opozabilă atât Ministerului Administrației și Internelor cât și Ministerului Economiei și Finanțelor, fiecare dintre cele două instituții va aduce la îndeplinire, în limita competențelor proprii, prevederile invocate în susținerea recursului pentru a da posibilitate reclamanților să încaseze efectiv sumele acordate prin sentința atacată.
În consecință, aplicând prev. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr. 2.167 din 1 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./12.03.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
